Închipuie-ți că într-o bună zi (sau noapte), în singurătatea ta s-ar auzi o voce care ți-ar spune: „Viața asta, exact așa cum ai trăit-o până acum, așa cum o trăiești și astăzi, va trebui să o trăiești de nenumărate ori.. și nu va fi nimic nou în ea; fiecare suferință, fiecare plăcere, fiecare gând de ură sau de bucurie, fiecare suspin și fiecare zâmbet, tot ceea ce este mic sau mare în viața ta, ți se va întoarce, totul în exact aceeași ordine și înșiruire.. chiar și acest moment și eu însumi.”
Ce ai face?
Te-ai arunca la pământ zdrobit de durere, ți-ai ridica pumnii la cer și ai blestema momentul, sau ai trăi o clipă de fericire și mulțumire dumnezeiască?
Dacă ți-ai pune măcar din când în când această întrebare, te-ai schimba.. faptul că ceea ce ți se întâmplă ți se va mai întâmpla o dată, și încă o dată.. și încă o dată, ar apăsa ca cea mai mare greutate asupra faptelor tale. Sau poate îți iubești atât de mult viața încât nu ai mai avea nevoie de nimic de la ea, în afară de această confirmare?
Jurnal de Elfă 
Se spune că tot ce gândești, ce simți, ce faci acum îți arată cum vei fi mâine. Liberul arbitru, nu?
Eu am învățat, pe pielea mea, că da: tot ce ești azi vei fi mâine. Dar am învățat și că se poate să fii mâine ceva ce nu te-ai gândit azi că vei fi, deoarece emitem aproape inconștient anumite ‘doleanțe’. Un fel de „ai grijă ce-ți dorești că poate primești”. Eu am primit de foarte multe ori exact ceea ce mi-am dorit (fără a ști ce presupune) și de foarte multe ori Doamne greu mi-a fost..
Cât despre liberul arbitru, nu e atât de liber nici ăla. E limitat, în funcție de posibilități. Ai mereu măcar două opțiuni, e drept, dar foarte rar ai două opțiuni mult dorite. Ca exemplu, un om obișnuit (dpdv social și financiar) poate alege să facă sau nu o școală anume, sau să aleagă între două facultăți; în mod sigur însă nu poate alege între Harvard și Oxford. La fel, degeaba liberul arbitru îți spune să-ți iei un Aston Martin.. ori te mulțumești cu o mașină comună, ori nu-ți cumperi deloc.
Liberul arbitru spune că-ți poți dori cu ardoare Harvard, poți trăi, repetitiv, emoția conformă cu dorința, iar subconștientul găsește căile să materializeze împlinirea dorinței. Într-un fel sau altul, obiectivul se atinge. Contează mult cum îl exprimi. „Vreau să fiu sănătos” + emoția plăcută a sănătății sau „nu vreau să fiu bolnav” + inevitabil, emoția neplăcută a bolii. Fiindcă, de fapt, emoția este cea care comandă subconștientului.
Se spune că totul este posibil. Dar nu totul este permis. Aici, apare puterea de acceptare că o forță nevăzută știe mai bine care-i bunul mers al Universului.
Între „vreau să fiu sănătos” (exceptând cazul în care chiar există o boală grea) și „vreau să studiez la Harvard” este o diferență de câteva sute de mii de euro. 😀 Probabil de aceea există pe planetă mai mulți oameni sănătoși decât studenți acolo. :)) Chestia asta cu vizualizarea adecvată.. sunt de acord, există. Dar susțin în continuare că este limitată. Și extrem de complicată. Poți emite ani întregi că vrei să fii prințesă; nu vei fi „veci pururea” (vorba bunicii) dacă nu ți-e hărăzit (de tine, care faci parte din Universul care „știe mai bine”) să fii. Asta cu „nu totul e permis” e un fel de „așa a vrut Dumnezeu”, ca scuză pentru un anume eșec.
Tind să cred, mai degrabă, că suntem suflete care și-au stabilit de multă vreme rolul și scopul vieții (nu și mijloacele- care constituie, de fapt, liberul arbitru) prin urmare ne vom învârti constant în jurul lui deoarece, din păcate, norocul de a-l atinge este de partea unora puțini. Tot din cauza confuziei. Iar acest scop nu are de-a face cu ceva material, niciodată, ci cu o senzație, cu un sentiment. Iar dacă nu suntem la, sau cel puțin lângă, Harvard, e pentru că nu există locul acela în construcția noastră spirituală inițială.
Eu așa mă consolez. :))
E într-adevăr o întrebare foarte grea.
Probabil m-aș bucura că o să-mi trăiesc viața din nou, dar doar după o lungă cugetare.
Indiferent ce am face sau n-am face e foarte important să trăim fără regrete, să vedem partea bună a lucrurilor sau atunci când e imposibil să vedem ceva bun, să o luăm ca pe o lecţie de viaţă; iar dacă ceva n-a mers nu eşti singurul responsabil pentru acel eşec 😉
Din punctul meu de vedere singurătatea există strict în sens fizic.
Cât despre întrebare…?!? Cred că e mai degrabă o temă de introspecţie decât o întrebare stricto sensu
Evident, este o întrebare de la fiecare pentru el însuși..
Da, poate fi privită şi aşa
E drept că avem tendinţa de a face aceleaşi alegeri în mod repetat fără să ne dăm seama, şi de aici şi consecinţele (sau mai bine spus rezultatele alegerilor făcute) sunt cam aceleaşi, însă există întâmplări care ne marchează, care schimbă felul în care facem alegeri, felul în care înţelegem lucrurile, iar aici se cam rupe cercul.
Totuşi, via-a-vis de „Ce ai face?” aici nu prea se schimbă. Tine de trăirile interioare, ţine de recunoştinţă, sau mai concret, ţine de ego-ul fiecăruia