Viața este ca un munte semeț și greu de cucerit, pe care te chinui să îl urci permanent, cu etape și persoane diferite. Sau ca o școală. Treci dintr-o clasă în alta, schimbi profesori, colegi, materii..
Așa se întâmplă și în viața de zi cu zi.
Sunt genul de om care se gândește deseori la trecut, pentru a-l analiza. Îmi place enorm să stau minute în șir și să îmi aduc aminte de situații, de conjuncturi, de persoane.. Îmi place să mă analizez pe mine și să ma compar, să văd cum am fost acum cinci, șapte, zece ani, și cum sunt acum. Ce am vrut atunci, ce am obținut, ce vreau acum și cum voi obține. Unde am fost, unde sunt astăzi și cum am ajuns aici. Îmi place să retrăiesc anumite momente frumoase și nu mă feresc nici de cele mai rele. Îmi place să văd ce oameni au fost lângă mine atunci, și ce oameni sunt acum. Analizez profund motivele pentru care cei mai mulți dintre cei care au fost aici, sunt acum altundeva. Dar am înțeles. Oamenii pleacă nu pentru că nu ai tu grijă de ei, sau ei de tine, pleacă deoarece acesta e cursul vieții ales, sufletește, de tine. Noi ne-am setat de la început destinația, la fel cum în clasa întâi alegi „ce vrei să te faci când crești mare”. Chiar dacă pe parcursul călătoriei te mai rătăcești, te atașezi de unii și de alții, dacă îi permiți visului tău cel mare să te ghideze, va fi mai puternic decât orice atașament și te va separa de toate piedicile și persoanele nepotrivite, pentru a te duce acolo unde aspiri să ajungi. Așa cum în clasele I-IV am avut o anume colegă de bancă, în generală alta, în liceu alta, etc etc, așa s-au schimbat și oamenii din viața mea. Așa cum am avut o învățătoare, apoi o dirigintă și apoi alta, așa s-au schimbat și oamenii din viața mea. Am plâns după învățătoare, am plâns după dirigintă și am plâns după fiecare colegă de bancă, fără să știu că ceea ce se întâmpla era firesc, natural, și fără să bănuiesc că acele lucruri se vor reflecta în viața mea de femeie și de om adult.
La fel se întâmplă și cu relațiile noastre de-a lungul vieții, de orice natură ar fi ele. Avem nevoie de mai mulți profesori și de diferiți colegi pentru a avansa. Când închei o etapă este pentru că ai absolvit un examen și treci la un nivel superior, deoarece se presupune că nu faci școala degeaba, mai ales pe cea a vieții. Te mai împotmolești, acumulezi restanțe, repeți examene dacă e cazul, dar ideea principală este că trebuie să treci, cumva, clasa. Dacă nu reușești să depășești un moment e clar, ai rămas repetent. Și nu poți avansa până nu înveți cât și ce trebuie. În final răsufli ușurat când privești în urmă și vezi că, în ciuda greutăților, în ciuda descurajărilor și în ciuda perioadelor lipsite de speranță, ai reușit să ieși cu brio din toate, ai reușit să înțelegi ce (și de ce) s-a întâmplat cu tine și ești liber să-ți pui în practică menirea.
Persoanele care ți-au fost cândva alături au făcut parte din călătoria ta, dar nu ați avut aceeași destinație. Nici măcar nu le-ai ales conștient, au fost persoane care trăiau în aceleași împrejurări și care ți s-au alăturat pentru că erai acolo, ca și oamenii care se împrietenesc într-o gară chiar dacă fiecare coboară în altă stație. Are cineva vreo vină..? Nu, cu siguranță nu. Vei știi că ai terminat cu toate atunci când le accepți pe toate. Atunci când ești capabil să alegi și nu doar să te lași ales. Atunci când nu te mai zbați în sau între diverse sentimente și trăiri, atunci când viața ta de azi te face să zâmbești și să-ți dorești să rămână cel puțin la fel. Toate lecțiile acelea din trecut își arată acum însemnătatea, toate persoanele plecate își dezvăluie rolul și tu nu poți să fii altfel decât recunoscător pentru faptul că, toate deopotrivă, te-au învățat cum să discerni și ce trebuie să faci (și să nu mai faci) pentru ca viața ta să arate exact așa cum o visezi. Toți au avut un rol de jucat, o lecție de predat, după care fiecare în parte s-a îndreptat către orizontul său și către noi profesori și colegi.
Dacă în ‘școală’ ți-ai învățat bine lecțiile, de-acum ești liber să îți indeplinești visul cel mare, iar dacă îți dorești cu adevărat acest lucru, vei găsi destul de repede ajutorul pe care îl cauți, sau persoana alături de care să-l materializezi. Și știi de ce..? Pentru că niciun premiant nu rămâne fără premiu, iar premiile sunt pe măsura premiantului.
Jurnal de Elfă 