Acum câteva zile am stat de vorbă cu un preot, unul bătrân. Țin foarte mult la bătrâni, îi respect mai mult decât pe oricare alți oameni și învăț mereu de la ei, deși prefer să o fac de la aceia care au fost puternic încercați în viață. Mi-a spus că, mult timp, l-a măcinat o întrebare: de ce trebuie să moară oamenii? A găsit răspunsul citind dezlegările la o înmormântare: omul trebuie să moară ca să nu fie răutatea nemuritoare..
Nu știu.. este un punct de vedere la care nu m-am gândit niciodată. Un prieten mi-a spus că acest lucru înseamnă că și bunătatea, în același fel, va fi muritoare. Analizând acești doi termeni mi-am dat seama că pot fi atât de subiective părerile încât e oarecum imposibil să cataloghezi. Și nu mai înțeleg foarte bine dacă este vorba de educație sau de cunoașterea nativă, instinctivă a diferențelor dintre bine și rău. Tind să cred, totuși, în a doua variantă, deoarece cred în existența sufletelor superioare din punct de vedere spiritual, deși în același timp cred că bunătatea se poate și învăța.
Oricum ar fi, încerc să nu uit niciodată cuvintele lui Dalai Lama: „Fii bun de oricâte ori se poate. Și se poate întotdeauna.” Și mai încerc să nu uit că, paradoxal, orice ni se întâmplă ‘rău’ are un motiv și ne aduce o învățătură valoroasă, bună, pe care nu am putea-o cunoaște altfel; prin urmare, deși e greu de acceptat și înțeles, persoana care ne face rău nu e decât un fel de mesager/învățător. Nu prea poți să știi cum vrei să fii până nu afli exact cum nu vrei să fii.

20131017-090102.jpg

Anunțuri