La mare înâlțime, evident.
Buuuun.. Încep cu începutul, ca să nu lungesc prea mult povestea.
Îmi făcusem un plan pentru seara și noaptea de Revelion, plan care includea o foarte sexi rochie roșie, un foarte atrăgător păr buclat, și niște foarte îmbătătoare pahare cu șampanie. Tipic, de altfel.
Pe scurt, aveam de gând să mă petrec. Gând care mă bântuie cam rar de ceva vreme încoace, prin urmare eram hotărâtă să profit de eveniment.
Îmi făcusem planul cu două zile înainte, și nu mi-a ieșit deloc, motiv pentru care, așa cum deja am mai spus, nu-mi mai fac planuri, ci schițe.
Conștientă fiind de faptul că voi avea foarte mult de lucru la cafenea, datorită celor 100 de invitați pe care îi așteptam la ora 20.00, am hotărât să mă trezesc dimineața foarte devreme, ca să îmi termin treaba și să am câteva ore și pentru mine, după.
Zis și făcut.
M-am trezit sâmbătă la 05.00 fix. Am ieșit din casă după câteva ore, și am ajuns înapoi la 19.45, fără pic de energie. E adevărat, totul era pregătit la Granitta Cafe, inclusiv cele (+-) 100 de kg de mâncare, împărțite în 18 (!!) sortimente și aranjate pe nu-mai-știu-câte platouri.
Deși era ora de începere a petrecerii, putea începe fără mine. De altfel, era obligatoriu, având în vedere stadiul în care mă aflam.
Ajunsă acasă, mi-am spus că e pur și simplu neapărat să dorm o oră, chiar dacă ajung abia pe la 22.30 înapoi. M-am pus în pat imediat, și m-am trezit nu când am plănuit, ci când ar fi trebuit să ies din casă. La 22.40. Abia îmi țineam ochii deschiși, capul îmi bubuia de la o migrenă oribilă, și stomacul mă durea, după atăta degustat. M-am îndreptat cu chiu cu vai către oglindă, și când mi-am dat seama că îmi va fi foarte greu să ‘strălucesc’ într-o oră, am început să plâng.
După trei minute de bocit și verificat cele peste 30 de apeluri pierdute, plus mesajele pline cu semne de întrebare, m-am uitat din nou în oglindă. Am început să bocesc și mai aprig, după ce mi-am văzut isprava: ochii roșii, ca cepele. Imi era, acum, imposibil să strălucesc!
M-am aruncat supărată în pat și am decis să dorm până în dimineața de 1 ianuarie 2012. Am dat știrea-bombă tuturor celor care mă așteptau, și mă gândeam cum să blochez ușa în cazul în care se țin de cuvânt și vin să mă ia pe sus.
Minutele treceau, eu plângeam din ce in ce mai tare (habar nu am de ce, sincer) și mă așezam din ce în ce mai comod, în pat. Deja îmi convenea de minune poziția, și gândindu-mă la hărmălaia din local, nu m-aș mai fi dus pentru nimic în lume. Știam că pot rămâne liniștită acasă, pentru că cei de acolo aveau totul sub control. Am auzit câteva pocnituri, mi-am dat seama că sunt artificii, și am sărit ca arsă. Mai erau 6 minute pâna la ora 00.00, așa că am luat rapid niște pantaloni pe mine, o haină groasă, o pereche de cizme, șampanie, o lumânare și am urcat pe bloc. Nu singură, bineînțeles.
Stau la ultimul etaj, norocul meu în acest caz.
Am ajuns exact când a început focul oficial de artificii, spectacol pentru care țin să îl felicit pe domnu’ primar. Nu pentru focul în sine, că doar nu dânsul l-a făcut, ci pentru că a susținut ideea, mă rog..
Trebuie să specific faptul că au fost cele mai minunate artificii pe care le-am trăit. Adică.. de sus se văd altfel. Cu totul altfel. Am și filmat puțin.
(Mai erau cateva persoane pe blocul de lângă).
M-am întors în casă cu gura până la urechi.
Am avut o conversație lungă, extrem de interesantă și de frumoasă, prin telefon, cu cea mai bună prietenă a mea, Lili, care Lili mă aștepta la cafenea de vreo 3 ore, și care Lili nu s-a supărat nici măcar o secundă pentru faptul că nu am mai ajuns.
Am râs copios cu Szilagy și al său Yeti Sandu, care-și faceau grătare în curte.
Am închinat un pahar virtual cu Bobo.
Am schimbat mesaje de dragoste dezinteresată cu dragele mele blonde Diana și Linda. 😀
M-am îmbufnat două secunde pentru că nu mi-a răspuns cealaltă blondină, Cora.
Am râs, din nou, când un prieten mi-a scris că se aștepta la astfel din invenții din partea mea, și că nu e deloc surprins.
M-am îndopat, evident, cu ciocolată. Nu de supărare, ci din obișnuință.
Le-am mai scris unor prieteni dragi.
Apoi m-am pus la somn.
Înainte să adorm mi-am dat seama că petrecerea în sine nu mi-a lipsit deloc. Nu mi-a lipsit nimic in noaptea de Revelion, doar mama și surorile mele, pe care oricum nu le-aș fi întâlnit la Granitta.
Petrecerea de acolo a fost minunată, lumea a fost foarte mulțumită și acest lucru a fost cel mai important; pentru asta m-am epuizat.
Revelionul meu a fost atipic? Da. A fost ce am plănuit? Nu. Bineînțeles că nu. A fost o seară imprevizibilă și ciudațică, așa ca mine. De acolo tot farmecul și unicitatea. La petreceri sclipitoare, de Revelion, am mai fost. Și ca invitat, și pe post de gazdă.
Pe bloc.. niciodată. Dar mi-a plăcut. Motiv pentru care, în schița mea pentru noul an deja am adăugat ceva: cu ocazia fiecărui Revelion voi face ceva deosebit.
Pentru mine, evident.
La Mulți Ani, lume!

Anunțuri