Va scriu azi despre niste ‘fenomene’ care ma enerveaza foarte tare. Agramatii si agramatele. Si nu oricare, ci aceia si acelea care se cred inteligenti si flutura in vazul lumii teancuri de diplome, obtinute oricum, numai pe baza potentei lor intelectuale, nu. Incep sa nu mai suport acest lucru, aveti cuvantul meu. Eu nu am colectii de diplome si nici nu am de gand sa incep de-acum, dar nici nu-i mai suport pe cei care le au, si le au degeaba.
Ce se intampla, oameni buni? Inainte de orice specializare, atata timp cat ai trecut printr-o scoala, nu poti iesi ‘victorios’ de acolo daca nu ai invatat sa scrii si sa vorbesti PERFECT primul (si singurul) lucru pe care il inveti timp de zeci de ani: LIMBA ROMANA. Domnilor profesori, cum puteti promova studentii la filologie si jurnalism, atata timp cat apare una ca mine, fara specializari in aceste domenii, si ii ia la 11 metri? Pai nu e rusinos? Cum e posibil ca unii sa fim mai buni autodidacti? Cum e posibil sa cunosc mai multa istorie, desi nu am studiat-o ‘oficial’, decat unul care e licentiat in acest domeniu? Intreb si eu, ca altceva nu pot face..
CUM e posibil ca forme eronate sa patrunda pana si in Dex, carte care ar trebui sa fie sfanta pentru limba noastra?
Cum sa ii invete pe altii, daca ei fac greseli elementare? Cum sa se schimbe societatea asta, cand orice idioata care isi trece pe FB „psiholog”, nu face diferenta intre ce a studiat ea si ce studiaza filosofia, sau e „expert in comunicare”, dar are greseli teribile in exprimare, si scrie „am fost la ziua sorei mele”?
Recunosc, devin rautacioasa cand intalnesc, personal sau virtual, astfel de persoane. Ador sa le pun in incurcatura, sa le fac sa isi dea singure cu stangu’n dreptu’, si sa ranjesc satisfacuta cand nu sunt in stare sa imi raspunda la doua intrebari din trei, sau mai bine, cand nici nu reusesc sa inteleaga ce le-am intrebat. Problema e ca, dupa ce imi trece placerea asta sadica, ma apuca tristetea. Una cumplita. E trist sa traiesti intr-o societate in care aproape nimeni nu are ceea ce merita, ci ceea ce poate lua. E trist sa intri in anumite institutii si sa vezi ca angajatii de acolo nu au habar de munca pe care trebuie sa o faca, dar sunt plini de figuri si aere de superioritate (ha ha, Mugur Isarescu a declarat acum cateva zile: „Nu stiu cati angajati dintr-o sucursala stiu sa citeasca un bilant bancar. Multi candidati au adus atatea titluri, diplome si recomandari incat s-ar fi putut umple un vagon. Dar niciunul dintre ei nu a putut fi admis pentru ca era o socanta diferenta intre ce scria in hartii si pregatirea lor.”)
……………
E dureros sa citesti articole scrise de jurnalisti agramati, sau sa te uiti in cataloage in care diriginta a scris „ocupatia mamei: caznica„.
Sa afli ca vecina ta, care a terminat medicina cu 10 pe linie, nu are loc de munca, iar colega ei, care nu s-a ridicat nici macar la nota 7, are propriul cabinet medical, prin intermediul caruia (banuiesc), mai mult imbolnaveste decat vindeca; si e frustrant ca o cunostinta care tocmai a intrat in barou, sa iti scrie pe Yahoo Messenger: „nu stiu ce prosti am facut pe fb , ca m-i sau micsorat toata pagina(literele) si nu stiu cum sa fac sa le maresc ma ajutzi ??” E infricosator sa te lasi pe mana unor astfel de specialisti de balta, daca vreodata va fi cazul sa apelezi la ei.
E cumplit, trist, dureros, frustrant, infricosator. Si rusinos.
Cum sa ai incredere ca cineva si-a invatat meseria in trei ani de facultate, daca in 15-20 de ani de scoala nu a fost in stare sa invete sa scrie si sa vorbeasca corect?
Nu cred ca exista o limba mai asuprita decat limba romana. Nu cred ca exista popor mai agramat si mai analfabet. Si mi-e ciuda, deoarece cred ca avem potential. Dar acest lucru va iesi la iveala numai in momentul in care, exact ca si in societatile mai dezvoltate, criteriile obtinerii unui loc de munca vor fi: experienta, experienta, experienta. Talentul, priceperea si creativitatea. Nu le pasa de diplomele tale, nici macar nu vor sa le vada atata timp cat nu ai un CV plin cu EXPERIENTA, si atata timp cat nu treci testele lor practice.
Nu pretind ca orice cetatean sa scrie (sau sa vorbeasca) absolut perfect, desi asa ar fi frumos. Dar nu. Am, insa, astfel de pretentii, macar de la cei care lucreaza in presa, de la politicieni, de la intelectuali, purtatori de cuvant, formatori de opinie si de la cei care sar sa critice, asa, de amorul artei.
Azi am citit intr-un ziar ca “tenismenele au sarbatorit victoria”. Tocmai aceasta fraza m-a determinat sa scriu acest articol. Ce sunt alea, tenismene? Zau daca am inteles vreodata acest cuvant. Mi-am dat seama ca e un derivat al cuvintelor englezesti “tennis” si “man”, dar nu stiam ca “mana” inseamna femeie, sau.. barbata (??). Nici macar englezii nu folosesc “tenisman”, ci “tennis player”. Bineinteles ca noi suntem mai ‘originali’, nu se putea altfel.
Mai departe, din cele de zi cu zi:
– La rotile masinilor avem jante. Nu geante sau jenti.
– Se scrie nicio si niciun legat, aproape intotdeauna (nu am citit nicio pagina; nu am gasit niciun scaun) mai putin atunci cand avem de-a face cu un numeral sau cu o negatie repetata: nu iti dau nici o boaba, nici doua; nu a trecut nici o vaca si nici un cal. Identic se foloseste si “odata” sau “o data”.
– Forma corecta este deliNcvent, nu delicvent. De retinut.
– Nu se numesc produse lactate laptele, iaurtul sau branza. Lactat inseamna pe baza de lapte, care are in componenta si lapte, nu doar lapte. Corect ar fi produse din lapte.
– Refuza sa accepte. A refuza inseamna a nu accepta.. deci.. Pleonasm.
– Nu se foloseste 2 decat atunci cand se reproduce intocmai, la masculin; preferabil nici atunci, deoarece e un numar, insa treaca-mearga: doi. Daca tot o faceti, sa fie 2 cai, 2 pereti. Nu ora 2, nu 2 pahare. Este ora doua, si avem doua pahare.
– Chiar daca vi se pare greu de crezut si de folosit, calamar este de fapt “calmar”.
– Care vs pe care. Relatia dintre „pe” si „care” pare a fi un mister mai adanc decat cel al Triunghiului Bermudelor. Ma deranjeaza foarte mult, cu atat mai mult cu cat folosirea lor in mod eronat arata foarte clar “care” citeste si “pe care” nu-l intereseaza. Nu am reusit sa adaptez explicatia pe intelesul tuturor, e prea ‘gramaticala’, de aceea va dau doar doua exemple de cum, utilizarea gresita, poate schimba total sensul unei fraze.
“Cainele care vine e al meu.
Cainele pe care vine e al meu.
Azi, sora mea a iesit la masa cu colega care nu o suporta.
Azi, sora mea a iesit la masa cu colega pe care nu o suporta.
Sper ca ati inteles cum sta treaba.
Cartea care am citit-o e incorect. Drumul care l-am facut, la fel de incorect.
A decedat din viata.. Hai mai, serios? Chiar din viata a decedat? Daca ar fi decedat din nuc, ar fi fost altfel..
Decat, numai, doar. Un alt exemplu foarte deranjant.
Regula, aici, e extrem de simpla: decat se foloseste numai si doar atunci cand avem o constructie negativa. NU am decat doi lei, NU ai decat doua genti. AM numai doi lei, AM doar doua genti.
Banc pe subiect:
– As vrea sa cumpar piersici.
– De cat?
– Decat piersici.
(Dedicatie pentru ‘desteapta’ care are decat frustrari in cap si care nu mai poate de grija mea. Ah, si care se doreste a fi ceva pui de jurnalist.)
– Se spune/scrie doamna presedintA, doamna directoARE, doamna primarITA. Stiu ca sute de ani s-a trait in societati in care astfel de functii apartineau exclusiv barbatilor, si din acest motiv forma lor feminina a fost ignorata, dar acest lucru nu are nimic de-a face cu ortografia, gramatica si morfologia limbii. Functiile nu au genul masculin, prin excelenta. Cu exceptia unora dintre ele (secretar de stat) toate au si forma feminina.
– Muschi file este tot un pleonasm, deoarece “file” este imprumutat din limba franceza, si inseamna.. muschi.
– Se scrie machiior, nu machior. Creeaza, nu creaza.. Repercusiune, nu repercursiune. Virulent inseamna otravitor, nu puternic. A comenta inseamna „a face observatii legate de subiect”, nu a bombani.
– Protagonist poate fi doar unul. Nu doi sau mai multi.
– Verbal nu este opusul lui scris, dimpotriva. Opusul lui scris este oral. Verbal se aplica si in scris, si in oral.
– Una e sa cunosti, alta e sa stii.
La fel de tare ma enerveaza si englezismele de zi cu zi. Ce aveti, mai, cu atata cool, job, work, shopping, trendy, deal, what the fuck?!, fuck off ? Mai.. pe mine ma ‘dor’ chestiile astea. Ati uitat de frumos, serviciu, munca, ce dracu’?! si mars de-aici? Sau va credeti mai interesanti daca vorbiti asa? Culmea e ca majoritatea celor care folosesc aceste englezisme, nu sunt in stare sa-si faca temele la limba engleza, singuri. Inainte sa te apuci sa inveti o limba straina, nu mai bine aprofundezi limba materna, ca sa scrii corect?
Imi amintesc cand, in campania electorala (locala) din aprilie/mai, un domn care credea ca este cel mai intelectual muritor maramuresean, printre multe alte aberatii, ne spunea ca a votat “cu gandul ca Baia Mare sa devina un oras normal si European”. Nu se poate vota cu gandul, stimate domn. Pe langa asta, ma scuzati, dar Baia Mare este un oras cat se poate de european, si unul cat se poate de normal. Cu sau fara bunele dumneavoastra intentii.
Alt candidat, la fel de incantat de el insusi, declara: “Vreau ca cetatenii sa isi intareasca certitudinile”. Certitudinea nu se poate intari, dragul meu. Ea exista, sau nu. Se poate, in cel mai bun caz, pastra.
Oamenii astia construiesc, in general, niste fraze pe care le intelegi doar cu dictionarul langa tine. Sunt cei care simt nevoia sa caute expresii bombastice, de foarte multe ori gresite, doar ca sa sperie si sa impresioneze lumea cu stiinta lor. Dati-mi voie sa va spun ca oamenii cu adevarat culti se exprima nepretentios si pe intelesul tuturor. Bineinteles ca frazele redate de mine sunt dintre cele mai nevinovate, insa au fost singurele pe care mi le-am amintit acum, in cateva minute.
Ce sa mai zic despre o sa ploaie, ma duc sa tau paine, abea astept, sa scri vrei sa sti, ve-ti, frumoas-o, nostrii/vostrii/tigrii/negrii etc etc. Nu mai zic nimic. Ar fi prea multe. Urc pana sus sa intreb daca se merita sa mai merg la servici, de unde iau salar mic, pentru ca mi-ar place sa vorbesc decat despre concedii in care sa beau bere dupe masa, daca nu cumva are un pret prea scump, fara lucruri care trebuiesc facute pe de gratis in toata ziua.
Nu sustin ca as fi vreo remarcabila eminenta ‘luminata la minte’. Nu sustin ca stiu mai mult/multe decat stiu. Am, insa, o demnitate suficient de bine dezvoltata incat sa vorbesc, si sa discut, numai despre lucrurile pe care le cunosc si le-am invatat. Bine de tot. Nu spun ca o gramatica si ortografie perfecte sunt usa catre ‘succesuri’. Nicidecum. Insa afirm cu tarie ca te fac sa intri mult mai elegant pe acea usa. Sa stii sa scrii si sa vorbesti corect, tine, in primul si primul rand, de bunul simt. Abia apoi de educatie. In mod special atunci cand esti o persoana (oarecum) publica. Nu e necesar sa fii licentiat in nu-stiu-ce sau specialist in lucruri bizare; poti sa fii un cetatean simplu si modest, poti activa in orice domeniu, poti locui la tara sau la marginea padurii; este necesar, insa, ca ceea ce spui sa fie coerent si corect exprimat.
Daca nu esti in stare sa inveti intr-o scoala, lasa-te de ea. Si invata dupa. Ne apropiem si noi (din fericire!) de vremurile in care diploma ta nu va valora nimic fara tine. Tu, fara diploma, totul.
In final, il citez pe fostul presedinte al Academiei Romane, Eugen Simion:
„Gramatica sigur ca nu invata omul care vorbeste urat cum sa vorbeasca frumos, dar ii invata pe cei care trebuie sa invete omul de pe strada.”
Jurnal de Elfă 
„Eu am dreptul sa votez cu absolut cine vreau eu. Cine Vreau Eu nu are dreptul sa faca, dupa ce eu il pun in functie, ce vrea el cu banii mei, cu increderea mea, cu prezentul si viitorul meu. Asa ca, milioanele de oameni (printre care NU ma numar) care au votat PD-ul nu merita ceea ce sugerati dvs. ca ar merita.”
Doamna profesoara, si opinia mea esrte ca principiile enuntate de dumneavoastra in comentariu (nu numai principiile citate de mine mai sus) sunt corecte si pertinente. (Spre exemplu, DA, AVETI dreptul sa votati cu oricine doriti – dar (din pacate) NUMAI dintre candidatii oferiti, adica dintre cei sustinuti si promovati de o parte din „sistem” – sau chiar si sa NU votati.)
Partea proasta insa este ca aceste principii (in Romania contemporana) raman doar principii teoretice, fara reflectare in realitatile vietii reale (prin contrast cu cea virtuala) de-zi-cu-zi. Din pacate, cel care a accedat la o functie publica eligibila SI prin votul meu – ca doar nu-l pun eu singur in functie – (mai precis CEI, caci – din pacate – este vorba despre un fenomen generalizat) n-or fi avand ei dreptul sa faca ce spuneti dumneavoastra, dar au PUTEREA sa o faca, si mai beneficiaza (in realitate) SI de relativa impunivititate asigurata de constiinta faptului ca nu va fi tras la raspundere (NU ca n-ar PUTEA sa fie tras, nu ca n-ar TREBUI sa fie tras, ci doar ca NU VA FI tras), caci cei indrituiti s-o faca sunt de aceeasi teapa si deoarece „corb la corb…”
Cat despre a merita cele sugerate… o butada „zice” ca „intr-o democratie toata lumea are parte de ceea ce MERITA majoritatea”, si eu personal tind sa fiu de acord cu asta. Daca eu, votantul, constient fiind nu numai de principiile teoretice, ci si de generalizarea modului descris de (ne)aplicare in practica a acestor principii in societatea din care fac parte, votez un candidat (sau o formatiune politica, deci TOT un candidat, dar colectiv) care pe de o parte imi facuse deja (anterior) dovada ca nu se tine de cuvant si nu-si indeplineste promisiunile si care pe de alta parte si-a bazat actuala campanie electorala pe niste promisiuni care este vizibil „cu ochiul liber” ca NU POT sa fie indeplinite, neexistand premise si conditii pt asta, deci daca TOTUSI un asemenea candidat votez, atunci merit dezamagirile de care am parte SI consecintele practice ale acestora. Parerea mea!
Dumneavoastra nu sunteti de acord cu aceasta opinie?
Victor, ai dreptate (in tot ceea ce ai spus). Sintetizat in: „intr-o democratie toata lumea are parte de ceea ce MERITA majoritatea”. Dar… e cumva fara iesire chestia asta: si daca votez (pe acel X), si daca nu-l votez (dar el, X, este ales), TOT in acelasi punct ajungem, cf. enuntului de mai sus (cu majoritatea).
Problema este exact in punctul amintit de tine: SINTEM NEVOITI sa alegem dintre cei PREZENTI pe scena politica. Dupa mine, asta e MAREA BUBA. In ce ma priveste, tot ce exista acum pe scena politica NU merita votul nimanui. Caci, de fapt (si chiar IN fapt), toti sint in exact aceeasi oala, iesiti din acelasi aluat (ne amintim cum, din FSN-ul originar + PL s-au modelat/ transformat/ transmutat cam tot ce avem azi in arena. PNTCD iese din „carti”, caci, practic, nu prea mai exista).
Poate o sa ti se para bizar (sau neverosimil…), dar exista multi (sa nu zic foarte multi) oameni care resping in bloc intreaga clasa politica romaneasca. Unii dintre ei cauta si solutii acestei probleme; si, personal, sper sa si reuseasca!
Sa NU mergi la vot ar fi putut fi o solutie, dar NU este. Pt simplul motiv ca asta chiar ii aranjeaza pe cei in cauza (politicienii „prezenti”). Din nefericire, regula care functioneaza in cazul referendumului (majoritate din TOTALUL alegatorilor existenti, nu prezenti la vot) NU se aplica si in cazul votului pt prezidentiale/ parlamentare etc. MARE PROSTIE! Pt noi, votantii. Pt ei = maaaare avantaj.
Ar mai fi solutia votului alb, dar nu asa cum se „aplica” ea in alte parti (de ex, in Franta, vot blanc = merg, nu bifez nimic, dar pun buletinul in urna). La noi, vot blanc ar fi egal cu merg, bifez minimum 2, daca nu pe toti, ori mizgalesc totul, si introduc buletinul in urna. Dar… se pare ca SI pt asta exista contra-solutie = se inlocuiesc urnele (alea „naspa”) cu altele… „corect” votate.
Revin insa: adevarata problema este clasa politica romaneasca! Care, iata, de 22 de ani incoace, a facut TOT ce-a putut pt a distruge tara asta. Clasa politica = indiferent de culoare, „ideologie” (care, sa fim seriosi, NU exista), pozitie…
Iar eu inca mai sper (… vreun optimism d-asta… fantasmagoric) ca aceasta clasa politica sa dipara pur si simplu…
Nu ca n-am avea oameni capabili si, in acelasi timp, ONESTI! Dar, de regula, astia NU au banii necesari infruntarii rechinilor existenti…
🙂 Abia astept reactia Oanei.;)
Atunci… doamna,
Sunt in mare masura sa va spun ce sa intelegeti pentru ca nu puteti sa interpretati dvs. spusele mele, mai ales daca acestea nu lasa loc de interpretare.
Sa va lamuresc intr-o privinta. Eu am dreptul sa votez cu absolut cine vreau eu. Cine Vreau Eu nu are dreptul sa faca, dupa ce eu il pun in functie, ce vrea el cu banii mei, cu increderea mea, cu prezentul si viitorul meu. Asa ca, milioanele de oameni (printre care NU ma numar) care au votat PD-ul nu merita ceea ce sugerati dvs. ca ar merita. Ar fi trebuit sa stiti asta. Este un principiu simplu care tine foarte mult de bunul simt.
Atitudinea pe care o aveti fata de mine nu ma deranjeaza dar, ca viitor om politic, nu puteti sa afisati un asemenea dispret fata de oameni, in general. Va urateste foarte mult caracterul si este pacat pentru ca sunteti tanara. Apoi, este trist ca un partid alege sa promoveze tineri cu mentalitati atat de distorsionate. Comunistoide. Bineinteles ca orice om trebuie sa fie motivat financiar. Dragostea de profesie nu plateste facturi. Cred ca dvs. sunteti cea care trebuie sa se uite cu atentie, mare atentie, in jur. Profesorii trebuie sa fie platiti si respectati pentru ca 7 ore din zi, timp de 12 ani, sunt responsabili de educatia copiilor nostri. Si daca unii ne cerem drepturile sau ne lamentam, dupa cum doriti sa ne priviti situatia, nu inseamna ca doar noi suntem nemultumiti. Suntem un popor care a invatat de-a lungul timpului ca un protest a avut drept consecinte o stire buna pentru televiziuni, abuzuri din partea fortelor de ordine si, mai apoi, tacere. Ca sa nu mai spun ca un om nu poate sa munceasca bine daca ii este foame, daca ii este frig, daca n-are bani de transport zilnic pentru a ajunge la munca, daca n-are bani. Asa ca in loc sa stabiliti dvs. cine munceste bine si cine nu, ganditi!
In plus, nu consideram ca trebuie sa castigam noi mai mult decat altii. Asta este o alta … de-a dvs. Medicii, politistii, actorii si toti ceilalti, ar trebui respectati in cel putin aceeasi masura. Referitor la examenele mentionate de dvs, cred ca este clar pentru toata lumea de ce rezultatele au fost atat de slabe. Daca nu, imi fac timp si altadata.
Asa cum va permiteti sa îmi spuneti ca nu am înțeles ce ați insinuat, in același mod va garantez ca dvs. nu ați înțeles NIMIC din ceea ce am vrut eu sa transmit prin acest text.
Aveți o atitudine deranjanta, si anume aceea de a vorbi despre o persoana despre care, in fond, nu aveți habar. V-as recomanda sa apelati la atacul la idee (argumentat!!) si nu la persoana. Pe care oricum, nu o cunoasteti.
Si dacă tot amintiti bunul simt (ca si cum ați face abuz de el- iar eu nu as sti ce înseamnă) v-as spune ca nu e același lucru cu diplomatia. Da, recunosc ca eu nu stau foarte bine la acest ultim capitol, dar va garantez ca primul mă caracterizează. In cazul dvs, nu îmi explic anumite rautati nefondate la care ați apelat de la bun început.
Nu sunteți in măsura nici sa îmi spuneti ce fel de caracter am, si ar trebui sa aveți in vedere ca, dacă mă făceam ‘vinovata’ de ceea ce sustineti dvs, v-as fi ‘anulat’ discursul punctand constant nu numai faptul ca nu v-ati sustinut, cu argumente, nicio ‘corectura’ lingvistica făcută aici, ci dimpotrivă, ați si combatut câteva formulari, care au fost, in mod evident corecte. Nu am făcut, insa, acest lucru.
Dacă reprosul fata de incompetenta, pile si superficialitate poate fi numit dispret, așa sa fie. Daca revolta si sinceritatea imi uratesc caracterul, in opinia dvs, asa sa fie! Accept ideea, desi nu o impartasesc. Am stiut mereu ca persoanele lingusitoare sunt mult mai placute, in general, de catre majoritate. Cele care ating zone sensibile, si au curajul sa spuna lucrurilor pe nume, sunt greu de tolerat.
Din nou, insa, nu ați înțeles ceea ce trebuia. Se pare ca avem probleme in a ne percepe reciproc..
Despre politica, doamna profesoara, nu am sa discut. Si știți de ce?
Deoarece teoria asta cu „tinerii promovati de partide” nu o credeți nici măcar dvs. Nu cred ca exista, in acest domeniu, ‘piedica’ mai mare pentru un tânăr competent si hotărât sa schimbe ceva, decât un predecesor mai in vârsta. Si.. ba da.. cei de la putere reprezintă majoritatea, deci majoritatea își merita soarta. Deoarece comite aceeasi greseala de prea multi ani incoace. Asta nu inseamna ca ma bucura soarta lor. Dimpotriva.
Din păcate si minoritatea, din care fac eu parte, e condamnata de ignoranta majoritatii. In fond, deși e greu de spus si de auzit, generatiile mai vechi au condamnat generatiile mai noi. Tinerii de azi trăim consecintele alegerilor voastre. Si asta nu e corect. Noi nu suntem răspunzatori de multe situații grele prin care trebuie sa trecem. Cred ca la asa ceva face referire Biblia cand spune „copiii vor plati pentru greselile parintilor”.
Sfaturile (generale) in legătura cu viitorul meu in politica, nu mă prea interesează. Pentru ca nu doresc, sub nicio forma, sa devin un om politic la fel cu cei care au fost sau cei care sunt alesi, azi. Deci, nu am de gând sa aplic aceleași strategii pline de linguseala, vorbe frumoase si goale. Pentru mine, dacă va fi cazul, vor vorbi doar faptele. Eu îmi doresc sa las altceva in urma; altceva decât ceea ce mi-a fost lăsat mie.
Am devenit (sau poate am fost mereu) un popor lenes, superficial si foarte ușor de cumpărat- si pana când nu veți accepta acest adevăr dureros, nu exista șanse de „mai bine”.
Cât despre ultima fraza scrisă de dvs.. ce sa mai zic. La „de aia”, s-a alăturat si „știi tu” raspunsurilor de mare valoare. Mda.. Sincer, si va spun asta cu tot respectul, consider ca nu ați formulat fraze coerente, clare si la subiect, in mesajele scrise. Bineinteles ca mă veți contrazice din nou. Degeaba, insa 😉
Păcat.
Mare păcat.
Cu permisiunea dvs, as dori sa incheiem acest schimb inutil de replici, acum. Nu-mi plac intonatiile rautacioase, nici cand ma vizeaza, si nici cand le folosesc eu. Sunt nocive, imi induc o stare neplacuta. Banuiesc ca nici pe dvs nu va incanta.
Orice comentariu la subiect e binevenit si apreciat (chiar va multumesc pt timpul acordat) insa, dacă aveți de gând sa continuati sa scrieti despre mine (adică.. despre un subiect pe care nu-l stapaniti), va anunț ca nu voi mai accepta.
Cred ca reincepi sa folosesti – din fericire (pt mine) de aceasta data nu la adresa mea – un „ton” excesiv (inutil) de caustic. Poate ca ar fi mai placut pt cititorii blogului daca ai juca oarecum un rol de moderator incercand s-o „aduci” pe doamna profesoara la un ton mai adecvat unei dezbateri, nu unei confruntari, in loc sa te lasi atrasa de dansa spre tonul acid si agresiv pe care si-a permis dansa sa-l foloseasca pe blogul dumitale asa cum fac unii profesori pe caietele de teza (sau pe extemporale) (uitand ca aici intra in calitate de vizitator, nu de profesor).
Sa stii ca am renuntat, mult, la aciditate. Nu de tot, pentru ca nu e chiar o treaba usoara, insa fac progrese mari. Am folosit acel ton in acel ultim mesaj, către doamna profesoara, si atât. Nu am sa o mai fac, deoarece nu am sa continuu schimbul de replici respectiv.
Nu aveam cum sa mai încerc (am incercat, la inceput) sa redirectionez discuția, atâta timp cât dansa nu a binevoit sa răspundă la niciuna din întrebările mele, sau sa-si argumenteze (măcar) afirmatiile (cum am rugat-o de câteva ori) dar insista sa accept ca ea știe, iar eu nu, ca ea e buna, iar eu sunt rea. Ok, foarte bine, dacă îmi demonstrează ca e așa, recunosc! Nu am nicio problema in a accepta o critica, dacă e fondata si corect făcută. Altfel.. nu-i vad rostul
Atitudinea pe care o prezintă îmi pare a fi una puerila si lipsită de esenta. Iar rautatile gratuite la care se preteaza mi se par de prost gust, cu atât mai mult cu cât face campanie bunului simt.
Tonul asta, caustic, are si el rolul sau; altfel nu ar exista. Te face sa îți dai seama ca nu e plăcut sa ți se răspundă cu aceeași moneda, si îți oferă posibilitatea de a aborda altfel o persoana, sau un subiect. E productiv sa bati oamenii cu propriile lor arme, chiar daca nu e placut. Vorba aceea „ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”. Eu am invatat acest lucru pe pielea mea, si il aplic zi de zi. Ca nu imi iese intotdeauna.. asta e. Încerc pana reușesc.
Dar.. sper sa învețe si alții.
P.S. Cititorii blogului mă cunosc deja si se asteapta la astfel de reactii din partea mea. Inca nu am invatat cum sa nu raspund la anumite rautati (spun anumite, pt ca la majoritatea nu mai raspund deloc) si ma refer in general, nu neaparat acum si aici. Nu reusesc sa raman impasibila.. cu atât mai mult cu cât vin din partea unor oameni inteligenti. Poate imi furnizezi tu o tactica, Victor. Mi-ar prinde foarte bine. Pe de alta parte, cred ca cititorii nu pun mare preț pe aceste comentarii, având in vedere subiectul, nu foarte interesant pentru cei mai mulți dintre ei.
„E productiv sa bati oamenii cu propriile lor arme, chiar daca nu e placut.”
Corect – si eu procedez la fel.
DAR – mult mai scurt: ori se schimba tonul discutiei (preferabil daca ne intelegem, dar daca nu – chiar si numai daca disputa continua pe alt ton), ori discutia nu mai continua. (Nu sunt masochist, deci nu gasesc nici un argument in favoarea continuarii unei discutii pe un ton pe care nu-l suport, care imi este dezagreabil.)
Bineinteles, dumneata esti „acasa”, deci esti indreptatita sa procedezi oricum crezi de cuviinta, pasandu-ti sau nu de opiniile vizitatorilor. Nu fusesesi necuviinciosa, ci doar folosisesi un ton dezagreabil (mie – am inteles ca altora le place, daca nu-l aud le lipseste).
Atitudinea doamnei profesoare FUSESE lipsita de substanta, dar nu puerila ci gresita si rauvoitoare – dansa gresise folosind „in vizita” un asemenea ton, dar gresise MULT mai grav atacand mai putin ideile si mai mult persoana care le emisese.
Desi e posibil sa para incredibil, impasibilitatea se poate educa (eventual se autoeduca)!
Eu de la mamica natura am o fire vulcanica, sunt un coleric. Cu multa bunavointa si indelungat efort am reusit sa ma „dresez” incat reactiile sa-mi fie mai degraba placide – atunci cand MA ASTEPT la provocari (intentionate sau nu). Atunci cand respectivele provocari vin pe neasteptate (si in special daca „ma prind” intr-o dispozitie mai… agitata, mai „efervescenta”) se mai intampla sa ma dezachilibreze si sa ma determine la reactii pe care in mod normal eu le-as dezaproba; ma straduiesc insa sa ma dezmeticesc deindata ce-mi dau seama de acest lucru, si fie imi corectez tonul, fie intrerup discutia (in functie de imprejurari, de interlocutor si de interesul pe care mi l-a starnit sau nu discutia, uneori poate definitiv, alteori poate doar temporar, pana cand ma calmez).
„Ca nu imi iese intotdeauna.. asta e. Încerc pana reușesc.”
Sper ca nu in una si aceeasi ocazie!
SI EU ma astept (uneori – si mai cu seama din partea unora) la asemenea reactii, si uneori acestea sunt de-a dreptul amuzante (in special cand se manifesta prin replici foarte scurte, de numai cateva cuvinte), insa atunci cand aceasta atmosfera se prelungeste ea imi devine (cum spuneam) dezagreabila, si-atunci ma retrag.
Tactica? Este deja clasica „pauza de respiratie”, cu numaratul pana la 10. Este suficient ca INAINTE de imprejurarile in cauza sa fi luat hotararea de a incerca sa-ti modifici acest aspect al reactiilor dumitale, si atunci aceasta pauza iti permite sa-ti revii MACAR atat incat sa-ti dai seama ca optim ar fi ca discutia sa fie intrerupta in acel moment (si eventual reluata si continuata ulterior, pe un ALT ton). Iar daca este o discutie fata-in-fata, o scurta pauza de plimbare pt calmare (pe parcursul careia in mod constientizat si voit sa te gandesti la altceva) – sau vreo scurta activitate care cere efort fizic intens – „face minuni”.
Fata in fata nu ajung la asemenea discuții, si știi de ce? Pentru ca interlocutorul mă poate privi, si îmi vede expresia, care este aproape întotdeauna zambitoare. Astfel de lucruri le lamurim pasnic, prin urmare. Nu știu dacă mă crezi, dar eu nu mă cert, in viața reala. Nu suport sa o fac. Virtual, e mult mai greu, deoarece nu auzi tonul vocii, si nu îți dai seama ce vrea sa spună, cu adevărat, celălalt. Stim bine ca nu e atat de important ce spui, ci CUM o spui.
Tocmai de aceea e nevoie ca cei care converseaza online, sa își aleagă cu mare atenție cuvintele, deoarece nu își pot indulci vorbele cu un zambet sau un ton cald.
In plus, pe internet lumea e mult mai rea si isi permite mult mai multe. In fata, nu cred ca ar avea ‘curajul’ sa spună multe din cele pe care le spune aici.
Nu mi s-a întâmplat nici măcar o data in viața ca cineva sa mă jigneasca, direct sau indirect, fata in fata. Niciodată.
„Stim bine ca nu e atat de important ce spui, ci CUM o spui.”
– Mda, „tonul face muzica”.
– Hm! Poate „ar suna mai bine” formularea „este foarte important CE spui, dar modul in care o spui poate dobandi aproape tot atata importanta – ba poate chiar si mai mare”. (Dumitale nu-ti „suna mai adevarat” asa? Ca altfel… ar insemna ca n-are prea mare importanta daca-ti injuri interlocutorul, cu conditia sa o faci zambindu-i frumos. Sper ca este evident ca spusele mele reprezinta o caricaturizare, o demonstrare prin reducere la absurd.)
„…pe internet lumea e mult mai rea…”
Nu, si pe net lumea este exact la fel de rea ca si in viata reala, doar ca pe net – la adapostul relativului anonimat asigurat de folosirea pseudonimelor si de lipsa „pozelor” interlocutorului precum si avand in vedere relativa impunitate de care se bucura (ocazionata de lipsa posibilitatii luarii altor masuri punitive impotriva celor care „pacatuiesc” decat trecerea (DUPA ce si-au manifestat rautatea) la „spam” sau la „ignore”) – unii interlocutori isi permit sa fie mai putin stapaniti si sa dea frau liber acestor caracteristici psiho-intelectuale ale lor pe care in viata reala le tin „ascunse”, „mascate”.