Minunăție

Zilnic mă minunez de câtă frumusețe naște Pământul! Invidiez spiridușii care trăiesc în acest superb copac ce a înflorit zilele astea, în apropierea casei în care locuiește mama mea. E ceva de poveste, literalmente. Niciodată mintea sau mâna omului nu va putea să creeze ceva mai frumos decât Natura deja a creat..

O dimineata perfecta. In balon :)

Exista o multime de lucruri si momente frumoase, deosebite, intr-o viata. Si o dimineata superba de aprilie, petrecuta intr-un balon, e unul dintre ele. Cu siguranta!
Cum a fost? Minunat. Nu gasesc alta descriere.. Nu-i pot spune interesant, palpitant sau mai stiu eu cum. Doar minunat.
Totul a fost incredibil de natural si de lin. Am decolat la rasarit de soare (ora 06:30), am stat timp de o ora la 500-700 m altitudine, iar locul aterizarii- o campie inflorita, plina de roua stralucitoare, in care cantau zeci de greierasi- a incheiat intr-un mod perfect calatoria mea de basm. Pentru ca exact asa m-am simtit: ca o elfa intr-un basm. Nu am facut foarte multe poze. Am preferat sa traiesc momentele. Si sa ma conving (pentru a cata oara??) ca pamantul are cele mai frumoase culori din Univers.
Multumesc!

P.S. Daca aveti vreodata ocazia sa faceti acest lucru, sa nu o ratati ;).

Tiger Temple- Update

1. El e Majestic, avea doar un an dar era preferatul tuturor femelelor.

Acum multe luni v-am spus cateva cuvintele despre asta, dar asa.. ‘pe fuga’. Revin acum cu mai multe poze si mai multe detalii, pentru cei interesati.
Bun.
Tiger Temple, deci.
Numele tradus inseamna exact ceea ce se vede, templul tigrilor. Nu am sa scriu toata povestea deoarece o puteti gasi si voi, ma limitez la cateva detalii. Este vorba literalmente de un templu ( unde, ca in toate templele din Thailanda, traiesc calugari buddhisti). Traditia spune ca orice templu trebuie sa aiba portile deschise zi si noapte, pentru a putea adaposti pe oricine se refugiaza acolo, candva. Nu ca la noi, unde manastirile se inchid cu lacate peste noapte.
Stim toti ca foarte multe animale sunt vanate total aiurea, pentru a fi jupuite, decapitate sau lasate fara aripi ( pentru comert). Tigri fac parte din categoria asta, astfel ca o multime de pui raman orfani dupa ce mamele sunt ucise de catre vanatori.
Primul pui de tigru a ajuns in templu in 1999- a fost gasit undeva, ratacit, de catre localnici, si daruit calugarilor. A murit in foarte scurt timp, era prea mic.
In anii urmatori istoria s-a repetat, si astfel au ajuns in templu o multime de animale (porci mistreti, caprioare, chiar si o camila!), prioritatea ramanand insa tigri, fiind o specie amenintata. Au fost adusi in templu nu numai pui, ci si adulti raniti.
Adultii au fost tinuti mereu separat, deoarece nu puteau fi imblanziti. Au fost ingrijiti, hraniti si uneori folositi pentru reproducere.
Puii au fost si inca sunt crescuti cu carne de pui si vita, insa fiarta, pentru a nu le dezvolta instinctul de vanator. E de inteles, as spune. Doar asa puteau relationa si puteau fi siguri ca nu vor fi atacati calugarii si restul animalelor.
La un moment dat, pentru intretinerea lor, calugarii au fost nevoiti sa apeleze la ‘public’. De inteles si asta, nu e tocmai ieftin sa hranesti 30-40 de tigri zilnic. Astfel s-a nascut ” Tiger Temple” ca si afacere.

De retinut faptul ca acest templu e SINGURUL din Thailanda care e nevoit sa-si tina portile inchise, iar acest lucru il supara pe Abbot, deoarece nu este in concordanta cu legile lui Buddha.

Din acest motiv spera sa poata strange suficiente fonduri incat sa creeze un loc special pentru animale, si sa ‘elibereze’ templul.
Proiectul se numeste ” Tiger Island” , si prin el se urmareste cresterea puilor de tigri cat mai aproape de mediul lor natural, pentru a putea fi lasati in libertate pana la urma si astfel sa se obtina repopularea. In acel ” Tiger Island” nu se vor mai accepta vizite, tigri vor fi hraniti cu carne cruda, nu vor mai avea contact direct cu oamenii si vor fi lasati liberi, permanent. Locul, care se intinde pe hectare bune, va fi delimitat de un zid, pentru a feri puii de eventualele pericole pana cand acestia cresc, insa in interior se va reproduce fidel mediul real.

S-a aberat mult pe aceasta tema, mai ales cand fenomenul a inceput sa ia amploare, sa fie foarte cunoscut si sa aiba foarte multi vizitatori. S-a spus ca tigri sunt drogati, sedati, ca le sunt scosi dintii, etc etc.
Minciuni.
Dovedite.
Si celor care sustin acest lucru numai din lipsa de informatie si.. putina invidie ( hai sa recunoastem) le sugerez sa mearga acolo si sa vada cu ochii lor. Poti sta 3 zile in templu ( contra cost, evident) 24 din 24 langa ei. Asisti la tot ceea ce inseamna ingrijirea tigrilor, de toate varstele. Intrebi, primesti raspunsuri, vezi, faci si intelegi orice ” CUM?” sau ” De ce?”.
Da, animalele sunt relativ blande. De ce? Deoarece se nasc acolo, stau permanent alaturi de oameni, sunt hranite cu carne fiarta, sunt spalate si plimbate de catre oameni. Sunt foarte obisnuite cu oamenii. Asta nu inseamna ca nu raman aceleasi feline impresionante. Nu inseamna ca timpul nu se opreste in loc in momentul in care ii pui capul la tine in brate, deoarece toti stim ca tigrul.. ramane tigru. Si daca ceva il deranjeaza, esti la pamant intr-o secunda.
In plus, programul pentru publicul larg incepe numai dupa ce tigri sunt hraniti, spalati, si alergati. Adica exact in intervalul de timp in care ei isi fac siesta si sunt foarte adormiti si molesiti. Acest program dureaza maxim o ora, se intra in grupuri, iar turistii nu pot face mai mult decat sa ii priveasca si eventual sa isi faca o poza alaturi de unul.
Fascinant este insa programul special, acolo unde, dupa cum am spus, stai cu ei 24 din 24.

Pe mine m-a muscat unul de 6 luni. In timp ce ne jucam intr-o piscina creata pentru ei.
Mi s-a spus tot timpul sa nu stau cu spatele, deoarece au tendinta sa vaneze, chiar daca o fac in joaca. Am uitat la un moment dat de acest lucru, pentru cateva secunde, si a fost suficient.
M-am trezit cu el pe piciorul meu, am inghetat, mi-am dat seama ca nu apucase sa-si bage coltii desi ma tinea strans si jumatate din pulpa era in gura lui. Primul instinct a fost sa strig. Am strigat, evident.
Am avut pentru un moment intentia de a-mi trage piciorul, dar mi-am dat seama ca ar trage si el, ( doar era jucaria lui) si atunci probabil mi-ar sfasia carnea.
Asa ca am ramas nemiscata. Puiul ma privea, ma atacase din spate dar muscase in fata. Mi-am amintit de sfaturile calugarilor, care nu intervenisera deoarece stiau ca il putea speria si atunci m-ar fi muscat de-a binelea.
Am strigat la el si i-am dat cateva palme, la propriu, peste bot. Mi-a dat drumul si s-a indepartat parca suparat, ca un catel care fusese certat pe nedrept.
M-am asezat, tremuram toata. Piciorul mi s-a invinetit, si m-a durut 4 zile bune.
L-am intrebat pe unul dintre baietii de acolo: ” Daca se intampla asa ceva cu unul mare?”
Mi-a raspuns foarte cinstit, as spune eu: ” S-a intamplat, insa aici, intre noi. Bineinteles, niciodata nu a fost foarte grav, doar ceva muscaturi. Nu s-a intamplat niciodata cu turisti. Dar.. nimic nu e sigur. Oricat de bland ar fi, tigrul ramane tigru.”

Adevarul e ca niciun minut nu am fost lasata singura cu cei mari. Aveam mereu in preajma mea cel putin doi baieti, care interveneau imediat ce tigrul facea o miscare mai brusca sau suspecta. Si au intervenit de cateva ori.
In timp ce il ‘plimbam’ pe unul mare ( pfff, ce senzatie..), acesta a vazut la cativa m departare un pui de porc mistret si a luat-o la fuga dupa el. Lesa lui era infasurata in mana mea, prin urmare m-a smucit de-am crezut ca-mi smulge umarul. Eram foarte aproape de a cadea si de a ma trage dupa el, insa cei doi care imi stateau mereu in apropiere m-au salvat. Am reusit sa-l oprim.

Bun. Cam asta ar fi. O experienta greu de descris in cuvinte, ca de altfel toate experientele de acest gen, de care imi voi aminti toata viata cu extrem de mare fericire, deoarece a fost un alt vis implinit. Ador tigri. Sunt animalele mele preferate, ma fascineaza, iar forta si eleganta lor sunt coplesitoare.
In rest.. poze. 😉

P.S. Cei cu tricouri verzi sunt oamenii care se ocupa zi de zi de ” Tiger Temple”. Majoritatea barbati. Sunt si cateva femei, dar acestea sunt lasate doar in preajma puilor pana in 6 luni, de tigri mai mari se ocupa numai barbati. Se accepta si voluntari din alte tari.

P.S. 2 Bluza de trening nu era a mea 🙂

2. Incepem cu cei mai mititei. Avea doar o luna.

3. Putin mai maricel, doua luni.

4.

5. Tigrisor de 4 luni. O data pe zi inca primea laptic.

6. La joaca in piscina. Aici mergeau impreuna cei de 4 si 6 luni, in grupuri de maxim 10.

7.

8. Urma baita, deoarece se murdareau foarte tare pe tot parcursul zilei. Cred ca era momentul care le displacea cel mai tare, dupa ce spalam unul, eram uda leoarca si eu.

9. Apoi mancarica. La mijlocul zilei primeau pui, seara vita si dimineata ceva boabe bogate in proteine. In mod normal sunt hraniti ca orice animal, in castron, exceptii se faceau doar cand cineva ca mine cerea programul special. Era necesar sa ramana legat, altfel riscam sa imi sara, la propriu, in cap. 🙂

10. Plimbarea cu cei mari.

11. Cu Abbot si Majestic ( a fost dificil sa il conving sa accepte poza si mai ales, pozitia mea 🙂 )

12. Sleeping baby.. Aici incepea programul cu publicul.

Camino- Ultimele poze.

” Initierea pe care ( tu si eu) am crezut ca o vom gasi pe Camino, nu exista pentru noi. Noi am facut de mult timp pasii aia. Aici doar se confirma si accentueaza ceea ce stii deja. Ti se revela insa alte lucruri.. Atat de simple si perfecte. Extrem de frumoase, dar care dor in egala masura. Cand ma apropii de sfarsit imi dau seama ca tot ce cred si simt e foarte adevarat si real, dar ca e imposibil de trait AICI SI ACUM. Si nu stiu cum o sa ma obisnuiesc cu asta. O sa ajung acolo unde am presimtit mereu: sa imi dedic viata altora. Nu o sa o pot trai pe-a mea niciodata. E exact cum a scris Cioran: ” De oameni ma separa toti oamenii”. Pur si simplu.
Si dilema e: sa plang pentru mine sau sa ma bucur pentru ceilalti..?
Cand o sa stai in locul din care iti scriu acum, o sa ma intelegi. Chiar daca viata ta e cu totul alta.” ( Oana).

” Te inteleg perfect. Stii care e diferenta intre tine si un inger? Corpul si viata umana. Eu cred ca ar trebui sa fii extrem de happy. Poate ca viata ta ASTA este, sa fii lumina altora”. (Lili).

” Jurnalul pe care il tin aici, e pentru tine. L-am facut sub forma de ghid. O sa fac cumva sa ajunga la tine cand incepi..” (Oana).

” Mi-a saltat inima cand mi-ai spus de jurnal. Il voi pune in rama pentru ca este extrem de important pentru mine. Va ajunge la mine daca asa trebuie. Daca nu, imi voi construi propria cale. Mi-ai dat curaj sa imi implinesc un vis. Si nu voi uita niciodata asta. Stii ce e culmea? Ai fost tu insati. Nu cred ca ai de ales intre ceva. Cred in tine.” (Lili).

Termin povestea despre Camino cu acest articol. Mai sus, am redat 4 dintre zecile de mesaje pe care ni le-am trimis eu si Lili, cat timp eu am fost plecata.
Din tot ce am scris s-a schimbat un singur lucru. Am realizat ca, exact asa cum mi-a spus prietena mea, nu am de ales intre nimic. Trebuie doar sa accept ca ASA este si trebuie sa fie viata mea. Sa nu mai separ lucrurile.
Sa incerc sa imi indeplinesc toate visele, iar daca asta nu e posibil, atunci sa imi indeplinesc cat mai multe. Iar acel ” imposibil” sa il aduc cat mai aproape de ” posibil”.
Si daca tot va trebui sa aleg ceva, candva, sa aleg 8 din 10, nu 3 din 10.. iar daca tot va trebui sa plang candva, sa o fac de bucurie.
Mi-am scris dorintele pe o hartie, le voi citi zi de zi. Poate chiar am sa le public aici, ca sa intelegeti la ce ma refer, in general.
In asta sta adevarata fericire a unei persoane, sa isi urmeze si indeplineasca visele proprii, indiferent de ce crede si spune restul lumii.
Nimic nu e mai important decat ceea ce iti spune sufletul tau.
Jurnalul meu nu a ajuns la Lili, inca. Nu stiu de ce, nu il pot incheia. Nu sunt in stare sa ii scriu ultimul capitol. Asa ca mai astept, probabil nu trebuie incheiat deocamdata.

Am pregatit pentru voi poze, din nou. Ultimele. Nu sunt cele mai spectaculoase, dar sunt foarte aproape de mine. Sunt ca un fel de capitole. Si sunt multe. Va pup cu mult drag.

1. O poarta catre curtea unei case. Imi parea a fi intrarea catre o alta lume..

2. Fantana din Zumaya.

3. Hortensii..

4. Alte hortensii.. Nu m-am abtinut si m-am asezat pentru cateva minute exact acolo, in mijlocul lor. Ma simteam ca o elfa 🙂

5. Cand am vazut casa nu m-am gandit decat la ” oare cum miroase sub acea cupola de iasomie?”

6. Intrare.. Casa nu am vazut-o. Dar ma astept sa fi fost pe masura intrarii. Superbe hortensii.

7. Caluti.. Am intalnit o multime prin munti. Erau atat de frumosi si bine ingrijiti!

8. O etapa foarte linistita si calda, pe Camino Primitivo.

9. Padure tanara de eucalipt.

10. Ca si in Stapanul Inelelor. Eram din nou, o elfa.

11. Poienita inainte de Deba. Am intrat pe poarta si am simtit nevoia sa ma odihnesc. Era superb, numai verde crud si un parau cristalin. M-am asezat, am mancat o nectarina, m-am intins.. si m-am trezit dupa exact doua ore. Am avut parte de un somn incredibil de odihnitor.

12. Un fel de vulcan noros. Parca muntele erupea nori, nu lava. In realitate, imaginea era coplesitoare. Te facea sa te simti, din nou, miiiiic de tot inaintea fortelor invincibile ale naturii.

13. M-am oprit sa mananc vis-a-vis de ei. Au stat asa, nemiscati, cel putin 20 de minute. Nu stiu, poate dormeau. Mi s-a parut o imagine foarte interesanta.

14. Un alt fel de solitudine..

15. Parcul din Oviedo. Ideea de a prezenta arta in are liber mi s-a parut fenomenala. Parca eram intr-o poveste.

16. Parcul din Oviedo, din nou.. O poarta de basm.

17. …………..

18. Apus de soare in Comillas

19. Casa din Comillas

20. Cimitirul gotic din Comillas, superb..

21. Santillana del Mar. Pentru spanioli, cel mai frumos orasel al lor. Este deosebit.

22. Constructiile si pavajele sunt extrem de vechi si foarte bine conservate. Asa arata tot oraselul.

23. Pensiune si cafenea. In Santillana se gasesc vestitele pesteri Altamira unde, pt a intra, trebuie sa te programezi cu vreo 3-4 ani inainte. Avand in vedere ca sunt cele mai vechi pesteri din lume, cu picturi rupestre, eu zic ca merita.

24. El e Ianik, un canadian cu care am coincis pe o terasa, la o cafea. De ce il tin minte? Deoarece facea Camino de Santiago.. invers. Adica, pornise din Santiago si se indrepta catre Berlin. Fascinant. Cred ca e deosebit de greu sa mergi exact ‘impotriva’ sagetilor. Argumentul sau? Din toata religia, era de acord doar cu baza. Nu era de acord cu ceea ce devenise in timp, cu ceea ce le facea oamenilor. A spus ca el isi insuseste baza si o dezvolta in felul sau. Nu vroia sa intre in Santiago.. vroia doar sa iasa de acolo. Nu vroia ca religia in sine sa fie punctul de sosire, ci punctul de plecare. Nice..

25. Cel mai frumos copac pe care l-am vazut vreodata.

26. Eu alaturi de un grup de prieteni dragi mie, din Cehia. Am petrecut clipe de neuitat impreuna. Inca tinem legatura si in mod sigur ne vom revedea.

27. O poza pentru sufletul meu. Imi amintesc de acea zi si acea plaja.

28. Catedrala din Oviedo. In interior este superba, mi-a placut la nebunie.

29. O zi speciala, din nou. Un peisaj frumos pentru voi, cu un mesaj deosebit pentru mine.

30. O parte din Cadedrala din Santiago.

31. Muzeul Guggenheim, Bilbao. O cladire cel putin impresionanta, si extrem de frumoasa pentru cei care apreciaza acest stil. Am intrat pentru expozitia lui Anish Kapoor, un artist care pe mine ma fascineaza. Vi-l recomand din toata inima. In rest, nu am fost foarte incantata de ce am gasit in interior. Nu imi place arta contemporana prea mult. Mai mult decat orice expozitie, cladirea in sine este un muzeu si o opera de arta.

32. Padre Gregorio, cea mai calda si buna fiinta pe care am intalnit-o pe Camino del Norte. A fost misionar in Africa timp de 17 ani.

33. Eram undeva.. sus. Sus de tot, pe un munte. Eram singura. Nici acum nu inteleg cum a ajuns acel cal acolo. Era singur si el.

34. Asa arata carnetul meu de pelerin..

35. Asa arata Compostela mea..

36. Si asa aratam eu, in aproape fiecare zi.

Thailanda- update

M-am gandit sa fac un update la articolul despre Thailanda, dat fiind faptul ca e printre primele postate si nu am prea pus poze. Am sa procedez la fel cu articolele despre Cambodgia si Tiger Temple.
Nu am sa scriu nici acum multe, nu prea am cuvinte. As specifica doar ca singurul ‘ dezavantaj’ e zborul care pare infinit de lung. Eu una reusesc foarte greu sa stau pe un scaun ore intregi, fie in masina, casa sau avion. Apoi ar mai fi diferenta de fus orar, care pe mine m-a cam imobilizat timp de doua-trei zile.

In rest.. numai cuvinte de lauda, la superlativ, pentru tot.
Mancarea- bestiala. Pentru acei carora le place bucataria exotica. Eu o ador.
Peisajele- de viiiiisssss.
Temperaturile- de vis si ele.
Preturile- mult mai mici decat va inchipuiti.
Cel mai scump lucru e biletul de avion, dar si pe ala il puteti gasi la preturi rezonabile daca il rezervati din timp.

Daca cineva are de gand sa mearga acolo vreodata, ii recomand din toata inima sa aleaga destinatii NU foarte comerciale ( cum ar fi Phuket) deoarece in acele locuri cultura isi pierde din originalitate si nu veti vedea decat o mare de turisti care traiesc intr-o lume construita pentru turisti.
Daca vreti sa vedeti si sa simtiti adevarata Thailanda, trebuie sa va ‘amestecati’ cu oamenii ei, cu cei care traiesc acolo.
Recompensa e incredibila.
Pentru detalii de orice fel, intrebati-ma fara retineri. 😉

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.

Camino- In bratele muntilor (poze)

Am pornit de aici..
1.
Am ajuns aici..
2.
Si apoi.. aici
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.
21.
22.
23.

Camino.. de mana cu oceanul (poze)

1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.
14.
15.
16.
17.
18.
19.
20.

Camino del Norte (pelerinaj la Santiago de Compostela)

Planeta asta e absolut superbă.
Nici nu aveți habar câte pierdeți nefacând astfel de drumeții.. Sunt extrem de fericită că, în sfârșit, mi-am mai îndeplinit un vis :).
Nicăieri nu putea fi mai bine și mai frumos decat acolo.
Am umblat 29 de zile. Zi de zi între 25-35 de km, de două ori peste 40.
Nu am făcut nici măcar o bătătură. Nu am avut nici măcar o iritție. Da, m-au durut umerii, uneori îngrozitor. M-a durut spatele și câteodată genunchii. Numai din vina mea și a unui moment de ignoranță lumească.
Am cunoscut toate emoțiile pozitive posibile și am trăit clipe de neuitat.
Am văzut locuri de basm de existența cărora nici măcar nu auzisem. Frumusețea mamei Terra m-a copleșit.
Am trecut printr-o mulțime de răscruci, dar nu m-am rătăcit nici măcar o dată.
Dacă până acum am fost foarte bună prietenă cu Natura, acum facem parte din aceeași familie.
Dacă până acum am iubit oamenii, acum îi iubesc mai mult. Dacă uneori i-am urât, acum îmi sunt total indiferenți. Dacă i-am judecat sau acuzat, acum nu simt decât milă pentru ei. Dacă nu i-am ințeles, acum nici nu mai simt nevoia să încerc.

Am aflat că într-adevăr oamenii sunt, sau pot fi, cele mai rele ființe de pe pământ. Singurele ființe rele. Deoarece răutatea implică neapărat și dorința de a fi/face rău.
Am aflat că oamenii mint incredibil de mult, și că în special se mint pe ei.
Am aflat că poți cunoaște un om după cum se comportă atunci când trebuie să doarmă afară. Atunci când își pierde banii.. Atunci când cineva se bagă în fața lui la rănd. Sau atunci când îl prinde ploaia.
Am aflat că se pot înfiripa prietenii profunde în doar câteva minute.
Dacă am avut vreodată îndoieli legate de cum vreau să îmi trăiesc viața, acum NU mai am.
Pot spune cu mâna pe inimă că au fost cele mai minunate și folositoare 29 de zile pe care le-am trăit până acum. Am început în San Sebastian și am trecut prin Bilbao, Santander, Oviedo, Lugo, Santiago. Sau mai bine spus, am traversat provinciile Pais Vasco, Cantabria, Asturias si Galicia.
Camino Primitivo a pus punctul pe i. Cu tot respectul, niciun pelerin care a făcut vreun Camino fără să-l facă pe cel autentic, adică Primitivo, nu e un pelerin ‘complet’. Nu are cum ;).

Niciun sunet nu e mai perfect decât liniștea, sau absența ei.
Nicio aromă nu e mai plăcută decât aromele naturii, în diversele lor forme. Niciun material nu poate reproduce finețea unei petale de flori.
Nicio pictură nu e mai frumoasă decât un peisaj real.
Nimic nu e mai complex decât simplitatea.
Nimic din ce crezi că ai, nu-ti apartine. Nimic nu e al tău, totul e al lumii în care trăiești. Ai primit un împrumut pe care trebuie să-l înapoiezi constant.
Singurul lucru cu adevărat al tau e libertatea. Libertatea de a alege ce vrei să fii si ce vrei să faci cu anii pe care îi petreci AICI. Libertatea de a refuza să trăiești într-o turmă cu principiile și obiceiurile căreia nu te indentifici.. Libertatea de a refuza sa MAI respiri nefericirile altora, provocate chiar de ei insisi.
Nicio fericire nu poate fi mai mare decat fericirea de a lupta pentru visele tale, de a avea curajul sa mergi inainte, indiferent daca rezultatele se muleaza, sau nu, pe ceea ce speri..

De fapt nu am aflat nimic.. Stiam tot. Acolo doar mi s-au confirmat lucrurile.
Singurul lucru pe care (totusi) l-am aflat a fost ca fac parte din cei mai putin de 1% care au facut intr-adevar Camino. Peste 99% din sutele de mii de oameni ajunsi in Santiago, nu au umblat decat ultimii 100 de km, obligatorii pentru a primi Compostela. Oamenii il mint cu nerusinare pana si pe Dumnezeu, in asa-zisa casa a Lui.. Asta nu stiam, hehe.. Sau? ;).
Cu toate astea, viata merita traita chiar si numai pentru a te bucura de toata splendoarea naturii si a vietii in sine, si pentru a-i cunoaste pe cei 1% care au facut si vor face intotdeauna diferenta.

Ah.. am mai aflat ceva! Sunt mare parte din ceea ce am sperat și mi-am dorit întotdeauna să fiu. Toți pașii făcuți vreodată, în orice direcție, m-au adus la AZI. Putea fi altfel dar, din fericire, a fost așa cum a fost. Așa cum va fi in continuare.
Și cred cu tărie că abia acum începe adevărata mea viața..

P.S.
Bine v-am regasit :)! Inca nu am ajuns in tara, dar de indata ce ajung, va povestesc mult mai multe si va arat o multime de poze superbe. Va pup! Si sper sa imi calcati pe urme fiecare dintre voi! Eu am sa repet experienta in mod sigur. Creeaza dependenta.

Hello and goodbye

Da. Am lipsit multisor de pe-aici. Stiu. Iar daca as vrea sa va explic ati vedea ca am argumente foarte solide. Insa nu vreau 😉
Am revenit ca sa imi iau la revedere. Maine este 1 iulie, si asa cum scriam acum ceva timp, este ziua in care pornesc catre Camino.
Dupa zile si nopti petrecute pe forumuri dedicate acestui pelerinaj, am ajuns la concluzia ca nu voi alege acel Camino pe care il parcurg 99% din pelerini. Voi face Camino del Norte, o ruta ceva mai lunga si mult mai solicitanta, care incepe in Irun, la granita cu Franta, trece prin San Sebastian, Bilbao, Santander etc si se termina, bineinteles, in Santiago de Compostela.
Este de fapt primul Camino, cel mai vechi, insa a pierdut din ‘popularitate’ in favoarea celui numit Camino Frances, din cauza ca cel din urma e mult mai usor de umblat, mai ‘neted’ ca sa zic asa. Conditiile de clima sunt favorabile, drumul mai usor, lume muuuuult mai multa, adaposturi la fiecare 5 km ( spre deosebire de ruta de nord unde adaposturile se gasesc la o medie de 20 de km intre ele). In plus, ‘sus’ ploua destul de mult si e o zona mai muntoasa, un fel de ‘teren accidentat’.
Dar in acelasi timp e pe coasta Marii Cantabrice. Peisajele sunt absolut superbe.. Sus muntele impadurit.. jos marea..
Imi place ideea de ‘mai dificil, iesit din comun’, nu am facut niciodata ceea ce a putut face ‘restul lumii’.. trebuie sa fiu mereu cu un pas inainte sau cu o treapta mai sus ;). Si tocmai de aceea am ales in final aceasta ruta. Chiar daca se specifica foarte clar ca pentru acest traseu E NEVOIE de antrenament si eu nu am facut nici macar 1km pe jos in ultima luna. Nu am pus pana acum in picioare vreun bocanc de munte. Nu am ‘carat’ in spate altceva decat ghiozdanul in scoala generala. Nu am avut vreodata un sac de dormit, azi l-am cumparat pe primul. De altfel, azi am facut toate cumparaturile, ieri nu aveam decat o crema cu protectie solara ridicata si un gel racoritor pentru picioare.
Insa nu conteaza.. stiu clar ca NU am nevoie de masa de oameni care parcurg in acest an jubiliar Camino Frances. Am nevoie de liniste.. de timp cu mine, cu natura si cu tot Universul.
Am sa incerc sa scriu si de acolo. Nu stiu inca daca voi avea starea de spirit necesara, dar daca o am, va tin la curent. Voi fi plecata 40 de zile. Va las o poza de ‘inainte’ si am sa va arat una de ‘dupa’. Sper sa fie aproape identice, pana si eu sunt curioasa! 😀
Va pup cu drag si aveti grija de voi.
Oana.

” El Camino..”

..800 de km pe jos. Catre Santiago de Compostela.
Eu, natura si cu mine. Si nu e vorba de ceva religios.
E vorba numai de spirit, mai bine spus, de regasirea lui.
Plec pe 1 iulie, tocmai mi-am cumparat biletul de avion catre Barcelona.
Si.. sper sa ma intorc asa cum sper ;).