De ce nu mai scriu..?

Nu este o întrebare pe care mi-o pun mie însămi, ci o întrebare pe care mi-au pus-o, în ultimele luni, mulți oameni care-mi citeau cuvintele de aici. „De ce nu mai scrii? S-a întâmplat ceva?”. S-au întâmplat multe, dar toate bune și nimic care să mă împiedice efectiv să scriu. Pur și simplu, a dispărut nevoia de-a o face. M-am gândit la acest lucru abia după ce am fost întrebată.. Am realizat că nu am mai scris nimic de șase luni, începutul acestor șase luni fiind și începutul noii mele vieți în altă țară. O viață nouă plină de liniște, plină de satisfacții, de locuri și de lucruri frumoase. Din interiorul meu a dispărut un zbucium pe care, incoștient, îl purtam mereu cu mine. Am sesizat că îl aveam doar după ce a dispărut, de aceea știu sigur că se datora micro-societății în care trăiam. Si atunci m-am gândit că acel zbucium mă provoca să scriu, deoarece nu eram capabilă să scriu decât despre ceea ce simțeam sau trăiam personal. Scriam cumva din nevoia de a o face, despre dorințe, neîmpliniri, împliniri, aspirații, neliniști, oameni care au avut un anume impact asupra mea.. scriam ca să îmi eliberez sufletul de lucruri care îl încătușau sau îl zbuciumau. Am fost mereu o persoană introvertită și mai retrasă, care nu și-a exteriorizat sentimentele, iar scrisul era unicul mod prin care mă mai eliberam. Acum acele lucruri nu mai există, am atins un nivel de liniște interioară care îmi permite să exteriorizez tot ce simt, fără să fiu nevoită să scriu, iar mutarea mi-a permis să mă distanțez de persoanele și locurile care mă agitau. De aceea nu am mai scris, atâta timp. Timp în care am analizat multe, am înțeles multe, am acceptat multe, am schimbat multe și m-am acomodat pe alte meleaguri. Asta nu înseamnă că am renunțat la idee, deloc. Puteam scrie verzi și uscate, zilnic, să-mi dau cu părerea despre toate aberațiile lumii, despre bărbați și femei, despre „De ce părăsesc bărbații femeile” sau „De ce părăsesc femeile bărbații”, despre „De ce sunt unii răi” sau despre „De ce nu sunt alții buni”, așa cum fac cei mai mulți dintre cei care au acum un blog și vor să devină cunoscuți. E plin deja internetul de ei. Nu eu. Eu scriu doar despre ceea ce simt, despre ceea ce trăiesc, despre ceea ce cred cu adevărat că are importanță, așa am făcut de când aveam 13-14 ani și așa fac și pe acest blog, de șase ani de când am început. Pe-atunci nu era la modă, ca azi. 🙂 Nu vreau să obțin nimic din acest lucru, iar dacă vreodată voi face mai mult de atât, va fi pentru a-i răspunde chemării interioare, pe măsură. Nevoia de a scrie a dispărut, motiv pentru care aștept să apară dorința. Si, având în vedere postarea de azi, se pare că se apropie, încetișor. Până se instalează eu le mulțumesc pentru mesaje celor care mi-au trimis mesaje și și-au exprimat îngrijorarea sau dorința de a mai citi articolașe scrise de mine. De asemenea le mulțumesc celor care îmi vizitează în continuare blogul, deși nu mai ‘activez’ de șase luni, încă am zilnic sute de vizualizări. Pe data viitoare! Între timp este posibil să îmi fac un nou blog, deoarece aș renunța la acesta, dar mă mai gândesc și până atunci vă ofer, cu drag, câteva cuvinte valoroase și cu mult sens. Pupici!
„DECI VREI SĂ FII SCRIITOR…”- de Charles Bukowski
Deci vrei să fii scriitor.. dacă nu vine arzător din tine atunci, orice ar fi, nu o face.
dacă nu vine pur şi simplu din inima şi din mintea şi din gura şi din interiorul tău, nu o face.
dacă trebuie să stai ore întregi holbându-te la ecranul calculatorului sau cocoşat peste maşina de scris căutând cuvintele potrivite, atunci n-o face.
dacă o faci pentru bani sau faimă, n-o face.
dacă o faci pentru că vrei femei în pat, n-o face.
dacă trebuie să pierzi ore rescriind şi rescriind la ea, atunci n-o face. dacă-i greu numai să te gândeşti la ea, n-o face.
dacă încerci să scrii precum altcineva, n-o face.
dacă trebuie să aştepţi să iasă din tine, atunci aşteaptă răbdător.
dacă nu iese din tine, atunci fă altceva. dacă întâi trebuie s-o citeşti neveste-tii sau prietenei tale sau prietenului tău sau părinţilor tăi sau oricui altcuiva, nu eşti pregătit. nu fi ca mulţi alţi scriitori, nu fi ca multe alte mii de oameni ce se autointitulează scriitori, nu fi mohorât şi plictisitor şi pretenţios, nu fi consumat de dragoste de sine. bibliotecile lumii s-au săturat de cei ca tine.
dacă nu vine din sufletul tău precum o rachetă, dacă n-ai înnebuni sau te-ai sinucide sau ai ucide dacă n-ai scrie, n-o face. dacă soarele din tine nu-ţi arde interiorul, n-o face.
când a venit cu adevărat timpul, şi dacă ai fost ales, se va întâmpla de la sine şi se va întâmpla până când mori sau moare-n tine.
nu există nicio altă cale. şi n-a existat niciodată o altă cale.

Reclame