Nu știu voi, dar eu îmi analizez constant reacțiile. Referitor la aproape orice se întâmplă sau mi se întâmplă. Si indiferent de situație, există niște reacții instinctive pe care oricât aș fi încercat să le schimb nu am reușit, am reușit doar să educ unele dintre ele. Ieri, de exemplu, m-am trezit cu fața către geam și atunci când am deschis ochii o rază de lumină puternică m-a făcut să îi închid din nou, imediat. Pe moment am uitat în ce loc sau în ce timp sunt. Raza aceea translucidă și caldă mi-a indus automat o senzație de primăvară atât de puternică încât m-am ridicat euforică din pat, am vizualizat grădina înverzită și am deschis geamul, plină de viață. Am suferit la propriu, și nu doar fizic, când m-a izbit aerul rece și mi-am dat seama că suntem doar la jumătatea lui ianuarie.. Am știut mereu că funcționez extrem de bine primăvara, bine vara, destul de bine toamna și aproape lamentabil iarna, dar niciodată nu am simțit o durere ca cea de ieri. Toată energia aceea falsă, care nu era falsă în fapt, mi-a scăzut deprimant de brutal la nivelul de iarnă, anotimp în care am impresia că nu fac altceva decât să aștept să treacă. Cumva, hibernez. E incredibil ce putere are lumina asupra omului, sau cât de înșelătoare poate fi. A fost incredibil să-mi conștientizez trăirile chiar în timp ce le trăiam. Este fascinantă legătura pe care oamenii (sau cel puțin unii dintre noi) o avem cu Natura și este minunat, dar câteodată înspăimântător, să realizezi cum te domină total fără să ai absolut nicio șansă de izbândă atât la nivel fizic, cât mai ales psihic.
Noi suntem ai Naturii, nicidecum nu este ea a noastră.
Omul și Natura.
13 Luni ian. 2014