Sărbători fericite!

Anul acesta, după cum era de așteptat, câmpurile au înflorit mai repede decât anul trecut. Vă trimit și eu urările mele de sărbători cu câteva zile mai devreme, ca să fiu în ton cu natura. 🙂 Așadar, în primul rând vă doresc spor la pregătiri și poftă bună la păpat. Sper să nu apelați la Triferment! Un mod prin care puteți evita acest lucru este să dăruiți și altora, mai nevoiași, din bucatele de care aveți parte. Gestul vă va umple nu stomacul, ci inima, cu mulțumire. Vă mai doresc să aveți puterea și priceperea de a vorbi numai despre lucruri frumoase, și de a vedea doar partea bună a lucrurilor care (vi) se întâmplă. Să apreciați, să acceptați, să ajutați, să lăudați, să respectați și să primiți în schimb tot ce oferiți. Nu în ultimul rând, vă doresc din tot sufletul să aveți parte de starea de spirit care se citește pe chipul meu, în această fotografie. Și să mai știți ceva.. cel mai de prost gust lucru care se întâmplă în aceste zile, este ‘săritul’ din biserică în club, bețiile crunte și dezmățul de trei zile și trei nopți care urmează.
Nu cred că așa ar trebui să trecem prin sărbători, dar oricum alegeți să fie, să aveți un Paște Fericit!

Bârfa, sinceritatea și bunul simț.

Nu, nu au absolut nimic în comun, și dacă nu mă credeți pe mine, întrebați orice alt om civilizat. Neapărat civilizat! Prin urmare, atunci când bârfești, îți poți scrie singur în frunte „sunt un mincinos nesimțit”, pentru că exact asta ești, iar eu exact așa te văd: cum ești. Desigur, tentațiile sunt mari, știu foarte bine că unele personaje nu se pot afirma într-o discuție decât dacă vorbesc despre alții. Din păcate, întâlnim bârfitori nu doar printre tineri neștiutori, ci și printre oameni adulți, cu copii și nepoți, cu statut social cât de cât bun și care pretind a fi învățați și culți. Mai nou, ei îi bârfesc și pe cei pe care nu-i cunosc, nu doar pe cei pe care nu-i suportă. Există și categoria de persoane care se bat în piept atunci când vorbesc de rău pe cineva, fiind chiar mândre că „spun ce gândesc, sunt sincer(ă)!”.
Este o mare, foarte mare, diferență între a fi sincer și a-ți spune părerea: sinceritatea implică să știi adevărul, iar ceea ce gândesc acești iubitori de bârfe este, în general, foarte departe de adevăr. „Am auzit că”, „mi-a spus mie cineva”, „nu-ți pot spune cine”, sau „îți spun cine dar nu-i spune că de la mine știi”, sunt cele mai uzuale și simpe formule de a începe o minciună.
Sfântul Ioan Gură de Aur a scris: „Cel ce osândește și clevetește, de cele mai multe ori își pune masca iubirii de oameni și de adevăr, însă el în realitate este plin de adâncă răutate și simte o mulțumire profundă atunci când vorbește de rău pe aproapele său, iar defăimarea este păcat de moarte în fața lui Dumnezeu și calomniatorii, bârfitorii și cei care jignesc se numesc ucigași de oameni. Pentru că limba, sabie ascuțită, oase nu are, dar oase sfărâmă.”
Așa că, de-acum înainte, atunci când sunteți atrași să participați într-o discuție despre cineva, un subiect controversat și răutăcios, vă sfătuiesc să trageți aer adânc în piept și.. să tăceți. Oricât de mare ar fi tentația, oricât de ‘interesantă’ povestea.. tăceți. Controlați-vă pornirile și nu le permiteți lor să vă controleze pe voi, așa cum se întâmplă în cazurile în care prostia înghite omul. Și faceți-o măcar pentru următoarele motive:
– atunci când te amesteci cu lăturile, te mănâncă porcii;
– cine vorbește rău despre cineva în fața ta, va vorbi și despre tine la fel în fața altuia;
– când vorbești despre altcineva, vorbești despre tine, de fapt;
– „cu judecata cu care judeci vei fi judecat, și cu măsură cu care măsori vei fi măsurat”.
– dorința de a deveni omul MAI bun care știi că ai fost creat să fii. Mai bun față de alții, față de tine, și în primul rând față de Dumnezeu.
Eu asta fac, deoarece nu vreau, sub nicio formă, să fac vreodată parte din categoria de oameni trufași, bârfitori, clevetitori, invidioși și mincinoși, categorie care îmi provoacă un dispreț și o tristețe de nedescris, nu atât prin comportamentul lor, cât prin slăbiciunea umană de care dau dovadă. Si dacă am reușit să mă țin departe de ei până acum, cred că voi fi în stare și de-acum înainte, iar sentimentul de non-apartenență la acel grup îmi dă o stare de bine și o mulțumire sufletească greu de egalat.
Ar fi frumos ca fiecare dintre cei, puțini poate, care citesc aceste cuvinte, să ducă ‘bârfa’ asta mai departe și să acționeze în consecință.
Nu e greu, trebuie doar să nu mai dați apă la moară bârfitorilor, să nu mai răspândiți zvonuri până nu știți 100% că sunt reale (și nici atunci, dacă nu vă privesc personal) să nu vă faceți păreri preconcepute sau bazate pe vorbele altora, fără să cunoașteți persoana și situația în cauză, să interziceți, pur și simplu, calomnia și răutatea în preajma voastră, iar celor care insistă, să le spuneți să se bârfească pe ei înșiși. Atitudinea asta vă va îndepărta sigur de câțiva oameni, dar credeți-mă că în final, nu ați pierdut absolut nimic. Dimpotrivă.
Succes!

Poți sta departe de telefonul tău, zece minute?

Am primit de la o prietenă un link către o campanie foarte drăguță, Unicef, făcută special pentru telefonul mobil. Pentru fiecare zece minute în care nu îți atingi telefonul, Unicef asigură apă potabilă pentru un copil din zonele defavorizate. Banii se primesc de la sponsori care fac donații în funcție de acest lucru, dar dacă dai „start” (după care începe un cronometru) și apoi ridici telefonul chiar și la nouă minute, totul se întrerupe.
Eu zic să încercați. Nu vă costă absolut nimic! Aici aveți linkul: http://www.uniceftapproject.org

Privirea, între interior și exterior

Mi-a luat destul de mult timp să realizez faptul că adevărata murdărie nu se găsește aproape niciodată în exterior, așa cum nici adevărata frumusețe nu se află acolo. Suntem atât de confuzi în general încât nu mai deosebim masca de chip sau chipul de suflet. Se presupunea, la un moment dat, că bunătatea ființei se reflectă în trăsăturile ei și astfel oamenii frumoși erau (încă sunt) mai bine văzuți și mai bine primiți.
Dar nu e așa.
Interiorul se reflectă în privire.. și doar acolo. Gesturile se pot studia, se pot face cu anumite intenții, mimica se poate învăta, cuvintele se pot alege, trăsăturile se pot modela sau modifica. Privirea, însă, niciodată. Blândețea, furia, iubirea, invidia, aprecierea, critica, trufia, modestia, suferința, bucuria, toate acestea sunt ușor, foarte ușor, de citit în ochii celorlați. Și dacă nu le vedem este pentru că nu suntem suficient de atenți sau real interesați. Câteodată, cele mai înverșunate priviri zac pe cele mai frumoase chipuri iar cele mai înțelepte pe cele mai încercate, sau mai puțin binecuvântate de natură.
Totul se vede în privire. Toate intențiile sunt depozitate acolo.
De asemenea, este foarte important să cauți să înțelegi privirile neprietenoase, să nu le judeci ci să găsești metode de a le îmblânzi și curăța. Pentru că acel om, exact ca și fiecare dintre noi, a fost lovit într-o zi de o nenorocire și chiar dacă el încearcă să o ascundă, acea cicatrice i-a rămas întipărită în ochi.
Trebuie să te uiți cu atenție pentru a putea vedea, să ai suflet cu ochi și ochi cu mângâieri, deoarece “ochii văd numai ceea ce mintea este pregătită să înțeleagă.” Iar cel ce se vede pe sine în tot ceea ce îl înconjoară și știe că tot ceea ce îl înconjoară se vede în el, observă exact ceea ce este.. nicidecum ceea ce pare a fi.

Gânduri

Privind cu deosebită atenție la ceea ce mă înconjoară, atât în apropierea mea cât și în depărtare, la ceea ce se întâmplă cu societățile în care trăim și cu planeta pe care locuim, realizez că am ajuns să mă bucur pentru faptul că am o viață relativ scurtă aici. Noi, oamenii, exploatăm, distrugem și anihilăm atât de mult (fizic și spiritual) încât nu aș vrea pentru nimic în lume să știu cum va fi viața peste o sută-două de ani, în ce condiții vor trăi urmașii noștri, ce fel de oameni vor fi și cum va arăta natura atunci.
Într-adevăr, cei conștienți și real interesați sunt (ca număr) neînsemnați pe lângă cei inconștienți și/sau dureros de egoiști. Cu tot pozitivismul și credința mea în mai bine încep în mod serios să gândesc că lupta, dacă se poate numi așa, este una pierdută.
În condițiile date mă întreb, pentru a nu știu câta oară: nu e mai bine să-ți construiești propria lume, să trăiești frumos în ea și să ignori ‘acuzațiile’ altora care consideră că nu ești realistă și că lumea ta, globul tău magic, în fapt nu există?
Și încă ceva.. ce anume ne face, pe unii, să gândim ATÂT de diferit de alții, să vedem binele și răul atât de.. altfel? Știu sigur că nu este vorba despre educație, intelect, cultură sau genetică. Singura explicație rămâne inteligența emoțională care, încă, nu știu cum se dobândește.

Urări pentru început de an

În preajma sărbătorilor de iarnă o anumită ‘febră’ cuprinde mințile și inimile oamenilor, lucru pe care sinceră să fiu niciodată nu l-am înțeles. Nu l-am înțeles deoarece durează doar atât cât durează sărbătorile și se întâmplă exact la fel an de an. În nicio altă perioadă lumea nu vorbește mai mult despre fericire, bunătate, iertare, dragoste. În nicio altă perioadă nu ne facem mai multe promisiuni, cu precădere nouă înșine: că o să fim mai buni, că o să facem aia, o să o facem și pe cealaltă, o să renunțam la una, o să renunțăm la alta.. Din păcate ne trece tot entuziasmul în câteva zile, deodată cu magia colindelor și aburul alcoolului. Mai nou nici tradiționalele mesaje nu se mai trimit de pe telefon; este suficientă o fotografie reprezentativă (cu un tag) pe Facebook pentru a-ți face urările cunoscute.
Eu nu am să vă urez banalul „La mulți ani și multă fericire!”. Cred că înainte de a atinge acea fericire mai avem multe de făcut. Pentru acest an am o altfel de dorință, pentru noi toți: să învățăm cum să ocolim pietrele de care ne împiedicăm frecvent în viața de zi cu zi, pietre care deși nu se văd, se simt. Și ne rănesc pe noi, apoi îi rănesc pe alții prin intermediul nostru și așa, încetișor, ajungem câteodată să avem un exterior strălucitor și un suflet care sângerează și doare și care, de la atâtea pietre, începe să se transformă în stâncă. Așadar, să facem tot posibilul:
– Să nu mai lăsăm trecutul să ne influențeze prezentul.
– Să nu mai avem pornirea de-ai impresiona, inutil, pe alții.
– Să nu ne mai trăim viețile conform așteptărilor altor persoane, ci așa cum ne dorim.
– Să scăpăm de frică; de orice fel de frică.
– Să nu le mai punem celorlalți etichete și să nu-i mai judecăm, sub nicio scuză sau justificare.
– Să nu ne mai găsim singuri scuze și justificări.
– Să acceptăm schimbarea și să-i vedem părțile bune. Întotdeauna există părți bune.
– Să scăpăm de obsesia de a controla totul.
– Să ne recunoaștem greșelile, să le remediem și să nu mai căutăm vinovați pentru orice lucru neplăcut pe care îl trăim.
– Să ne cerem iertare dacă e cazul, deși preferabil ar fi să evităm să ajungem în astfel de ipostaze, făcând tot posibilul să nu mai greșim.
– Să renunțăm la autosuficiență și la „eu știu cel mai bine!”.
– Să iertăm. Să iertăm și să zâmbim.
– Să nu ne mai plângem.
– Să nu mai criticăm. Pe nimeni și nimic.
– Să nu mai bârfim niciodată!
– Să ne îngropăm orgoliul și trufia adânc, undeva de unde să nu le mai putem scoate în lume vreodată.
– Să învățăm că părerile de rău nu vindecă răni.
– Să adoptăm, în schimb, smerenia și blândețea, și să nu mai acționăm/reacționăm niciodată fără ele.
– Să iubim. Să iubim TOT, necondiționat.
– Să fim recunoscători că am primit un an nou de viață și să încercăm să facem din el cel mai frumos an.
– Să repetăm aceste lucruri în fiecare început de ianuarie.
Dacă suntem perseverenți, sunt convinsă că vom avea parte de ani din ce în ce mai minunați, de-acum încolo.. deoarece noi, înainte de a fi orice, suntem suflete. Iar un suflet frumos înseamnă un om frumos, și un om frumos înseamnă nu una, ci mai multe vieți frumoase. Așa cum atât de bine a spus părintele Arsenie Boca: „Nu se poate să nu se poată!”
Doamne-ajută!

No comment.

”Doar un sărac poate fi atât de mărinimos.” Ce păcat că omul nu este întotdeauna așa.”
Făcuta în India, a fost numită (pe bună dreptate, spun eu) fotografia anului 2010.

Din registrul: mâncarea mea e vie, dar nu se zbate și nu țipă atunci când moare.

Înainte cu mulți ani nu îi înțelegeam pe vegetarieni, deși de-a lungul vieții mele am mâncat foarte puțină, extrem de puțină carne. Totuși, îmi păreau a fi oarecum ciudați și extremiști. Când eram mititică îmi plăceau numai aripioarele de pui și nu acceptam (conștient) altfel de sortiment, dar cum viața era mai grea și puii mai puțini, mama și bunica îmi dădeau constant să mănânc ‘aripioare’ de oaie sau de porc și se plângeau de cât de „sensibilă” sunt la mâncare. Da, le credeam, ce să faci.. scopul scuză mijloacele, important pentru ele era să mănânc. Când am început să cresc și să îmi gătesc singură, carnea își făcea loc foarte rar în farfuria mea. Chiar și când o preparam mi se făcea rău gândindu-mă la bietele animăluțe și nu o mai puteam mesteca. Deși sporadic mai consumam carne de pasăre, eram convinsă că sunt lacto-ovo-vegetariană și mă prezentam ca atare. Nu mă dădeam în vânt nici după lactate, însă le consideram a fi foarte nutritive și benefice (doar așa am fost învățați) și în consecință mâncam iaurturi destul de des. Majoritatea, însă, le cumpăram naturale și bio și le amestecam cu fructe proaspete. Ouăle le consumam în cantități industriale din plăcere, contrar recomandărilor. Bun, toate astea s-au schimbat. Am devenit vegetariană fără să îmi dau seama și fără să îmi propun acest lucru, refuzând pur și simplu să mai mănânc orice fel de carne și reducând considerabil produsele lactate, în timp ce toată lumea îmi spunea că sunt o ciudată în alegerea alimentelor. Găteam orice cărnuri pentru alții, (o fac și acum) dar eu nu gustam. Începea să îmi devină limpede transformarea și îngrijorată pentru starea sănătății mele, am hotărât să mă documentez. M-am documentat mult, am citit cărți, articole, am urmărit filmulețe pe acest subiect multe săptămâni la rând și uite-așa am devenit de ceva vreme vegană (în proporție de 90%, ceea ce înseamnă că mai ‘scap’, foarte-foarte rar, câte o lingură de parmezan peste mâncare, sau câte un ouț de prepeliță.. sunt o mare pofticioasă, dar atât). Contrar așteptărilor mele, acum mi-e pur și simplu greață să mai îngurgitez produse de proveniență animală și sunt absolut convinsă că, renunțând la ele, am luat o decizie nu bună, ci extraordinară. Corpul meu a reacționat toată viața instinctiv și corect dar alegerea finală am făcut-o cu creierul, fapt care m-a făcut să fiu mândră de mine. „Studiul China”, carte care ar trebui citită de orice om preocupat de soarta sa, m-a convins atât de puternic încât nu mai am nici măcar un semn de întrebare. Este un material atât de bine documentat și argumentat! Nu-ți lasă nicio îndoială.
Mai nou m-a luat febra RAW, adică a alimentației crude. Nu ‘ader’ la aceste noutăți din cauza modei sau de nevoie, mereu am avut o greutate constantă și o sănătate de invidiat; toate astea probabil au la bază tocmai alimentația inconștient selectată. Nu mă aștept ca datorită noii mele orientări culinare să arat la 50 de ani cum arat acum, însă în mod sigur îmi propun să mă simt la fel de bine și să optimizez calitățile pe care corpul meu deja le are. Pentru mine, a fi vegană este (pe lângă o sănătate proprie curată) o parte din contribuția mea umilă la sănătatea și frumusețea planetei noastre. Denotă respectul, admirația și dragostea infinite pe care le am față de toate animalele, indiferent că sunt tigri, găini, câini sau porci.
Nu a fost greu absolut deloc, hotarârea am luat-o într-o zi și în aceeași zi mi-am schimbat și alimentația. M-am amintit cum de mică ronțăiam cartofi cruzi, varză crudă, conopidă în loc de popcorn, morcovi, tone de roșii și castraveți, deci să mănânc acum la fel nu îmi pare a fi greu și nici ciudat. Nu am pretenția să ajung consumatoare 100% de alimente crude, dar voi încerca să mențin un procentaj minim de 75%.
Bucătăria crudă a fost o mare surpriză pentru mine, chiar nu știam că poate fi atât de diversificată și gustoasă. Bine, adevărul este că ai nevoie de niște papile gustative educate pentru a tolera această hrană. Majoritatea celor care fac pe guru în domeniu exagerează puțin în a prezenta aromele, nu există nicio îndoială că mâncarea gătită este mai gustoasă, dar la fel, nu există nicio îndoială că mâncarea crudă este mult mai delicioasă decât te aștepți să fie.
În prima săptămână am făcut un talmeș-balmeș și am înghițit kilograme întregi de curmale, migdale, banane, miere nuci și avocado, în speranța că-mi voi potoli ‘setea’ de dulce și pornirea de a devora un nou borcan de Nutella, o porție uriașă de paste sau o pâine întreagă cu unt și gem. Pentru că primele săptămâni cu acest regim înseamnă foame. Si pofte. Mi-a fost foame încontinuu, întruna și constant. Si am mâncat încontinuu, întruna și constant. Abia în ultimele zile organismul meu a început să se obișnuiască cu noii nutrienți și să recunoască starea de sațietate.
Nu e o minciună faptul că în acest tip de alimentație găsești substitut la orice. Laptele vegetal este deosebit de gustos si l-am preparat deja din migdale, nuci, susan sau cocos. Nivelul „brânză vegetală făcută în casă” încă nu l-am atins, dar urmează. Rezultate? Da, există și sunt imediate. Schimbarea în bine a alimentației se simte în primul rând, și apoi se și vede. Recomand oricui să facă același lucru, cu mențiunea că decizia trebuie să fie una conștientă și asumată. Nu e neapărat să schimbați drastic, trecerea poate fi parțială sau lentă dar sigură.
Nu știu, sincer, cum am să mă descurc cu dulciurile.. fără ele, mai exact. Asta este singura mea preocupare legată de acest subiect. Probabil vor face parte din acel 25%..

Recomand

Am mai recomandat un link de genul acestuia cu ceva vreme în urmă. Recomand altul acum. Îți schimbă, efectiv, viața.
P.S. A se viziona obligatoriu până la ultimele secunde.

Cea mai grea întrebare.

Închipuie-ți că într-o bună zi (sau noapte), în singurătatea ta s-ar auzi o voce care ți-ar spune: „Viața asta, exact așa cum ai trăit-o până acum, așa cum o trăiești și astăzi, va trebui să o trăiești de nenumărate ori.. și nu va fi nimic nou în ea; fiecare suferință, fiecare plăcere, fiecare gând de ură sau de bucurie, fiecare suspin și fiecare zâmbet, tot ceea ce este mic sau mare în viața ta, ți se va întoarce, totul în exact aceeași ordine și înșiruire.. chiar și acest moment și eu însumi.”
Ce ai face?
Te-ai arunca la pământ zdrobit de durere, ți-ai ridica pumnii la cer și ai blestema momentul, sau ai trăi o clipă de fericire și mulțumire dumnezeiască?
Dacă ți-ai pune măcar din când în când această întrebare, te-ai schimba.. faptul că ceea ce ți se întâmplă ți se va mai întâmpla o dată, și încă o dată.. și încă o dată, ar apăsa ca cea mai mare greutate asupra faptelor tale. Sau poate îți iubești atât de mult viața încât nu ai mai avea nevoie de nimic de la ea, în afară de această confirmare?