Am știut mereu, ca aproape orice om, că există persoane extrem de bogate în această lume. Nu am simțit însă, ce înseamnă acest lucru, până nu le-am văzut în fața mea, într-o călătorie pe Coasta de Azur a Franței. Si da, m-au amețit bogățiile lor, m-au lăsat cu ochii larg deschiși mașinile lor, am amuțit când le-am văzut iahturile și am început să tremur când am zărit cum se vinde, cu 2.370 de euro, o vestă. O vestă! Si era la reducere.
Am stat, de-a dreptul înmărmurită, și am privit câteva minute bune (alături de alți oameni ca mine) cum coboară (sau urcă) de pe câte un iaht cumpărat cu zeci sau chiar sute de milioane de euro, alți oameni. Unii grași, alții slăbuți, oameni normali din punct de vedere fizic, oameni comuni la care te uiți și nu înțelegi: „de ce?”. Noi, ceilalți care probabil am făcut un efort financiar pentru a ajunge acolo, care poate eram mai frumoși și mai inteligenți, ne uitam la ei ca la dinozauri și nu știu ce era în mintea fiecăruia, dar eu nu înțelegeam: „de ce?”. Am luptat toată viața, așa cum am putut, pentru ideea de egalitate, pentru a o insufla altora sau pentru a mă convinge pe mine că în esență este reală, dar nu, nu este. Am înțeles acest lucru în momentul în care am văzut doi copii, frați probabil, cum se jucau pe puntea unui iaht dintre cele de care pomeneam mai sus. Si mi-am amintit de mine, de alții atâția ca mine, care nu am văzut o asemenea ambarcațiune decât în filme, asta dacă am avut norocul de a avea un televizor în casă. Să nu mai pomenesc de persoanele care mor, literalmente, de foame.
Încep să cred că trăim în lumi paralele. Nu ne naștem egali și nu avem șanse egale, din absolut niciun punct de vedere. Stiu, cunosc teoria aceea „fericit cel sărac”, etc etc, mai cunosc și teoria cu „adevărata bogăție este cea sufletească”, „toți bogații sunt nefericiți” și alte fraze cu care încercăm, noi oamenii de rând, să ne consolăm. Realitatea însă, e alta: noi suntem săracii, iar ei sunt miliardarii. Noi suntem asupriții, iar ei, norocoșii. Si nu are niciun sens să ne mințim singuri, ei sunt foarte fericiți așa cum sunt. Că și bogații plâng e adevărat; la fel de adevărat cum e că și săracii plâng.
Poate trăim aceeași viață, dar în mod sigur nu o trăim în același fel, iar acest lucru face toată diferența. Si ajung iar la „de ce?”-uri, la „ce rost au toate?”, sau.. dacă nu are niciun rost, atunci ce rost mai are..?
Într-un mod foarte ironic, citatul de mai jos este cât se poate de adevărat.
sarac

Anunțuri