Așa se numește cartea care a stat pe noptiera mea câteva luni, neatinsă. Am cumpărat-o când am fost să vizitez mormântul părintelui Arsenie Boca, loc de unde am achiziționat poate cele mai utile patru cărți pe care le am. Celelalte trei au fost citite și recitite deja, și m-am străduit să le asimilez sfaturile. Sunt cărți deosebite, scrise de oameni ai religiei (pe care știți deja că în general nu îi apreciez prea mult), dar sunt atât de frumoase încât am impresia că toate lucrurile bune ale creștinismului au fost concentrate acolo, și sunt atât de frumoase încât le-aș dărui absolut oricui, oricând. De cartea pe care am pomenit-o însă, ceva m-a ținut departe. Nu-i venise timpul. Tocmai de aceea am pus-o pe noptieră, în ideea în care poate-poate mi se ‘lipește’ de mână. Când mă frământă anumite gânduri și întrebări obișnuiesc să deschid la întâmplare câteva cărți (pe care le consider eu relevante) și să caut răspunsurile în rândurile scrise acolo. Am procedat și azi la fel; am nimerit la pagina 43, pagină în care citesc: „Cum putem iubi pe cineva care permanent vrea să ne facă rău? Cum am putea depăși acea barieră care ne împiedică să-l iubim și pe acel ultim om pe care am vrea să-l vedem aproapele nostru?”
Hmm..
Vă sintetizez răspunsul, ca să nu copiez cele două pagini întregi.
„Cu gândul la Dumnezeu. Toate să se facă cu gândul la Dumnezeu. Să ne întrebăm cum îl vede Dumnezeu pe acest om, pentru că eu îl văd așa cum îl văd, însă Dumnezeu îl vede așa cum este. Nu știm cum este, dar Isus a murit pentru el și dacă omul acela există, înseamnă că Dumnezeu îl iubește exact la fel de mult ca și pe tine. Să ne aducem aminte, atunci când suntem chinuiți de gânduri rele asupra aproapelui, că și pentru el a murit Isus. Adu-ți aminte cât de nedesăvârșit ai fost tu, câte confuzii ai avut în mintea ta de-a lungul vieții, câte neajunsuri, câte fapte păcătoase ai făcut crezând că sunt bune, și Dumnezeu te ierta. Așa să-l vezi și pe celălalt, că dacă săvârșește o greșeală, o face din neștiință și că Dumnezeu îi vede neștiința, vede ceea ce tu nu vezi. Și așa cum te vezi pe tine trecând peste toate lipsurile, neștiința și neputința, așa de puțin să îl judeci și pe acel om pentru că tu judeci ceea ce vezi la suprafață, dar Dumnezeu judecă ceea ce este în profunzime. ”
Trageți concluziile care vi se potrivesc, singuri, deși sunt sigură că nu există (oricât ați încerca să vă justificați) nicio persoană care să nu se identifice cu cele scrise mai sus, care să nu fi judecat alte persoane aspru și în totală necunoștință de cauză.
Când citesc astfel de lucruri, primul sentiment pe care îl trăiesc este cel de vinovăție. Deoarece bineînțeles că și eu (ca toți, de altfel) am păcătuit în acest mod și probabil în aproape toate modurile posibile, exceptând totuși, anumite lucruri pe care chiar nu le-am făcut și am încredere în mine că nu am să le fac vreodată. Din fericire, pe de altă parte, cu cât am înaintat în vârstă cu atât mai mult mi-am corectat defectele și nu mi-am repetat greșelile. Câteodată le-am blamat cu voce tare când le-am observat în alți oameni din jurul meu, și nu știu dacă nu cumva am greșit făcând și asta. Acum tind să cred că da, am greșit și greșesc în continuare făcând asta, chiar și atunci când greșelile altora sunt clare, grave și evidente. Nu ar trebui să mă intereseze, efectiv, viețile și cu atât mai puțin greșelile nimănui, deloc. Sau?
Revenind la carte.. citind și recunoscându-mă, în anumite momente, în cuvintele de mai sus, mă ajung din urmă rușinea și mustrările de conștiință. Mă consolez cu gândul că, așa cum scrie în carte, o făceam din neștiință, fără a-mi da seama ce efecte nocive au acele gânduri/vorbe, asupra mea în primul rând. Și încerc să mă iert singură pentru dățile în care nu am avut ocazia sau curajul de a-mi cere iertare de la cei pe care i-am neîndreptățit.
Mai sunt multe capitole de parcurs în această carte; dacă mai găsesc ceva interesant am să împărtășeșc din nou cu voi. Până atunci, poate o citiți singurei. Noapte bună!

20131216-212601.jpg

Anunțuri