Îmi amintesc faptul că, în urmă cu vreo doi ani, nenumărate statusuri ne înștiințau că o ‘anumită’ (niciodată nu a fost un „el”) era/făcea „reading- 50 Shades of Grey„. Acest „reading”, cuvânt/verb atât de ocolit, prost folosit si maltratat în zilele noastre, era din ce în ce mai prezent acolo, cu cele cinzeci de umbre lipite ferm de el. Trebuie să recunosc că nu mică îmi era mirarea, deoarece profilul (real, nu de Facebook) al acelor fete nu le recomanda ca fiind interesate de literatură. Nici pozele făcute în băi, în cabine de probă sau în mall nu le susțineau, dar am înțeles oarecum fenomenul după ce am aflat despre ce e vorba în atât de bine vânduta carte.
După ce luni întregi de zile am ascultat și am citit cum suspină milioane de femei din întreaga lume după Christian Grey și cum devorează dihania de carte în câteva zile (trei volume groaaase), m-am lăsat convinsă cu maaare greu să citesc povestea. De ce cu mare greu..? Deoarece rezumatele făcute până în momentul respectiv nu mi-au atras nici măcar un minut atenția și intuitiv știam că o scriere atât de comercializată, ușor de parcurs și bazată pe sex poate avea doar o valoare literară mică sau, cel mai probabil, inexistentă.
În final, curioasă fiind totuși de evenimentul mondial literar la care eu nu luam parte, într-o seară m-am aprovizionat cu ronțăieli, am luat primul volum și am început primul capitol. Am citit câteva pagini și am avut un deja-vu. În primul rând nu înțeleg de ce se polemizează atât pe faptul că ar fi prima carte erotică; bănuiesc că cititoarele sunt prea fragede la vârstă și nu au auzit de zecile de cărți scrise de Sandra Brown, în anii ’90, în exact același registru, dar care erau, totuși, mult mai finuțe. Le citeam pe ascuns (mama îmi interzicea accesul la ele, evident) pe vremea în care nu aveam încă buletin. Continuu, trecând peste acest detaliu. Din trilogia pe care altele au citit-o și recitit-o în doar câteva zile, eu nu am reușit să depășesc 300 de pagini în trei săptămâni, în ideea în care citesc o carte în câteva ore, dacă există ceva interesant în ea. Si în altă idee în care, dacă ar exista meseria de „cititoare” aș fi extrem de încântată și probabil una dintre cele mai silitoare angajate. Cartea asta nu conține altceva decât descrierea puerilă a unei relații bazată pe o interminabilă partidă de sex (majoritar sado-masochistă) între Cenușăreasa virgină și prințișorul milionar (că de n-ar fi, nu s-ar povesti) supra-exploatat sexual în adolescență de către vrăjitoare. Un fel de telenovelă porno. Mda. Lăsând la o parte cuplul cumva anormal, orice femeie sinceră și cu viață sexuală (trecută sau prezentă) știe și recunoaște aberațiile conținute de acele descrieri. Sunt o persoană rezonabilă, dar sinceră să fiu nu îmi explic cum autoarea (care are vreo 50 de ani!) a debitat asemenea absurdități și cum a fost în stare să scrie mii de pagini despre aceleași lucruri porcoase și penibile, din punctul meu de vedere. Nici nu vreau să-mi închipui ce a fost în capul ei atunci când scria, sau în capul membrilor familiei ei atunci când i-au citit ‘opera’. La fel nu îmi explic nici cum mii de femei au putut citi așa ceva, mândre nevoie mare de performanța lor. Trecând cu vederea peste orice, chestia gravă este faptul că acele lucruri neadevărate pot declanșa reale probleme și frustrări sexuale în persoanele fără experiență, care vor deveni extrem de nemulțumite când vor vedea că partenerul lor nu are aproape nimic de-a face cu cel din carte, așa cum nu are de-a face nici cu Făt-Frumos din basme.
În fine, am renunțat să mai citesc din simplul motiv că nu am găsit absolut nimic interesant. Povestea, stilul literar care nu există de fapt, clișeele, toate m-au plictisit teribil iar pe mine expresiile gen „futai pervers” și „hai să ți-o trag” (găsite pe aproape fiecare pagină) nu mă încântă, da’ deloc. N-aveți decât să aruncați cu pietre virtuale, dar hai să fim serioase, realiste și iubitoare de literatură adevărată.

Anunțuri