Sute de km. Pe jos. Asa cum ii este natural omului sa treaca prin viata.
O experienta pe care o recomand tuturor.
Din toata inima.
Cuvintele sunt uneori de prisos. Detalii si poze gasiti in capitolul CAMINO.
Pot doar sa va asigur ca, daca o veti face si veti reusi sa ajungeti la capat, nu va veti intoarce asa cum ati plecat. Niciodata.
Singura intrebare care ar putea ramane dupa.. ” de ce nu am facut lucrul asta mai repede..?”
Insa nu se asteapta un raspuns. Toate vin la timpul lor si atunci cand suntem pregatiti.
Jurnal de Elfă 
O experienta pe care chiar mi-as dori s-o traiesc !!!
Ce te oprește? 🙂
Sunt cateva lucruri care-mi stau impotriva , dar speranta nu mi-o pierd !! 😉
Ratiunea pentru care scriu aceste mici episoade este ca ar putea fi citite de persoane potrivite,care nu indraznesc sa faca pasul cel mare.
Credeti-ma,e la indemana aproape oricui sa faca asa ceva.Odata am sa scriu cate ceva din trecutul meu cicloturistic.
Prima zi alaturi de pelerini a coincis cu traversarea Pirineilor;nu pot scrie *granita franco-spaniola* deoarece nu mai exista asa ceva.
Nici cel mai premiat si spectaculos reportaj gen *Discovery* nu te va face sa exulti cat ai putea-o face daca vei strabate aceasta *spinare*;asa ca nu am sa va descriu peisajul.Dar nici sa trec peste cromatica si amplasamentul florilor de munte ce numai Dumnezeu le putea pune acolo.
In aceasta zi am trecut de la extaz la extaz trecand prin agonie.Am urcat vreo 15 km pe langa bicicleta,alaturi de pedestrii,facand niste cunostinte simpatice;la 30grC,cu o seninatate ce iti permitea sa vezi multe randuri de culmi muntoase si printre turme de oi foarte cornute si pletoase gandeam ca sunt foarte norocos ca am prins asa vreme.M-am abatut cateva sute de metri de la traseu zicand ca poate fi mai interesant.Incredibilul s-a produs;vremea s-a schimbat brusc.Poate ca suna cam prost dar asa am scris in caietelul meu:*am intrat intr-un nor si a inceput si ploaia*.Stropii nu veneau de sus(!) si pur si simplu ma intepau.Vizibilitatea era de cativa metri si m-am ratacit rau in labirintul potecilor cornutelor.Se facuse foarte frig. Intr-un interval atat de scurt imi trecea in minte iar ca am ajuns la sfarsit.Gandindu-ma la viata mea ziceam ca sunt totusi multumit de cat am avut parte,dar parca doream sa fie peste2-3 zile,sa nu afle cei de-acasa ca m-am innecat din prima zi!.Crede-ma,am fost la limita puterilor.Cand mi-am amintit cat am dormit si cat efort am depus in ultimile zile,ma intrebam daca nu cumva am ajuns *dincolo*.Eram…zombi!(folosesc un cuvant din aceeasi *bransa* cu pseudonimul tau).S-a intamplat sa ajung la un punct unde am avut inspiratia divina:am ales directia cea buna si dupa 2 ore de mers in deriva am ajuns la liman.
Dupa Roncesvalles am parasit cararea si am mers pe sosea incadrandu-ma intr-un grup mare de polonezi,bine echipati si cu masini de insotire,pana la Pamplona.
In ziua asta am suportat o diferenta de temperatura de 25 grC,o diferenta de nivel de 1300m si aveam sa dorm intr-un pat,in primul albergues,dupa 5 nopti petrecute pe canapea sau in cort.Daca nu am murit pana atunci,nu aveam de ce sa ma tem in continuare.Si nu am devenit nici mai religios dupa asta…
+1
Uneori am senzatia ca viata este un film,cu scenariul bine stabilit;noi doar privim la el si ne uimim de cate se pot intampla.Multe secvente parca le-am vazut candva.Coincidentele ne pun chiar pe ganduri.
Asa s-a intamplat cu Camino-ul meu.Am intalnit oameni pe care acum,imi dau seama ca trebuia sa-i vad in viata asta.Din America de Sud,Coreea,Japonia,Canada,multi europeni,de toate varstele,au venit la intalnirea cu mine.In cele cateva ore sau chiar zile uneori, cat am fost impreuna,apropierea a fost nefiresc de ….aproape.
De la Logrones si pana la Compostela am mers alaturi de doi spanioli.Timp de o saptamana nu a trebuit sa am grija drumului,cazarilor si a obiectivelor de pe traseu;desi au intalnit multi cunoscuti pe traseu,am ramas doar noi trei, nedespartiti pana la Compostela.
Cand am pasit pe treptele catedralei,pur si simplu am fost aplaudat de grupul de polonezi care ma *abandonasera* la Pamplona.
Dar cea mai tare intalnire a fost cu dl Richard Reese (foarte cunoscut celor ce s-au *antrenat* pentru Camino),un olandez ce s-a stabilit in Romania,si se antreneaza pentru competitiile de mountain-byking la 100 km de Bucuresti,pe dealurile de langa Urlati si Ceptura,Prahova.Aici am inceput si eu cu bicicleta,in urma cu multi ani!
Sa intalnesti un *strain* la capatul pamantului,care se antreneaza si stie cat tine locurile natale,mi s-a parut cam mult….
Dar Camino mi-a rezervat si alte surprize.Altadata.
Ratiunea pentru care scriu aceste mici episoade este ca ar putea fi citite de persoane potrivite,care nu indraznesc sa faca pasul cel mare.
Credeti-ma,e la indemana aproape oricui sa faca asa ceva.Odata am sa scriu cate ceva din trecutul meu cicloturistic.
Prima zi alaturi de pelerini a coincis cu traversarea Pirineilor;nu pot scrie *granita franco-spaniola* deoarece nu mai exista asa ceva.
Nici cel mai premiat si spectaculos reportaj gen *Discovery* nu te va face sa exulti cat ai putea-o face daca vei strabate aceasta *spinare*;asa ca nu am sa va descriu peisajul.Dar nici sa trec peste cromatica si amplasamentul florilor de munte ce numai Dumnezeu le putea pune acolo.
In aceasta zi am trecut de la extaz la extaz trecand prin agonie.Am urcat vreo 15 km pe langa bicicleta,alaturi de pedestrii,facand niste cunostinte simpatice;la 30grC,cu o seninatate ce iti permitea sa vezi multe randuri de culmi muntoase si printre turme de oi foarte cornute si pletoase gandeam ca sunt foarte norocos ca am prins asa vreme.M-am abatut cateva sute de metri de la traseu zicand ca poate fi mai interesant.Incredibilul s-a produs;vremea s-a schimbat brusc.Poate ca suna cam prost dar asa am scris in caietelul meu:*am intrat intr-un nor si a inceput si ploaia*.Stropii nu veneau de sus(!) si pur si simplu ma intepau.Vizibilitatea era de cativa metri si m-am ratacit rau in labirintul potecilor cornutelor.Se facuse foarte frig. Intr-un interval atat de scurt imi trecea in minte iar ca am ajuns la sfarsit.Gandindu-ma la viata mea ziceam ca sunt totusi multumit de cat am avut parte,dar parca doream sa fie peste2-3 zile,sa nu afle cei de-acasa ca m-am innecat din prima zi!.Crede-ma,am fost la limita puterilor.Cand mi-am amintit cat am dormit si cat efort am depus in ultimile zile,ma intrebam daca nu cumva am ajuns *dincolo*.Eram…zombi!(folosesc un cuvant din aceeasi *bransa* cu pseudonimul tau).S-a intamplat sa ajung la un punct unde am avut inspiratia divina:am ales directia cea buna si dupa 2 ore de mers in deriva am ajuns la liman.
Dupa Roncesvalles am parasit cararea si am mers pe sosea incadrandu-ma intr-un grup mare de polonezi,bine echipati si cu masini de insotire,pana la Pamplona.
In ziua asta am suportat o diferenta de temperatura de 25 grC,o diferenta de nivel de 1300m si aveam sa dorm intr-un pat,in primul albergues,dupa 5 nopti petrecute pe canapea sau in cort.Daca nu am murit pana atunci,nu aveam de ce sa ma tem in continuare.Si nu am devenit nici mai religios dupa asta…
Asadar,la drum!
Dupa 50 de ore cu Atlassib-ul si cea mai *pestrita* companie,cobor in fata garii Matabian din Toulouse. Aveam mai multe variante pana sa intru pe CAMINO;ma gandeam sa prind o etapa din Marea Bucla(urma o catarare pe Tourmalet) si sa vad ce-i cu Lourdes.Deocamdata ma vad langa celebrul Canal du Midi si nu pot rata ocazia,mai ales ca sunt piste speciale pentru bike ce-l insotesc. Am parcurs vreo 20km in ambele sensuri,mutandu-ma de pe un mal pe altul si minunandu-ma ca exista asa ceva:arbori seculari plantati cu multa grija,alei unduioase si protejate natural cu umbra,verdeata;ambarcatiuni de tot felul,cu cele mai felurite marfuri,si care te duc cu gandul,prin contrast,la bietul nostru canal.
Ei l-au facut acum vreo 400 de ani,iar Regele Soare a ramas celebru si prin acesta.Al nostru are vreo 30 de ani,si….l-am impuscat! Uite de unde vin decalajele.
Seara am ajuns la Lourdes.Iata ce am scris in micul meu jurnal:*AM VAZUT CEA MAI MAREATA MANIFESTARE RELIGIOASA DIN VIATA MEA*.Asa ,cu majuscule.A fost o slujba de vindecare si multumire,cu prezenta multor grupuri de pelerini si persoane cu disabilitati(unii erau chiar cu perfuzii si adusi pe pat),de pe tot globul.
Nu ma consider un om religios,dar cantarile,costumatiile,ritualurile si atmosfera creata m-au facut sa tremur si sa mi se umezeasca ochii.Nu cred ca Holly-si Bollywood-ul la un loc ar fi putut realiza asa ceva.
Dupa atatea ore de nesomn si efort,ma gandeam sa nu mor in noaptea aia.Macar sa intru si eu pe traseu sa stiu ca am fost pelerin pentru o zi.
A doua zi m-am prezentat la *academia* de la Saint Jean Pied de Port,unde am primit credencial-ul si unde a inceput AVENTURA!
Pe curand,Aurel.
Astept cu drag (si mare curiozitate) AVENTURA..
Adu-ne si noua jumatate din cele 20 de grade de la Espana. 😀
Nu te cunosc, insa te invidiez! Habar nu am cine esti, insa stiu ca… esti ceea ce vreau si eu sa fiu. Ceea ce daca imi aduc bine aminte… am fost si eu candva. Un om LIBER. un om care facea NUMAI ce isi dorea, fara tina cont de limitarile societatii in care traieste.
Ce sa zic… multumesc ca ma faci sa imi doresc sa fiu din nou atat de liber, atat de singur, atat de plin de viata, trezindu-ma din amortire. 🙂 😀 THANKS!
Ce te-a facut sa nu mai fi ceea ce ai fost candva.. adica un om liber..?
P.S. Cu mare placere. Eu iti multumesc..
Pe de o parte rutina, pe de o parte asteptarile celor din jur, pe alta parte dragostea fata de oameni si frica de a nu-i dezamagii… Stii… un leu care ajunge sa traiasca printre oameni se imblanzeste si el… uita de bucuria de a alerga prin jungla… are grija sa nu se murdareasca, de frica de a nu fi criticat… In mare parte, libertatea asta cred eu, se refera la TOT CE ITI DORESTI SA FACI, FARA A TINE CONT DE NICIUN FEL DE REGULI, DE ASTEPTARI, SAU DE OPINII. Puterea de decizie e… o chestie cu care te nasti, insa care scoala, societatea… familia… are grija sa te faca sa o uiti. Si asta doar pentru ca TOTI avem opinii, iar multe dintre ele sunt diferite. Care dintre ele sunt cele bune? Adeseori nu avem timp sa punem pe hartie toate opiniile, sa le aflam caracteristicile, avantajele si dezavantajele si sa luam o hotarare obiectiva. Si asta doar din cauza faptului ca traim cu impresia ca timpul este LIMITAT.
Draga Elfa,
Asta seara am dat de tine si am fost incantat sa constat ca exista si oameni ca tine.Am sa citesc tot ce ai scris,acum doar am rasfoit.
Sigur ne leaga ceva:am fost simultan pe Camino,iar daca te *trezeai* mai devreme,ne-am fi intalnit pe 25 iulie la catedrala.
Al tau a fost mai adevarat,al meu poate mai spectaculos:pe bicicleta de la Lourdes la Lisabona;clasicul francez si cel portughez,facut in contracurent.
Am sa-ti transmit cate ceva din trairile mele de pe Drum;deocamdata atat,nu prea stapanesc bine tehnica asta,sa vad cum functioneaza.
Pe curand!
Ma bucur foarte tare sa ‘intalnesc’ persoane care au facut Camino.. Va multumesc foarte frumos pentru faptul ca imi scrieti! Abia astept sa citesc povestea..
Imi dau seama ca drumul pe bicicleta a fost spectaculos. Chiar imi spuneam, acolo, ca mi-ar face mare placere sa-l fac si eu. Si probabil il voi face..
Felicitări. Pentru conţinutul blogului şi pentru conţinutul inimii. E foarte prietenos blogul, de la primul impact, nu-ţi vine să mai pleci. Voi reveni. O zi bună.
Iti multumesc frumos.. Ma bucur ca ti-a placut si te mai astept.
Impresionant! Felicitari!
Nu neaparat pentru reusita fizica cat pentru initiativa de a face asa ceva!
Multumesc..