Mă întrebi, cu un glas suspicios, de ce îmi fac sălașul în pădure, departe. Zâmbesc și tac și sufletu-mi tace și el, căci el trăiește în acea lume, o lume care nu aparține nimănui decât lui. Acolo păsărelele ciripesc, cireșii înfloresc și apa cristalină curge sclipind în razele soarelui. Acolo și numai acolo primăvara nu are sfârșit..
Ar trebui să învățăm să nu apreciem viața în funcție de realizările, impresionante sau neînsemnate, obținute de-a lungul trecerii ei. Ar trebui să învățăm să prețuim tot ce ne iese în cale, zi de zi.
Prețuiește florile care trăiesc ca să te bucure pe tine, prețuiește soarele care există ca să poți exista și tu, prețuiește râsetele copiilor care te fac să zâmbești, prețuiește ploaia care te purifică și te crește, ca ființă, prețuiește strigătele păsărilor, norii, lasă aerul proaspăt să îți inunde trupul, așează-te la adăpostul frunzelor, îmbată-te cu albastrul cerului și află scopul vieții tale. Acesta nu este nici bogăția și nici faima. Lumea din jur îți vorbește și dacă o asculți cu atenție, îți vei auzi și vocea interioară. Prea mulți oameni sunt străini de ei înșiși, nu sunt prezenți în ceea ce fac, trăiesc în mințile lor, în aspirațiile lor, în amintirile și dorințele lor. Nu sunt decât simpli spectatori ai propriei vieți.
„Să nu lași o clipă să treacă netrăită- asta e fericirea; să nu lași o clipă netrăită și să ai grijă să nu regreți nimic.”

20131027-141227.jpg

Anunțuri