Pentru mama mea, de ziua ei.

Mi-am dorit de multă vreme să scriu despre mama mea, așa cum o văd și am văzut-o de-a lungul vieții. Nu am făcut-o pentru că nu am știut, în primul rând, dacă ei i-ar fi plăcut să fac asta. Nu de alta, dar e o persoana modestă pe care nu a încântat-o niciodată ideea de a povesti despre ea. Ea niciodată nu vorbește despre ea. Probabil pentru că nu și-a văzut niciodată adevărata valoare, pentru că se consideră mai mică și mai neînsemnată decât este, pentru că nu a avut o viață tocmai ușoară. Asta cred eu. Dar astăzi am să scriu, în primul rând pentru că e ziua ei, în al doilea rând pentru că e departe și ăsta va fi cadoul meu pentru ea, și în ultimul rând, pentru sufletul meu. Si al ei. Un mic omagiu!
Pe mama mea o cheamă Reghina. Nu mergeam încă la școală pe vremea în care îi scriam numele pe geamul aburit din bucătărie „REGINA”. Ea mă corecta mereu, îmi spunea că uit o literă, dar eu nu înțelegeam și scriam de fiecare dată la fel: „REGINA”. Nu știa pe-atunci, și nici eu nu știam, că de fapt nu fac nicio greșeală, că numele ei chiar vine din latinul „regina”, și înseamnă exact ceea ce înseamnă. Cât am fost copil mi-am adorat mama. Eram nedezlipită de ea și ajunsesem să fiu șicanată de toată familia, de la bunici la verișori, din această cauză. Pur și simplu nu o lăsam să respire, nu permiteam nimanui să o atingă iar când era nevoită să plece de lângă mine (la muncă sau oriunde altundeva) plângeam până rămâneam fără aer. Din acest motiv nu m-au putut înscrie la cămin sau grădiniță, prin urmare la mine „cei șapte ani de-acasă” au fost așa, literalmente. Nu puteam trăi fără mama mea și nu știu nici azi cum de am reușit să mă rup, fizic, de această legătură.
Mama nu m-a lovit niciodată, nici măcar nu m-a dojenit vreodată, nu a ridicat vocea la mine, nu m-a scuturat, nu m-a jignit, nu m-a supărat.. nu mi-a criticat felul boem de a fi și de a trăi, nu a râs de visurile mele mărețe de a schimba lumea. Nu știu ce așteptări a avut de la mine, dacă i le-am întrecut uneori sau dacă, dimpotrivă, nu am reușit nicio clipă să mă ridic până acolo. Nu mi-a spus niciodată, m-a lăudat întotdeauna când a fost cazul iar dacă a fost cândva dezamăgită, a ținut pentru ea și m-a încurajat să fac mai bine și mai mult. Când alții au fost răi cu mine mi-a spus să nu le plătesc cu aceeași monedă, ci să fiu bună, simțită și să nu pun la suflet. M-a învățat să nu mă las niciodată călcată în picioare, dar nici să nu calc vreodată pe cineva; să nu uit de unde am plecat, oricât de sus aș ajunge; să nu desconsider niciodată oamenii simpli, fără posibilități materiale și să îi ajut cât pot, dacă pot. Să nu fac rău nimănui, din niciun motiv și sub niciun pretext. Când am fost uneori pe culmi mi-a spus că știa că pot face asta, iar când am ajuns iar în văi, mi-a spus că știe că mă pot ridica din nou și că nu trebuie să mă descurajez, deoarece orice căzătură aduce o mare învățătură cu ea și nimic, în viața asta, nu este întâmplător. Când încrederea în mine mi-a fost făcută țăndări, ea a adunat fiecare ciob, le-a lipit și mi-a arătat, plină de optimism, cum pot merge mai departe. Nu știu dacă optimismul acela era doar pentru mine, sau dacă chiar exista în inima ei. Cert e că a funcționat, de fiecare dată. Cu nimeni, în viața asta, nu pot vorbi așa cum vorbesc cu mama, atâtea zile și nopți în șir, fără să dormim și fără să epuizăm subiectele. Nimeni, în viața asta, nu m-a ajutat atât de mult. Sunt sigură că nu o să îmi ajungă zilele ca să o pot răsplăti așa cum merită; vreau doar să știe că mi-aș dori să o pot face. Dacă a încercat să schimbe ceva la mine a fost doar încăpățânarea. În cei mai mulți ani din viață am considerat că pot face totul singură, fără ajutorul nimănui, iar acesta a fost singurul ‘domeniu’ în care a vrut să mă tempereze.
Pe mama mea o cheamă REGINA. S-a născut într-o familie simplă și modestă, nu a fost niciodată bogată dar nu cunosc pe nimeni care să fi dăruit mai mult; nu are nu știu câte diplome dar nu cunosc altă persoană mai educată și mai înțeleaptă; a fost lovită în/de viață de multe ori, dar nu cunosc altă persoană mai blândă..
Îmi aduc aminte de diminețile în care mă trezea ușor și mă ducea, de mână, la școală; de mângâierile și vorbele bune; de aromele delicioase ale mâncărurilor pregătite zilnic de ea; de serile în care îmi citea povești; de cadourile și poftele pe care se spetea (și întotdeauna reușea, chiar dacă împroviza) să mi le facă până și atunci când nu avea posibilități financiare, de momentele de cumpănă din care a ieșit la liman pe forțe proprii. Îmi aduc aminte de multe și multe îmi aduc aminte de ea. Pentru mine este o femeie exemplară de care sunt mândră, care a evoluat continuu, o gospodină desăvârșită, o gazdă fără cusur, o prietenă de nădejde, o persoană care a știut mereu să scoată apă din piatră seacă și sunt fericită că am avut de la cine învăța atâtea. Sper doar să mă pot revanșa pentru tot.
Ar mai fi de scris, dar mă opresc aici, deocamdată. Stiu că voi mai scrie despre ea. Mama mea azi împlinește 64 de ani, prin urmare îi urez din tot sufletul „La mulți ani” plini de sănătate!