Dacă aș scrie cât trăiesc, aș avea deja nenumărate cărți publicate. Motivaționale, cele mai multe și bune, cred, deoarece trăiesc destul de interesant. Dacă aș scrie cât gândesc, aș fi deja autoarea a numeroase tratate de filozofie și, paradoxal, cărți cu povești pentru copii. Tot motivaționale și astea. Pline de desene frumoase și misterioase. Zilnic, în jurul unor anumite momente, priviri, replici, aș construi o poveste, dar din păcate apuc să scriu prea puțin. Pentru că uit, pentru că nu notez, și pentru că nu am dispoziția necesară. Cu toate astea, simpla ideea de a scrie mă face să trăiesc mai frumos; din acest motiv caut o povestioară în fiecare miros, în fiecare sunet și în fiecare imagine pe care o surprind. Dorința de a scrie despre tot mă face să fiu atentă la tot, îndeosebi la lucrurile pe care ceilalți oameni le ignoră. Si așa observ viața, în amănunt. V-aș povesti despre ce cred eu că sunt anotimpurile, despre condiția umană, despre lumile secrete, despre iubire- de ce se naște, de ce uneori rezistă și de ce de cele mai multe ori moare.. și despre multe, multe alte lucruri. Probabil am să vă povestesc, cândva. Toate lucrurile au timpul lor, și dacă trebuie să mai trăiesc și să mai gândesc înainte de a scrie, sunt dispusă să mai aștept. Dar.. abia aștept! 🙂

Anunțuri