Viața printre milionari și iluzia egalității.

Am știut mereu, ca aproape orice om, că există persoane extrem de bogate în această lume. Nu am simțit însă, ce înseamnă acest lucru, până nu le-am văzut în fața mea, într-o călătorie pe Coasta de Azur a Franței. Si da, m-au amețit bogățiile lor, m-au lăsat cu ochii larg deschiși mașinile lor, am amuțit când le-am văzut iahturile și am început să tremur când am zărit cum se vinde, cu 2.370 de euro, o vestă. O vestă! Si era la reducere.
Am stat, de-a dreptul înmărmurită, și am privit câteva minute bune (alături de alți oameni ca mine) cum coboară (sau urcă) de pe câte un iaht cumpărat cu zeci sau chiar sute de milioane de euro, alți oameni. Unii grași, alții slăbuți, oameni normali din punct de vedere fizic, oameni comuni la care te uiți și nu înțelegi: „de ce?”. Noi, ceilalți care probabil am făcut un efort financiar pentru a ajunge acolo, care poate eram mai frumoși și mai inteligenți, ne uitam la ei ca la dinozauri și nu știu ce era în mintea fiecăruia, dar eu nu înțelegeam: „de ce?”. Am luptat toată viața, așa cum am putut, pentru ideea de egalitate, pentru a o insufla altora sau pentru a mă convinge pe mine că în esență este reală, dar nu, nu este. Am înțeles acest lucru în momentul în care am văzut doi copii, frați probabil, cum se jucau pe puntea unui iaht dintre cele de care pomeneam mai sus. Si mi-am amintit de mine, de alții atâția ca mine, care nu am văzut o asemenea ambarcațiune decât în filme, asta dacă am avut norocul de a avea un televizor în casă. Să nu mai pomenesc de persoanele care mor, literalmente, de foame.
Încep să cred că trăim în lumi paralele. Nu ne naștem egali și nu avem șanse egale, din absolut niciun punct de vedere. Stiu, cunosc teoria aceea „fericit cel sărac”, etc etc, mai cunosc și teoria cu „adevărata bogăție este cea sufletească”, „toți bogații sunt nefericiți” și alte fraze cu care încercăm, noi oamenii de rând, să ne consolăm. Realitatea însă, e alta: noi suntem săracii, iar ei sunt miliardarii. Noi suntem asupriții, iar ei, norocoșii. Si nu are niciun sens să ne mințim singuri, ei sunt foarte fericiți așa cum sunt. Că și bogații plâng e adevărat; la fel de adevărat cum e că și săracii plâng.
Poate trăim aceeași viață, dar în mod sigur nu o trăim în același fel, iar acest lucru face toată diferența. Si ajung iar la „de ce?”-uri, la „ce rost au toate?”, sau.. dacă nu are niciun rost, atunci ce rost mai are..?
Într-un mod foarte ironic, citatul de mai jos este cât se poate de adevărat.

De ziua mea, pentru Europa.

De ziua mea vreau să vă rog ceva. În proiectul-concurs „10 Pentru Europa” ( http://10pentrueuropa.ro/ ) participă și unul dintre cei mai dragi mie tineri din cadrul TNL, Adrian Cozmuța.
Un prieten pe care te poți baza, un om deosebit de harnic, plin de demnitate, suflet, zâmbete, inteligență și optimism. Un tânăr pe care eu l-am votat (am votat doar doi oameni în toată viața mea, deci sunt extrem de selectivă) și pe care vă rog să îl votați și voi (accesând linkul de mai jos) deoarece sunt absolut sigură că niciun alt maramureșean care a decis să intre în competiție, nu va face o treabă mai bună decât el.
Vă mulțumesc anticipat!

http://10pentrueuropa.ro/index/detaliiuser/userId/61

Contracepția în rândul tinerilor.

Așa s-a numit evenimentul la care am avut plăcerea să particip ieri, în calitate de organizator. După cum mă așteptam, abordarea acestui subiect s-a dovedit a fi dificilă. Până și eu, în calitate de adult (sau cel puțin pe-aproape), am rețineri în a purta discuții foarte deschise legate de sex, prin urmare am empatizat perfect cu auditoriul, format din aproximativ 50 de persoane, dintre care 85% aveau sub 18 ani. Publicul țintă, de altfel, acțiunea fiind dedicată minorilor.
Mi-am amintit cum eram eu la 15-16 ani, și le-am înțeles tăcerea, chicotelile, privirile rușinate, dar cineva trebuia să spargă gheața, și era oarecum logic sa fiu eu aceea. Au urmărit câteva filmulețe explicite, iar restul prezentării s-a încercat a fi cât mai interactivă și cât mai puțin oficială, ca să se obțină o ambianță relativ comodă.
Înainte de a vă comunica ce am concluzionat, vreau să le mulțumesc colegilor mei, Maria Clapa și Radu Valean, pentru indispensabilul ajutor în organizare, precum și celor doi invitați, fără prezența cărora nu am fi reușit nimic: Lia Kadlac (psiholog) și Bogdan Stoicescu (medic chirurg). Bineînțeles, restul echipei TNL nu rămane fără aprecieri, însă nu mai dau nume deoarece deja mă simt ca la Oscar.
Bun. Să revenim. De ce am atins acest subiect, și mai ales, de ce am hotărât să încep o campanie?

Totul a pornit de la o fetiță pe care am cunoscut-o anul trecut, și pe care am încercat să o ajut. O fetiță de 16 ani, cu un copil de doi ani.
Nu am să prezint acum cazul, deoarece l-am prezentat la vremea lui, ideea este că am rămas marcată de poveste, și de cât de ușor se pot nenoroci vieți, din cauza lipsei de informație. Datorită ei m-am documentat în legătură cu frecvența cazurilor de acest gen, și am rămas pur și simplu îngrozită. Statisticile sunt impactante, în mod negativ, evident. Aveam de gând să pregătesc chiar atunci o campanie de conștientizare, însă, între timp m-am implicat în alte lucruri, și totul s-a amânat. Până ieri, când s-a derulat primul episod. Spun asta deoarece va fi un serial, mi-ar plăcea să avem astfel de întâlniri cu elevi din toate liceele.
Consider că o minimă informare a minorilor în legătură cu metodele contraceptive, este absolut esențială. La fel de importantă este și conștientizarea pericolelor la care se supun, făcând sex neprotejat, precum și urmarile, atât pe plan psihologic, cât și social.
Am constatat că majoritatea nu cunoaște nici măcar informațiile de bază. Faptul că în școli nu se ține nici măcar o oră de educație sexuală, mi se pare de neacceptat. Am fost foarte bucuroasă să văd, ieri, că s-au prezentat la Biblioteca Județeană aproape 40 de fetițe, din proprie inițiativă. Băieții au fost mult depașiți numeric.
Este, însă, foarte greu să atragi copiii la asemenea evenimente. Așa cum v-am spus deja, e și mai greu să porți un astfel de dialog cu ei. Dar.. se poate. 😉
Nu înțeleg, sincer, de ce legea interzice partidelor politice să acționeze în școli, cu atât mai mult dacă vorbim de aripa tânără, și mai ales dacă propui proiecte care prezintă beneficii reale. Nu este vorba de niciun fel de campanie electorală în acest gen de activități, în primul rând pentru că vorbim de adolescenți care nu pot vota, și în al doilea rând pentru că atingem subiecte de interes general, nicidecum de auto-promovare.
Să difuzezi non-stop politică, peste tot, dar să aplici niște limite drastice și lipsite de sens, îmi sună la fel de ilogic ca legea care interzice comercializarea băuturilor alcoolice pe o rază mai mică de un kilometru, în apropierea liceelor și a școlilor. Mda..
Ca să închei, discuția a fost bine primită, de către toate parțile.
Am insistat pe faptul că, prin acest gen de evenimente, nu vreau deloc să încurajez un lucru, sau să condamn altul. Este vorba de conștientizare, cu tot ceea ce cuprinde și implică.

P.S. Poză cu mine! 😀 E a doua pusă aici, pe blog. Trebuie să invit fotografii din presă la o cafea, într-o zi, și să îi rog să îmi facă poze mai draguțe. Nu când vorbesc. 😛

Revoluția bunului simț.

Deși mi-am promis, eu mie, că azi mă voi bucura de superba zi cu zapadă, și că nu voi urmări, pentru niciun minut, actualitățile politice, nu pot să nu îmi spun părerea, înainte de a stinge lumina.
Mă apasă o mare (MARE!) tristețe când aud în ce mod se desfășoară evenimentele, și nu, sub nicio formă, nu pot fi de acord cu tinerii care participă la ele.
Nu voi fi niciodată de acord cu violența, nu voi fi niciodată de acord cu minciuna, manipularea și intenția de a crește, călcând pe capetele altora. Indiferent din partea cui vine, sau înspre cine se îndreaptă. TOȚI suntem români.
Asta NU se numește evoluție, dragii mei. Asta NU e istoria pe care vreau eu să o scriu.
Asta NU înseamnă schimbare. Asta face poporul român de când m-am născut eu în sânul său, ca să vorbesc, acum, numai despre ceea ce cunosc personal.
Politica NU se face pentru un partid, ci un partid se face pentru politică.
Simt o mare durere când văd satisfacția din ochii celor care aruncă pietre.
O mare dezamăgire când aud că nu s-ar da în spate de la a repeta oribila crimă făcută în decembrie 1989.
NU AȘA se protestează. NU AȘA dați exemplu de mai bun!
Chiar nu ați învățat din greșelile trecutului? Chiar nu vă dați seama că ne învârtim în același cerc?
Violența nu duce niciodată, absolut niciodată, la rezultate pozitive pe termen lung, ci doar la orgolii satisfăcute momentan!
Simt o mare durere și o acută tristețe când privesc tinerii, în acest tablou.
Noi nu suntem așa. Nu trebuie să fim așa, și în sinea voastră toți stiți asta.
Și atunci, nu înțeleg..
Toți avem același scop, aceeași viziune. Doar că ne deosebim, uneori drastic, prin mijloacele aplicate.
Scopul nu scuză mijloacele. Mijloacele trebuie să servească scopului. Fără excepție. Nu unde am ajuns ne definește, ci cum am ajuns acolo.
Ce e rău, e rău, și ce e bine, e bine- în orice limbă ai simți-o.
😦

Da, susțin revoluția bunului simț.

Nu susțin asta.

Voi..? In care parte sunteți acum?

P.S. Nu mi-am încălcat niciuna din promisiunile făcute mie însămi, azi.
P.S.2 Așa cum tu ai dreptul de a-ți exprima părerea, la fel îl am și eu. Ține de libertate. Că ție nu îți convine deloc a mea, sau că pe mine mă dezamăgește crunt a ta, ține de politică, și de bun simț. 😉

Trăiesc în România, si totusi..

.. si totusi, cred în noi.
Mă revoltă autoironia sterilă specifică romanilor, mă dor indiferența tipică spectatorului comod, scepticismul acut în fața transformării si lipsa voinței.
Nu gândesc în cuvinte. Mi-am dat seama de acest lucru cu puțin timp în urma, când încercam să astern niste idei pe hârtie, si nu reuseam să asez literele în asa fel încât să iasă ceva inteligibil. Gândesc în sentimente. Simt. Nu cred lucruri, ci le simt. Nici măcar nu văd normal; pâna si vederea mea simte. Din acest motiv am hotărât să îmi însusesc arta retoricii, pentru a putea exprima tot ceea ce simt.
Cred în intuiție. De multe ori, chiar dacă nu stiu, simt că am dreptate.
Desi în viața de zi cu zi sunt o persoană relativ retrasă, faptul că lupt pentru dreptate si adevăr m-a facut să fiu întotdeauna înconjurată de oameni. Nu am aparținut niciodată cuiva pe de-a-ntregul, indiferent că ar fi vorba de o persoană sau de un loc. Nu mi-am pierdut niciodată un anumit sentiment de detasare. E sentimentul care mi-ar permite, oricând, să o iau de la capăt, oriunde.
M-as putea dedica oricărui tip de activitate, asa cum am făcut-o până la un moment dat; dar privindu-mă în interior, am constientizat si acceptat că nu mai există niciun alt lucru pe care l-as face cu mai mare plăcere, în această viață, decât să contribui la instaurarea adevărului, a dreptății si bunătății. Si nu, nu este o utopie.
Nu as fi nimic fără restul oamenilor; nu as avea dorințe fără ei si nu as avea motive să trăiesc mai mult decât am trăit deja. Tot ceea ce sunt si vreau să fiu se datorează celorlalți care, direct sau indirect, negativ sau pozitiv, m-au determinat să urmez o anumită cale. Aici.
Nu as fi nimic fără ei, de aceea vreau să dăruiesc în aceeasi măsură în care am primit si înca mai primesc.
Scopul meu nu este să găsesc confortul si fericirea personale- acestea sunt doar mijloacele de care încerc să mă folosesc, ca să ajung la rezultatele la care visez să ajung. Nu as acționa niciodată împotriva constiinței mele, nici măcar dacă legea mi-ar cere asta. Stiu că un individ cu o fire liberă si cinstită poate fi distrus; însă sunt absolut sigură că nu poate fi subjugat. Un spirit liber alege sinuciderea, în fața sclaviei.
Nu sunt o persoană ambițioasă si nu am fost niciodată. În mod sigur însă, perseverența mă caracterizează.
Am învățat că o viață îndreptată către satisfacerea nevoilor personale duce, întotdeauna, la o deziluzie amară.
Asa cum spunea Einstein: “vad omenirea ca pe un copac cu multe mlădițe. Nu mi se pare ca fiecare ramură are rădăcina proprie”. Rasa este o mare minciuna. Pentru mine nu există. Există doar oameni.. iar datoria mea este față de ei, indiferent de culoarea pielii sau forma ochilor lor. Omenirea de azi este un amestec de atâtea etnii, încât nu a mai rămas nicio rasă pură. Lumii lipseste, însă, reacția elementară si instinctivă împotriva nedreptății si în favoarea dreptății; independent si indiferent de zona geografică în care un anumit suflet a avut norocul, sau ghinionul, să se nască.
Imi iubesc țara, dar cred că patriotismul si naționalismul sunt (sau pot deveni) nocive. Oamenii trebuie să învețe să gândească în termeni mondiali. Englezul este englez, asa cum apa este apa; el este englez, fără să stie. Chiar dacă ar sti, nu i-ar folosi la nimic. Noi însă, stim în fiecare clipă că suntem români, si ne explicăm/scuzăm toate gesturile prin asta. „Numai în Romania e posibil asa ceva..” sau „la ce să te astepți de la o țară ca asta”.. E stupid să ne condamnăm liderii pentru situația în care singuri ne-am băgat si în care singuri ne-am complăcut.
Sunt de părere că singurul examen pe care ar trebui să îl treacă un om politic, este un examen de principii.
Mi-e silă de trăsăturile generale ale conducătorului de azi. Din dragoste pentru un anumit grup, el îi urăste pe toți cei care nu-i aparțin. Încep să cred că acțiunile politice ale conducătorilor de azi nu au ca scop salvarea unui grup uman, ci distrugerea celor care nu le convin. Totul se reduce la: „eu am dreptate, adversarul meu, nu.”
Este vorba de o ură ciudată; asa cum crestinii urăsc mai mult păgânii decât îsi iubesc sfinții. Iar poporul român nu face altceva decât să-si consume viața într-o continuă lamentare. Si să denigreze orice om care se ridică din mulțime, neîntelegând de ce acel destin e al acelui om si nu al său. Neînțelegând că, în fapt, destinul acelui om devine si destinul său.

Sunt o ființă atât de puternic dominată de pacifism, încât as fi în stare să lupt pentru a-l păstra. Atitudinea mea nu ține de înțelepciune sau intelect, ci de un profund dezgust față de orice formă de cruzime si violență.

Cred într-un Dumnezeu care se dezvăluie în armonia a tot ceea ce există, si nu într-un Dumnezeu care contorizează faptele oamenilor.
Nu cred în mila si caritate. S-a rezolvat vreodată problema mizeriei în numele milei..? Dimpotrivă. Mila a înmulțit săracii. Prezența ei în lume este cauza cersetoriei. Acei săraci, care au înțeles că pot trăi ca paraziți ai milei, au devenit cersetori. Lăsați mila la o parte si încercați să vă cultivați compasiunea.
Mai cred că valoarea unei fapte stă doar în înfăptuirea ei.
Nu sunt naivă sau idealistă, asa cum ați putea (în mod superficial) crede. Sunt realistă. O realistă cu dorințe de mai bine. Singura diferență între mine si alții, e încrederea mea că se poate trăi într-o realitate colectivă mult mai frumoasă. Si voi crede asta la infinit, desi am suferit si eu de-a lungul vieții mele de până acum. Acest dramatism m-a facut să vreau să schimb ceva. Cred si simt că se poate. Ar fi frumos să începeți să credeți si voi; stiu că dorința există în toți. Nu există nimic din ceea ce îți poți imagina, care să nu se poată realiza.
Orice om care vrea sa joace un rol important în viața României, trebuie să se asigure că orice gest, orice atitudine, orice acțiune majoră, este un început; nu trebuie să existe continuări, reluări sau directive. Nu trebuie să privească înapoi; el are de lucrat numai cu prezentul si viitorul.
Toți romanii vorbesc de România. Însă majoritatea o fac în timpul liber; pentru prea puțini dintre noi a devenit un destin, un crez.
Dacă noi nu ne vom salva ca popor, suntem destinați pierzaniei. Tot ca popor. Nu vom fi altceva decât ceea ce am fost si până acum: un alt vagon în coada trenului mondial, mergând acolo unde ne vor trage alții.
Vom ramane la stadiul de geografie si nu vom face parte niciodată din istorie. Înțelege cineva cât de tragic e acest lucru..?

Asta este o parte din mine.

……

Am urmarit protestele pensionarilor din intreaga tara, si am plans alaturi de ei.
Nu am cuvinte. Nu stiu daca tot ce se intampla chiar trebuie sa se intample. Nu inteleg de ce piatra se arunca tot in directia celui ranit deja. Nu imi pot inchipui cum e sa muncesti o viata intreaga si sa mori in umilinta si bataie de joc.
Nu stiu decat ca mi se rupe inima in zeci de bucati, si nu pot face nimic.
Sper din toata inima, ca de atatea alte dati pana acum, ca oamenii sa lupte pentru viata si demnitatea lor.
Rusine, Romania.

…

Juraminte incalcate

Jurati sa nu ne mai mintiti fara pic de bun simt?

Jurati sa nu mai furati ca niste ordinari din buzunarele celor care, pur si simplu, nu au?

Jurati sa nu mai chinuiti suflete nevinovate, care nu au alt pacat in viata decat faptul ca s-au nascut AICI?

Jurati sa aparati drepturile cetatenilor si sa actionati numai in folosul lor?

Jurati sa nu depasiti 90 de cm in talie, ca rezultat a ceea ce mancati, furand de la gura saracilor?

Jurati ca nu veti fi vreodata posesori de avioane private si masini de ‘ prea mult’ lux?

Jurati ca va veti dona salariul de 2 ori pe an pentru a cumpara bomboane copiilor care nu le gusta decat de sarbatori?

Jurati sa respectati natura asta atat de frumoasa care va inconjoara?

Jurati sa nu ripostati daca primiti un pumn in nas de fiecare data cand ordonati sa fie ucis un animal, care se afla in locul nepotrivit, la momentul nepotrivit?

Jurati sa ne lasati sa va monitorizam viata?

Nu vrem reality show cu cocostarcul obosit de Columbeanca si cu ‘ superbul’ de Irinel.
Vrem sa vedem ce faceti VOI zi de zi si noapte de noapte.
Cu cine, unde si despre ce vorbiti.

Jurati sa dati inapoi oamenilor demnitatea personala si increderea in frumusetea vietii?

Jurati sa ma lasati sa trag de fiecare data cand va veti incalca, cu buna stiinta, juramintele?

In postura asta mi-as dori sa ajung. Exact ca in poza de mai sus, cu primii 10 oameni politici ai tarii in fata mea. Mi-as pastra acel zambet si floarea din par.

Atunci aveam 10 gloante, si avand in vedere ca 8 au mers direct in capul tintei de carton, unul in gat si unul cu 2 cm mai jos de clavicula.. i-as sfatui sa se gandeasca bine inainte de a jura.
Ultima intrebare are doar o varianta de raspuns: DA.
Sau sa-si dea demisia.

“ I have a dream..”

Solidaritate

S-a pierdut o batalie, si a inceput razboiul.
” Cine nu pedepseste nedreptatea, porunceste sa fie facuta”
( Leonardo Da Vinci)

.. sau cum spunea Abraham Lincoln.. :
” Votul este mai puternic decat glontul” .

M-am convins de veridicitatea celor scrise mai sus.
Acum, in legatura cu acest caz, nu-mi ramane decat sa astept si sa sper. Nu e vorba numai de Cristian Anghel.
E vorba de trezirea si salvarea constiintei umane.
Si daca pana la final lucrurile nu se vor rezolva pozitiv, voi putea afirma cu mana pe inima ca omul nu evolueaza. Deloc.

Mars al tacerii pentru Cristian Anghel

” Aproape 5.000 de manifestanti, profesori universitari si doctori, dar si oameni simpli care isi sustin sincer primarul. Electoratul baimarean nu-si vinde sufletul pe o galeata din plastic fie ea si cu un kil de faina. Anghel a fost si ramane un om de onoare,de buna credintza si elegantza sub toate aspectele.Unul dintre putinii profesionisti, poate chiar intaiul, in administratia publica. Un OM dintre oameni si pentru oameni,care s-a implicat cu prisosinta in viata cetatii, rezultatele fiind incontestabile. Facatura menita sa-l anihileze politic, profesional si chiar personal, nu poate sa se termine asa. Baimarenii nu vor accepta portocalizarea sub nici o forma. Daca nu se va reveni asupra sentintei inseamna ca ne vom asuma blestemul si ne vom duce crucea, dar pdsr nu vom vota (fie ei pd,psd sau mai nou independenti). ”

Intre cei care au luat cuvantul la miting s-au aflat vicerprimarii Mircea Dolha si Istvan Ludescher, reprezentantii Episcopiilor Maramuresului si Satmarului, ai Episcopiei Greco- Catolice Unite cu Roma.

Acestia au sustint ca decizia Curtii de Apel Cluj privind intemnitarea primarului Cristian Anghel pentru doi ani si sase luni „este injusta, pentru ca Tribunalul Judetean Maramures, in cele doua procese derulate la aceasta instanta, l-a gasit nevinovat”.
Purtatorul de cuvant al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, pr. dr. Cristian Stefan considera ca biserica nu poate privi cu pasivitate o decizie a instantei „care a aruncat un om in spatele gratiilor fara a dovedi cu seriozitate acuzele atribuite”.
Viceprimarul municipiului Baia Mare, Mircea Dolha a spus, in fata cetatenilor aflati la miting, ca primarul Cristian Anghel este victima unei erori judiciare.

„Considerăm, cu tărie, că este vorba de o greşeală, o eroare judiciară, a cărei victimă este primarul Cristian Anghel. Credem că Justiţia Română va îndrepta această eroare. Vom aduce şi noi probe care să vină în apărarea primarului. Suntem convinşi că va fi reabilitat”, a declarat Istvan Ludescher, viceprimarul din Baia Mare.

Sper (adaog eu) sa nu uitati fiecare dintre cei de mai sus, ceea ce ati spus.. Sper sa nu lasati totul in spate, peste o saptamana. Atatia oameni pe strazile orasului nostru nu au fost de la revolutia din ’89. Sper ca asta sa va puna pe ganduri profund.. si sper sa stiti lupta, macar o data la 20 de ani, pt demnitatea voastra.
SPER.