20140201-105142.jpg

O prietenă foarte dragă mi-a spus cândva că mă admiră pentru capacitatea de a-mi crea propria lume, și mai ales pentru capacitatea de a mă izola și de a trăi în ea. Afirmația ei m-a făcut să înțeleg multe lucruri, cel mai important fiind acesta: calea sigură către fericire este fuziunea interiorului tău cu exteriorul dat, oricare ar fi el. Asta presupune crearea mediului exterior necesar interiorului tău; nu invers. Nu acceptarea lumii așa cum e ea. Dacă procedezi invers este foarte posibil să îți înrăiești inima și să-ți acrești sufletul, dar dacă ai un interior plăcut atunci trebuie să adaptezi ceea ce există în afara lui astfel încât interiorul să tresare de plăcere când se ‘lovește’ de exterior.
Nu contează că e necesar să-ți închipui (sau chiar să crezi!) că în grădina ta există elfi și pitici, că fiecare animăluț e prietenul tău, că în fiecare floare locuiește o zână și că fiecare copac abia așteaptă să îi vorbești, că fiecare experiență negativă este o mare lecție și-ți aduce, în final, mai mult bine decât rău .. nu contează nici zâmbetele ironice ale apropiaților când aceștia îți spun că ești un copil în corp de adult și că ar fi bine să trăiești cu picioarele pe pământ.. Important este ca aceste lucruri să îți înfrumusețeze într-adevăr traiul și viața de zi cu zi. Să acceptăm pur și simplu să trăim într-o lume care pentru noi este neprimitoare ar fi stupid, ca și cum am pretinde ca un pește să trăiască în acid sau în alcool doar pentru că sunt și acestea lichide.
Fiecare dintre noi ar trebui să încerce măcar să își creeze exteriorul după modelul interiorului.
Partea bună? Se poate!
Partea rea..? Se poate!
Și totuși, partea bună e mai bună.

Anunțuri