• Bună dimineața!
  • CAMINO
  • Jurnal cu rețete
  • Eu Sunt..

Jurnal de Elfă

~ CEEA CE ESTE, ESTE.. OPREȘTE-TE ȘI PRIVEȘTE.

Jurnal de Elfă

Arhive categorie: ELFA GOSPODINĂ

Până nu vine iarna, primăvară nu se face

01 Duminică dec. 2013

Posted by Oana in APROAPE DE MINE.., ELFA GOSPODINĂ

≈ 3 comentarii

Așa a spus Tudor Vladimirescu, așa spun și eu, adăugând că acest lucru se întâmplă indiferent dacă este vorba despre anotimpuri, situații sau relații. Nu am să aprofundez acum. Deși m-am născut iarna, la acest anotimp apreciez puține lucruri, cum ar fi zăpada și sărbătorile care vin odată cu ea. Și da, mai sunt de acord că sunt cele mai „de basm” vremuri ale anului, precum și (oarecum) cele mai romantice; în niciun alt anotimp nu stăm atât de mult timp în casă, cuibăriți în brațele iubiților noștri, la căldurică. 🙂 Mereu am fost de părere că iernile petrecute împreună sudează cuplurile. Totuși, poate că ceea ce apreciez cel mai mult este primăvara de după, adică anotimpul meu favorit. Pentru că sunt un om migălos mă pregătesc de pe-acum, încep luna preferată a iernii pregătindu-mi singură podoabele pentru bradul de Crăciun. M-am hotărât să am globuri cu bulinuțe și îngerași cum nimeni nu mai are, iar acestea sunt primele trei piese făcute. Am o slăbiciune pentru auriu și toată gama de culori care conține aceiași pigmenți, prin urmare era oarecum normal să aibă prioritate. Dar vor urma pe roșu, albastru, verde și argintiu. Cele care nu își vor găsi locul în pomul nostru își vor găsi cu siguranță un loc de cinste în pomii prietenilor. Sunt realizate cu mărgeluțe, paiete și vopsele acrilice printr-un amestec de tehnici (cine știe, recunoaște). Confecționez, pictez și decorez frecvent diverse obiecte, pânze și lucrușoare care se transformă în decorațiuni mai deosebite sau cadouri personalizate, dar încă nu am făcut globuri, sunt chiar primele.
Virtual, vi le fac vouă cadou, celor care mai dați câte-o ocheadă acestor pagini ale mele, și vă doresc să aveți o iarnă minunată! Din lipsă de alt suport, deocamdată le-am agățat de ceainic și de florile din ghivece. 🙂
Cu drag, Oana.

20131201-005313.jpg

20131201-005328.jpg

Partajează asta:

  • Partajează
  • Facebook

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Prăjitură Cappuccino

16 Miercuri oct. 2013

Posted by Oana in ELFA GOSPODINĂ

≈ Un comentariu

O prăjiturică fină, foarte potrivită pentru diminețile oricui, care nu doar că arată foarte drăguț ci are și un gust absolut delicios, în special dacă este servită cu o cană de lapte, una de ceai negru sau chiar cu o ceașcă de cafea. Foarte simplu de făcut, este gata în mai puțin de o oră!
Avem nevoie de:
-250 g unt, 250 g zahăr, 300 g făină, 4 ouă, un plic cu praf de copt, o lingură de cacao, 150 g iaurt natural sau smântână, 100 ml cafea (tare), o linguriță cu esență de vanilie.
Toate ingredientele se amestecă ușor până devin o pastă cremoasă, ca și cea pentru orice chec, și se pun la copt timp de 30 de minute. În compoziție se pune doar jumătate din cafea; cu restul se stropește blatul când este copt și răcit.
Pentru stratul de deasupra se amestecă bine 250 g mascarpone cu 150 g zahăr pudră, se întinde frumos pe blat, se pudrează cu cacao și se lasă în frigider vreo 15-20 de minute, până se întărește crema suficient.
Eu am ornat-o cu bombonele din cafea și ciocolată, le aveam în casă și mi s-a părut că se potrivesc de minune.
Vă pup! După ce vă plictisesc cu prăjiturile mele, vă învăț cum să (nu) zugrăviți. :))

20131016-154819.jpg

Partajează asta:

  • Partajează
  • Facebook

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Mâncărică gustoasă de post și dovleacul, vedeta sezonului.

10 Joi oct. 2013

Posted by Oana in ELFA GOSPODINĂ

≈ 3 comentarii

Ei bine, dacă totuși îmi lipsește ceva din fosta viață socială pe Facebook, acest lucru este albumul meu de preparate și rețete pe care îl împărtășeam acolo. Știți deja (cred) că îmi place foarte mult să gătesc! Prin urmare am creat aici o nouă categorie de articolașe culinare, unde am să strecor mâncarea mea preferată (gătită de mine), să o gustăm între două filosofii, că se asimilează mai bine (cele din urmă).
Nu cred eu foarte mult în partea spirituală/religioasă a postului atâta timp cât nu devine efectiv un mod de viață, dar profit de zilele de miercuri și vineri pentru a mă alimenta așa, mai sănătos. Dacă aveți nevoie de o idee de gen, sau o simplă gustărică vegetariană, citiți până la capăt.
Mazăre cu soia și sos din smântână vegetală. Absolut delicioasă! Foarte ușor de preparat, aveți nevoie de o jumătate de ceapă călită cu sare și doi căței de usturoi, o punguliță cu soia cuburi, 400 g de mazăre congelată; se fierb 15-20 de minute și la sfârșit se pune o cutiuță de smântânică vegetală, împreună cu o mână de mărar proaspăt tocat și condimente. Ca să fie bună de tot, soia se lasă o jumătate de oră în apă calduță, la hidratat, după care se stoarce bine și se gătește.
Pe lângă asta, în meniul de azi avem și dragostea mea de toamnă, dovleacul copt. Nu trebuie să vă spun cum se face, trebuie doar să vă rog să închideți ochii pentru câteva secunde și să vă imaginați aroma și gustul.. Restul va veni de la sine. 🙂 Eu împart dovleacul în două, jumătate îl coc așa, pur și simplu, iar a doua jumătate o ung cu un sirop făcut din puțină apă, zahăr topit și scorțișoară. ‘Elixirul’ îl pun cu zece minute înainte de a-l scoate din cuptor.. Nu v-aș putea spune care variantă îmi place mai mult, ador dovleacul oricum ar fi. Și îl coc atât de mult încât se poate mânca cu ușurință și coaja.
Poftă mare pe când va fi cazul, vă pup!

20131010-221124.jpg

20131010-221227.jpg

Partajează asta:

  • Partajează
  • Facebook

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Cookies

05 Joi ian. 2012

Posted by Oana in ELFA GOSPODINĂ

≈ 10 comentarii

Nu scriu nimic. Am pus această poză numai pentru a o avea pe prima pagină, până scriu ceva nou.
O zi bună, prieteni!

Partajează asta:

  • Partajează
  • Facebook

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Iubesc pastele! Daca sunt bune.

31 Miercuri aug. 2011

Posted by Oana in ELFA GOSPODINĂ, FILOSOFII, DILEME ȘI CONCLUZII

≈ Scrie un comentariu

Desi cand eram mica nu ma dadeam in vant dupa pastele (sau mai bine zis macaroanele) de la noi, dupa ce am descoperit modul lor real de preparare, am devenit fan. Pastele fainoase sunt extrem de usor de facut si exista zeci de retete diverse, pentru toate gusturile. Bineinteles, cele mai bune variante le gasesti in tara de bastina. In restaurantele din Romania am mancat foarte rar paste care sa imi placa cu adevarat; sa nu mai vorbesc de cele gatite in casa. Intreband, am inteles ca sunt ‘adaptate’ romanilor. De aceea se fierb peste masura, pana devin moi; de aceea se ineaca pur si simplu in sosuri; se folosesc toate condimentele posibile (la fiecare reteta); etc etc. Ei bine, eu nu sunt de acord cu metodele astea. Pastele se servesc al dente, sosul trebuie sa fie exact atat cat trebuie si nu se folosesc condimente la discretie, ci doar acelea care sunt necesare pentru a da fiecarui fel gatit savoarea necesara. In momentul in care amesteci aromele in nestire, pierzi esenta principala.
Bun. Asa cum va spuneam cand am deschis pagina asta pe blog, nu imi plac mancarurile grele, deci am sa va prezint numai retete lejere si usor de preparat. Si pentru ca am fost intrebata, va spun ca voi posta numai ceea ce gatesc eu acasa.
Multi dintre cei care citesc acest blog traiesc in acelasi oras in care traiesc si eu, si sunt la curent cu faptul ca detin (sunt asociata la) 3 localuri in care se serveste mancare, deci as putea scrie retete ‘la greu’, din meniurile de acolo, pe care, in proportie de 80% tot eu le pregatesc. Meniurile, nu mancarurile, sa ne intelegem ;). Dar nu. Nu am sa va dau reteta costitelor de la Barbarossa, reteta puiului cu miere si mustar de la Granitta Cafe, sau secretul puiului indian de la Wild West. Sunt confidentiale!
Glumesc. Insa afacerile sunt afaceri, iar blogul asta este unul personal. Si chiar nu gatesc acasa din retetele de acolo.

Spaghetti cu rosii, usturoi si miere.

Se taie si se calesc 4 catei de usturoi (nu se piseaza!), se adaoga 6-7 rosii cherry taiate in jumatate, doua linguri cu sos de rosii (bulion, nu pasta concentrata), o lingurita plina cu miere, sare si piper. Se serveste cu rozmarin proaspat, daca aveti. Merge foarte bine si fara, e preferabil sa nu folositi din cel uscat. Eu folosesc parmezan la absolut orice paste, inafara celor cu peste sau fructe de mare. Rosiile cherry se pot inlocui/completa cu rosii intregi din conserva, mai ales ca acestea au si sosul potrivit. Cantitatea de miere o puteti schimba in functie de preferinte.
Cam asta ar fi. Extrem de simplu, zic eu.

Partajează asta:

  • Partajează
  • Facebook

Apreciază:

Apreciază Încarc...

Scrie-ți aici adresa de e-mail și vei primi toate articolele scrise pe acest blog.

Follow Jurnal de Elfă on WordPress.com

FACEBOOK- dați un click pe fotografie și ajungeți la profilul meu.

Capitole

  • Aboriginal -Ella- (6)
  • APROAPE DE MINE.. (60)
  • BUNĂ DIMINEAȚA! (16)
  • CĂLĂTORII SI EXPERIENȚE DIVINE (13)
    • ANKGOR WAT- CAMBODGIA (1)
    • CAMINO (6)
    • THAILANDA (3)
    • TIGER TEMPLE (2)
  • DILEME ȘI CONCLUZII (2)
  • ELFA GOSPODINĂ (5)
  • FIȚI OAMENI! (24)
  • FILOSOFII (1)
  • FILOSOFII, DILEME ȘI CONCLUZII (111)
  • Funny stuff (17)
  • It's all about love.. (27)
  • Justitie si politica (9)

Vă invit să răsfoiți și jurnalul meu cu rețete delicioase! Dați un click pe fotografie.

Omul nu a învăţat încă să guste frumuseţea singurătăţii. El caută mereu să se angajeze într-o relaţie, să fie cu cineva Însă toate acestea sunt necesare pentru a-l face să-şi uite singurătatea. Incerci să uiţi ceva, ceva de care îţi aminteşti uneori în întuneric: că te-ai născut singur, că vei muri singur, că, indiferent ce ai face, trăieşti singur. Adevăratul curaj constă în a avea tăria de a rămâne singur şi aceasta înseamnă sa înţelegeţi într-un mod perfect conştient faptul că sunteţi singuri şi că nu poate fi altfel. Ori vă amăgiţi, ori trăiţi acest fapt. (Osho).

Comentarii recente

Adia la De ce înșelăm des dar părăsim…
adminutz la De ce nu mai scriu..?
Dana Zamfir la Răzbunarea, arma prostului?
Oana la De ce nu mai scriu..?
Inchirieri microbuze la De ce nu mai scriu..?

Cele mai noi insemnari

  • De ce nu mai scriu..?
  • În memoria tatălui meu. Cu drag
  • Eu pe cine votez? Dar voi?
  • Dumnezeu te privește
  • Niciun premiant nu rămâne fără premiu

ADOPTA!

SAVE THE EARTH!

ECO FRIENDLY

Creative Commons License
An Elfa Diary by An Elfa Diary Blog is licensed under a Creative Commons Attribution-Noncommercial-No Derivative Works 3.0 Romania License. Orice preluare de text sau imagine de pe acest blog se va face cu precizarea sursei şi un link către aceasta. Mulţumesc!

Follow Jurnal de Elfă on WordPress.com

Blog la WordPress.com. Tema: Chateau de Ignacio Ricci.

Confidențialitate și cookie-uri: acest site folosește cookie-uri. Dacă continui să folosești acest site web, ești de acord cu utilizarea lor.
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
  • Urmărește Urmăresc
    • Jurnal de Elfă
    • Alătură-te altor 161 de urmăritori
    • Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
    • Jurnal de Elfă
    • Personalizare
    • Urmărește Urmăresc
    • Înregistrare
    • Autentificare
    • Raportează acest conținut
    • Vezi site-ul în Cititor
    • Administrează abonamente
    • Restrânge această bară
 

Încarc comentariile...
 

    %d blogeri au apreciat: