Plec la o nuntă, în Cluj. Prima nuntă la care am să particip singură, deci măcar fac ceva nou. Mi-am pregătit o gentuță cu cele necesare și am ieșit din casă. Exact când am intrat în oraș, mi-am dat seama că mi-am uitat telefonul. M-am întors după el.
Exact când am intrat (a doua oară) în oraș, mi-am amintit că am uitat să iau menta pe care mi-o ceruseră băieții de la Granitta. M-am întors la casă și am cules mentă.
Când am ajuns din nou în oraș (a treia oară), l-am traversat și am tot ieșit. Lângă Dedeman (magazinul cu cele mai stupide reclame) am realizat că am uitat să las menta. M-am întors și am lăsat-o la cafenea. Am ieșit iar din oraș, iar în OMV m-a tras memoria de păr, în timp ce puneam benzină: am uitat să trec pe la apartament să îmi iau rochia.. M-am întors și am luat-o.
Acum, stând într-o vulcanizare, mâncand o înghețată și ascultând-o pe Adela Popescu cum suferă (penibil și foarte incorect din punct de vedere lingvistic) într-o melodie, aștept să îmi repare mecanicul pana de la roata mașinii, deoarece am un stil absolut superb și deosebit de a nu ocoli gropile, indiferent dacă sunt cu mașina sau pe jos. Și nu reușesc să am nicio tresărire la gândul că pantofii pe care îi voiam, și care se potrivesc perfect cu rochia, i-am uitat în mașina Ligiei. În rest.. tăt normal.
În ciuda faptului că uneori sunt un dezastru cu picioare și păr bălai, sunt pur și simplu mândră de capacitatea mea infinită de a rămâne boemă, de a mă deconecta de tot ce mă înconjoară și de a mă conecta la lumea mea, independent de circumstanțe și absolut involuntar. Într-un mod ciudat, apreciez la mine faptul că nici măcar eu nu mă pot controla.

20120706-205339.jpg

Anunțuri