.. si totusi, cred în noi.
Mă revoltă autoironia sterilă specifică romanilor, mă dor indiferența tipică spectatorului comod, scepticismul acut în fața transformării si lipsa voinței.
Nu gândesc în cuvinte. Mi-am dat seama de acest lucru cu puțin timp în urma, când încercam să astern niste idei pe hârtie, si nu reuseam să asez literele în asa fel încât să iasă ceva inteligibil. Gândesc în sentimente. Simt. Nu cred lucruri, ci le simt. Nici măcar nu văd normal; pâna si vederea mea simte. Din acest motiv am hotărât să îmi însusesc arta retoricii, pentru a putea exprima tot ceea ce simt.
Cred în intuiție. De multe ori, chiar dacă nu stiu, simt că am dreptate.
Desi în viața de zi cu zi sunt o persoană relativ retrasă, faptul că lupt pentru dreptate si adevăr m-a facut să fiu întotdeauna înconjurată de oameni. Nu am aparținut niciodată cuiva pe de-a-ntregul, indiferent că ar fi vorba de o persoană sau de un loc. Nu mi-am pierdut niciodată un anumit sentiment de detasare. E sentimentul care mi-ar permite, oricând, să o iau de la capăt, oriunde.
M-as putea dedica oricărui tip de activitate, asa cum am făcut-o până la un moment dat; dar privindu-mă în interior, am constientizat si acceptat că nu mai există niciun alt lucru pe care l-as face cu mai mare plăcere, în această viață, decât să contribui la instaurarea adevărului, a dreptății si bunătății. Si nu, nu este o utopie.
Nu as fi nimic fără restul oamenilor; nu as avea dorințe fără ei si nu as avea motive să trăiesc mai mult decât am trăit deja. Tot ceea ce sunt si vreau să fiu se datorează celorlalți care, direct sau indirect, negativ sau pozitiv, m-au determinat să urmez o anumită cale. Aici.
Nu as fi nimic fără ei, de aceea vreau să dăruiesc în aceeasi măsură în care am primit si înca mai primesc.
Scopul meu nu este să găsesc confortul si fericirea personale- acestea sunt doar mijloacele de care încerc să mă folosesc, ca să ajung la rezultatele la care visez să ajung. Nu as acționa niciodată împotriva constiinței mele, nici măcar dacă legea mi-ar cere asta. Stiu că un individ cu o fire liberă si cinstită poate fi distrus; însă sunt absolut sigură că nu poate fi subjugat. Un spirit liber alege sinuciderea, în fața sclaviei.
Nu sunt o persoană ambițioasă si nu am fost niciodată. În mod sigur însă, perseverența mă caracterizează.
Am învățat că o viață îndreptată către satisfacerea nevoilor personale duce, întotdeauna, la o deziluzie amară.
Asa cum spunea Einstein: “vad omenirea ca pe un copac cu multe mlădițe. Nu mi se pare ca fiecare ramură are rădăcina proprie”. Rasa este o mare minciuna. Pentru mine nu există. Există doar oameni.. iar datoria mea este față de ei, indiferent de culoarea pielii sau forma ochilor lor. Omenirea de azi este un amestec de atâtea etnii, încât nu a mai rămas nicio rasă pură. Lumii lipseste, însă, reacția elementară si instinctivă împotriva nedreptății si în favoarea dreptății; independent si indiferent de zona geografică în care un anumit suflet a avut norocul, sau ghinionul, să se nască.
Imi iubesc țara, dar cred că patriotismul si naționalismul sunt (sau pot deveni) nocive. Oamenii trebuie să învețe să gândească în termeni mondiali. Englezul este englez, asa cum apa este apa; el este englez, fără să stie. Chiar dacă ar sti, nu i-ar folosi la nimic. Noi însă, stim în fiecare clipă că suntem români, si ne explicăm/scuzăm toate gesturile prin asta. „Numai în Romania e posibil asa ceva..” sau „la ce să te astepți de la o țară ca asta”.. E stupid să ne condamnăm liderii pentru situația în care singuri ne-am băgat si în care singuri ne-am complăcut.
Sunt de părere că singurul examen pe care ar trebui să îl treacă un om politic, este un examen de principii.
Mi-e silă de trăsăturile generale ale conducătorului de azi. Din dragoste pentru un anumit grup, el îi urăste pe toți cei care nu-i aparțin. Încep să cred că acțiunile politice ale conducătorilor de azi nu au ca scop salvarea unui grup uman, ci distrugerea celor care nu le convin. Totul se reduce la: „eu am dreptate, adversarul meu, nu.”
Este vorba de o ură ciudată; asa cum crestinii urăsc mai mult păgânii decât îsi iubesc sfinții. Iar poporul român nu face altceva decât să-si consume viața într-o continuă lamentare. Si să denigreze orice om care se ridică din mulțime, neîntelegând de ce acel destin e al acelui om si nu al său. Neînțelegând că, în fapt, destinul acelui om devine si destinul său.
Sunt o ființă atât de puternic dominată de pacifism, încât as fi în stare să lupt pentru a-l păstra. Atitudinea mea nu ține de înțelepciune sau intelect, ci de un profund dezgust față de orice formă de cruzime si violență.
Cred într-un Dumnezeu care se dezvăluie în armonia a tot ceea ce există, si nu într-un Dumnezeu care contorizează faptele oamenilor.
Nu cred în mila si caritate. S-a rezolvat vreodată problema mizeriei în numele milei..? Dimpotrivă. Mila a înmulțit săracii. Prezența ei în lume este cauza cersetoriei. Acei săraci, care au înțeles că pot trăi ca paraziți ai milei, au devenit cersetori. Lăsați mila la o parte si încercați să vă cultivați compasiunea.
Mai cred că valoarea unei fapte stă doar în înfăptuirea ei.
Nu sunt naivă sau idealistă, asa cum ați putea (în mod superficial) crede. Sunt realistă. O realistă cu dorințe de mai bine. Singura diferență între mine si alții, e încrederea mea că se poate trăi într-o realitate colectivă mult mai frumoasă. Si voi crede asta la infinit, desi am suferit si eu de-a lungul vieții mele de până acum. Acest dramatism m-a facut să vreau să schimb ceva. Cred si simt că se poate. Ar fi frumos să începeți să credeți si voi; stiu că dorința există în toți. Nu există nimic din ceea ce îți poți imagina, care să nu se poată realiza.
Orice om care vrea sa joace un rol important în viața României, trebuie să se asigure că orice gest, orice atitudine, orice acțiune majoră, este un început; nu trebuie să existe continuări, reluări sau directive. Nu trebuie să privească înapoi; el are de lucrat numai cu prezentul si viitorul.
Toți romanii vorbesc de România. Însă majoritatea o fac în timpul liber; pentru prea puțini dintre noi a devenit un destin, un crez.
Dacă noi nu ne vom salva ca popor, suntem destinați pierzaniei. Tot ca popor. Nu vom fi altceva decât ceea ce am fost si până acum: un alt vagon în coada trenului mondial, mergând acolo unde ne vor trage alții.
Vom ramane la stadiul de geografie si nu vom face parte niciodată din istorie. Înțelege cineva cât de tragic e acest lucru..?
Asta este o parte din mine.
Apreciază:
Apreciază Încarc...