Așa cum atât de adevărat a scris deja Jorge Luis Borges într-unul dintre cele mai frumoase poeme ale sale („Aprendiendo”):
„După un anumit timp, omul învață să perceapă diferența subtilă dintre a ține o mână și a înlănțui un suflet; învață că dragostea nu înseamnă să te culci cu cineva și că a avea o relație nu înseamnă siguranță, și așa, omul începe să învețe… că a sta alături de cineva pentru că îți oferă un viitor bun, înseamnă că mai devreme sau mai târziu îți vei dori să te întorci în trecut. (…) Cu timpul îți dai seama că dacă stai lângă o persoană doar pentru a-ți întovărăși singurătatea, în mod iremediabil vei ajunge să nu mai vrei să o vezi.”
E lung poemul, și frumos tare, plin de învățăminte bune de pus la căpătâi, dar eu m-am oprit doar asupra acestor fragmente legate de inepuizabila iubire. Pentru că am învățat și eu niște lucruri despre ea, pe lângă cele scrise mai sus, pe care da, le-am învățat deja. Tot așa, cu timpul, deoarece în alt mod este imposibil; nu poți afla ce e iubirea până nu trăiești ce nu este. Și, tot cu timpul, înveți că iubirea ar putea exista în fiecare zi în viața ta, dar de obicei o pierzi printre degete, printre timpii morți irosiți la semafoare, printre clipele agitate de la serviciu sau atunci când nervii și răbdarea îți sunt la limită. O cauți în filme și începi să te consolezi cu ideea că există doar acolo, deși cu timpul ai învățat că ea stă în pupicii de dimineață, în strangerile voastre ferme de mână în public și în râsetele din zilele ploioase- lucruri aparent neînsemnate pentru majoritatea dintre noi. Iubirea nu este atunci când o cauți cu disperare, te rogi să o ai și te agați inconștient și lamentabil de o persoană care crezi că ți-e potrivită, ci atunci când se întâmplă absolut accidental, un accident divin care vă ‘lovește’ pe amândoi. Ea vine de la sine și te întregește într-un mod pe care nu-l poți explica. Cu timpul mai înveți că degeaba ai succes, averi, case, mașini, dacă nu ai un suflet drag cu care să le împarți în cele mai întunecate clipe ale tale. Iubirea este momentul în care te trezești și vezi că ai lângă tine persoana pe care ți-o dorești o viață întreagă, alături de care abia aștepți să îmbătrânești și pe care aștepți să o vezi alintându-ți nepoții, cu mâini tremurânde și fața brăzdată de ani împreună plini cu zâmbete. Persoana pe care ai curaj să o susții chiar și atunci când planurile ei îți par a fi fanteziste, căreia decizi să-i fii devotat/ă până la capăt, persoana care îți alimentează și ție dorința de a fi un om mai bun, pe toate planurile. Persoana pe care vrei să o privești cu mândrie și care vrei să fie mândră de tine, împreună cu care îți construiești amintirile visate și le păstrezi ca pe niște comori. Iubirea este plăcerea de a merge pe un drum la care poate nici nu te-ai gândit până acum, dar îl parcurgi pentru că ai ales să fie „noi”, nu „eu”. Iubirea este atunci când îi spui cu emoție tot ce am scris, iar cealaltă persoană îți spune, cu bucurie vădită în ochi, că gândește și își dorește exact aceleași lucruri.
Nu știu dacă ceea ce am descoperit, în timp și cu eșecul de rigoare, este universal valabil.. singurul lucru cert e că mi-a schimbat viziunea asupra vieții și modul de a o trăi, în mult mai bine.
Este înțelepciune? Experiență?
Nu știu, dar nici nu contează.

20140318-113812.jpg

Anunțuri