Am atâtea amintiri adunate în mine încât aș putea trăi toată viața, de-acum încolo, nefăcându-mi altele noi, doar amintindu-mi.. și tot nu mi-aș aminti tot.
Am atâtea melancolii, vise neîmplinite și speranțe spulberate, încât aș putea realiza tot ce-mi doresc, de-acum încolo.. și tot m-ar durea sufletul câteodată.
Sunt atatea lucruri pe care aș fi vrut să le fac și nu le-am făcut încât, chiar de-aș face toate lucrurile de-acum incolo, tot nu aș putea să umplu golurile.
Sunt atatea lucruri pe care aș vrea să le fac, de-acum încolo, și știu că nu am să reușesc să le fac, încât oricât de multe aș face.. vor rămâne mereu multe de făcut.
Sunt atâtea locuri pe care îmi doresc să le văd dar nu o să le văd niciodată încât, oricât de multe locuri aș vedea de-acum încolo, în fapt nu voi vedea aproape nimic.
Mi-e atat de dor de anumite sentimente și trăiri ce au pierit încât, simțindu-le acum lipsa, știu că oricât de multe ar fi de-acum încolo.. ce a fost nu va mai fi.
Mi-aș da viața ca sa pot spune „nu-mi pare rău să mor, sunt un om cu adevărat împlinit”, dar mi-am dat seama că am pierdut această șansă atunci când m-am născut.
Aș răbda cu stoicism pedeapsa vieții veșnice dacă aș ști că asta este calea, dar cred că nu aș face altceva decât să îmi prelungesc suferințele la infinit.
De ce? Pentru că asta este viața.

Anunțuri