Nici nu știu foarte bine cum, sau cu ce, să încep.. Nu am să scriu acum despre tot ceea ce am iubit sau iubesc, ci am să mă limitez la categoria iubirilor mele de femeie. Subiect pentru care am simțit nevoia să îmi fac nițel curaj, deoarece, a te arăta în cuvinte scrise cere o anume responsabilitate. Ceea ce scrii, indiferent dacă literele se aștern pe o hârtie sau pe o pagină electronică, rămâne pe undeva. Chiar rămâne. Si atunci e necesar să te arați exact așa cum ești, doar atât cât ești, fără să faci pe deșteapta și fără să te lași copleșită de orgoliul că unii ochi vor fi îndreptați către ceea ce ai scris. Fără să îți dai mai multă împortanță decât ai în realitate.

De-a lungul vieții mele relativ scurtă am simțit, și mai târziu am acceptat, faptul că posed un grad de sensibilitate ridicat, uneori dureros de ridicat. Ca mulți alți oameni, probabil. Acest lucru m-a angrenat într-o luptă permanentă pentru a găsi un echilibru între ceea ce sunt și ceea ce ar trebui să fiu, dar nu prea sunt. Un echilibru necesar supraviețuirii sentimentale. Am avut perioade în care am încercat să adopt o atitudine agresivă, defensivă.. dar am conștientizat că starea respectivă nu îmi era confortabilă, prin urmare am fost nevoită să îmi dezvolt stilul propriu, acela de pacifistă convinsă care nu se mai lasă călcată în picioare. Cred în iubire și trăiesc pentru ea, deși nu întodeauna mi-e ușor să vorbesc despre. Mai mult, mi-e aproape imposibil să o cuprind în definiții. Cum să iubești corect? O spun atâtea legi scrise și nescrise și o spun degeaba. Simt însă că este o dorință de absolut, o dorință de a umple un gol pe care nici nu știi de unde și cum l-ai dobândit, dar e în tine. Cred că iubirea puternică, cutremurătoare, „adevărată” (ca să folosesc un termen comun, deși neasimilat de mine) este atributul unor oameni puțini, aleși, și dacă avem privilegiul de a ne întâlni cu ea și nu știm cum să o tratăm, o pierdem pentru totdeauna. De asemenea, mai mult decât orice cred că simțim nevoia să iubim, și nu atât de mult să fim iubiți. Nimic în viață nu este mai frumos decât să dăruiești, iar în acest segment cauți constant persoana aceea care să știe să-ți primească dragostea, care să îți cunoască și prețuiască fiecare privire. Acesta este cel mai greu lucru de realizat: să ajungi la acea stare de iubire când este de-ajuns doar să dai, singura condiție fiind să fie primită. Atâta timp cât tu ceri ceva în schimbul iubirii tale, înseamnă că nu ți-ai depășit egoul și înseamnă că nu iubești.. poate fi atracție sexuală, milă, respect, nevoia de a proteja sau a fi protejat, însă nu este iubire. Mulți dintre noi pornim în viață cu diverse idei greșite preluate de la părinți, de la societate, din acest motiv acei „mulți” aleg relații care să îi salveze de ei înșiși, nu care să îi facă să crească împreună. Nu cred că există relația perfectă, ci doar persoane care se potrivesc perfect. Cu timpul, îți dai seama că iubirea nu ar trebui să se măsoare în timp, ci în intensitate. Măreția ei se măsoară în trăiri, nu în ore petrecute împreună. Si.. este plină de compromisuri. Compromisuri pe care nu le-ai face niciodată, dacă nu ai iubi.

Nu știu dacă aceste trăsături de caracter se transmit genetic, încă nu am aflat dacă prin venele mele curg povești amețitoare de dragoste sau dacă am piedici puse în destin, tot genetic vorbind. Stiu doar că trebuie să îți așezi cât de bine poți cărțile pe care le-ai primit la naștere, și să te mulțumești cu ele. Toată scamatoria care îți stă în puțintă este să le joci atât de bine încât să scoți mai mult decât sperai. Mie așa mi s-a întâmplat.. În cazul meu „puțini au fost, mulți au rămas”. I-am iubit, mai mult sau mai puțin, într-un fel sau altul, pe toți cei care au fost suficient de perseverenți încât să îmi afle slăbiciunile, talentele, ifosele, greșelile, fricile sau dorințele. Lucruri nu tocmai ușor de aflat. Mi-au trecut prin gând mult mai mulți bărbați decât mi-au trecut prin mâini sau așternuturi, dar cei care au contat sunt convinsă că ma poartă și azi cu ei și că datorită mie au o garderobă mai colorată, cuvinte mai frumoase și mai alese, emoții mai profunde, curiozitate mai mare, nervi mai căliți, o doză de creativitate și de percepție a frumosului mai ridicată. La fel cum eu port, din partea lor, un strop de curaj, mai multă independență, răbdare, înțelegere, pasiune, cunoaștere.. Datorită lor astăzi am vocea mai fermă, sufletul mai bogat, mintea mai deschisă și zâmbetul mai misterios. Da, păstrez și dezamăgirile, lacrimile și pierderile, dar.. ce aș fi fost acum fără ele? Azi pot zbura și datorită lor, datorită impulsurilor pe care mi le-au dat, voit sau nu. Am învățat că în dragoste nu ți se cuvine nimic, cu atât mai puțin un om. Singura persoană la care ai dreptul pe lume ești tu însuți, și de foarte multe ori nici cu aia nu știi ce să faci și o dai de toți pereții. Nu există incorectitudine în iubire. Acolo fiecare funcționează după cum simte și tu nu ai dreptul să impui (oricum e imposibil) nimănui ce să simtă, iar în momentul în care persoana lângă care ești decide să plece, las-o. Dacă o iubești și dacă o respecți înseamnă că ai încredere în ceea ce face, chiar dacă asta nu te mai implică pe tine. O relație este relație numai când ambii au nevoie de ea. Când unul simte altfel.. lasă-l. E un om liber. Libertatea sentimentelor este singura libertate reală pe care o avem, pe care strămoșii noștri au plătit-o cu lacrimi și dureri amare. Si nu.. cui pe cui nu se scoate. Poate nu știu încă sigur ce vreau de la viață, dar în mod cert nu vreau să o mint și cu atât mai puțin să mă mint pe mine. Nu iubești când vrei tu să iubești și nici atunci când crezi că iubești; iubești doar atunci când iubești.

20130422-162111.jpg

Anunțuri