„Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre”..
Nu am fost niciodată un copil crescut în puf, părinții mei nu au avut posibilitățile financiare necesare pentru a răsfăța, din punct de vedere material, trei copii. Nu am avut haine, rechizite sau jucării ‘de top’, și chiar dacă nu aveam tot ce îmi doream, din fericire aveam tot ce aveam nevoie. Tocmai din acest motiv am învățat de mică să prețuiesc orice lucru frumos și util, și să-l primesc cu mare drag. Imi amintesc și acum de costumele de blugi turcești apărute pe vremea când aveam vreo zece ani, și la cum tânjeam dupa ele.. Pe la anii aceia îmi surâdea deja norocul deoarece surorile mele crescuseră suficient încât să-și ia un serviciu, iar eu (mezina) beneficiam de acest lucru. Când am primit, într-un final, un atât de dorit costum, nu am vrut să-l mai dau jos de pe mine nici când m-am pus la somn.
Imi amintesc de păpușile Barbie ale altora și cele tip bebeluș, normale adică, ale mele. Acum îmi dau seama că nu aveam niciun motiv să îmi pară rău, păpușile clasice sunt infinit mai frumoase și drăgălașe.
Îmi amintesc cum mergeam la bunici și uneori dormeam în pod, în așternuturi improvizate pe fân, pentru că era plină casa iar verișorii mai mari aveau prioritate la dormitoare. Inițial mă supăram puțintel, dar în fiecare a doua zi eram bucuroasă pentru decizia bunicii deoarece mă distram teribil cu verișorii de vârsta mea în acele nopți. Tot de la bunici îmi amintesc cum primeam înghețată doar duminica, atunci când ieșeam de la biserică și ne adunam toți copiii în centrul satului. Ne măsuram (și ne invidiam) din priviri hainele de sărbătoare, pantofiorii de lac și cosițele împletite spic. Tot la bunici am câștigat și primii mei bănuți (nu cred că aveam zece anișori) când preoteasa ne-a rugat (pe mine și încă doi verișori) să îi culegem merele din livadă. A fost o onoare, beneficiam de tratament preferențial din partea ei deoarece eram vecini. :)) Am primit o sumă frumușică pe care am avut voie să o cheltui cum am dorit; evident, mi-am petrecut următoarele trei zile în centrul satului, mâncând înghețată. Îmi amintesc cum strabăteam pădurile în căutare de ciupercuțe delicioase, cum urcam dealurile ca să culeg alune, cum mergeam vreo doi kilometri pe jos (zilnic) doar ca să mă pot „scălda” într-o baltă, cum mă întorceam acasă iarna cu picioarele și hainele literalmente înghețate iar bunica mă punea să stau pe sobă.. Era atât de simplă și frumoasă viața, și mă bucuram de absolut orice detaliu al ei. Sunt atât de multe amintiri drăguțe și amuzante încât îmi vine să-l copiez pe Creangă și să scriu un volum întreg! Tocmai aceste lucruri mă fac și azi să-mi doresc viața, trăirile de atunci. În sinea mea nu am crescut niciodată, cadourile care mă bucură și azi cel mai mult au de-a face cu anii copilăriei (cărți de povești, jucărioare din pluș, figurine de basm, dulciuri, rochițe diafane, medalioane cu zâne).
E foarte plăcut să îți dedici câteva minute din viață amintindu-ți de copilărie și vă invit să o faceți și voi. Dacă aveți chef, poate îmi relatați și mie. 🙂

20131006-125258.jpg

Anunțuri