Armonia sunetelor, în urechea lui. De fapt, văzul și auzul țin de atitudine și de modul în care te-ai hotărât să percepi lumea, sau să-ți trăiești viața.
Datorită unei coincidențe (să zicem..) am văzut parada militară din București (de pe 1 decembrie) pe 27 noiembrie. Și nu inghesuită de 7.000 de oameni, ci alături de alte câteva persoane care, și ele, au ajuns in zona respectivă fără să-și fi propus acest lucru.
Văzută de la mai puțin de 10 m distanță, parada a fost splendidă!
Datorită unei alte coincidențe (… să zicem), am vazut minunatul pom de Crăciun din Baia Mare (căruia i-au fost aprinse, oficial, luminile pe 1 decembrie) in toată splendoarea lui, pe 29 noiembrie, noaptea. Nu în prezența altor 4.000 de persoane, ci împreună cu cei 4-5 responsabili, care verificau instalația, exact in momentul in care treceam eu pe-acolo. Bineînțeles că am oprit imediat, am coborât din mașină, și am savurat, încântată, acest privilegiu.
Am avut parte de astfel de momente, de foarte multe ori. Nu le rețin acum pe toate, insă au fost numeroase, și de fiecare dată m-au pus pe gânduri.
Unii, mai pragmatici, mi-ar spune că nu e vorba de nimic special în aceste întâmplări banale, și că ne lovim de coincidențe la tot pasul.
Dar.. eu nu cred in coincidențe. Cred in privilegii. De care mulți avem parte, dar pe care foarte puțini le observăm și le valorificăm. Poate optimismul meu este de vină pentru acest lucru. Caut partea buna, specială, în absolut orice, și culmea, o găsesc de fiecare dată. Sau poate o inventez! (?) Nu prea contează, atâta timp cât reușesc să o fac să existe.
Sunt sigură ca toate intâmplările transmit un mesaj, și au un scop. Scop pe care îl sesizăm, sau nu. Mesaj pe care îl percepem, sau nu.
Sunt sigură ca, de cele mai multe ori, aparențele nu înșală și lucrurile sunt exact ceea ce par a fi. Sunt la fel de sigură că, atunci când ele totuși înșală, nu este vorba, neapărat, de ceea ce au transmis, ci de ceea ce altul a perceput, lăsându-se condus de aparențe. De foarte puține ori aparențele, intr-adevăr, înșală. Și se întâmplă astfel numai când, și pentru că, ne grăbim să catalogăm și să tragem concluzii, în necunoștință de cauză.

Cei mai mulți oameni au impresia (la un moment dat) că sunt speciali, că au o menire deosebită, că sunt ‘aleșii’, sau că sunt excepțiile.. Insă, întotdeauna vine și momentul in care, tot cei mai mulți, iși dau seama că nu e așa. In timp, excepțiile se separă în mod evident și trebuie recunoscute. O excepție, dacă e într-adevăr excepție, ramâne (numai în timp) vizibil o excepție- orice ar spune oricine.
Majoritatea afirmă că toți oamenii suntem la fel, tocmai din cauză că suntem toți oameni.
Eu, în schimb, cred că deși avem toți aceeași bază, singura asemanare exactă intre noi este faptul că toți suntem diferiți. Deoarece ne uităm la același lucru, dar vedem cu totul altceva. Viața ta este, și va fi, intocmai ca viziunea ta despre viață. Viața este efectul, și viziunea este cauza. Nu invers.
„Oamenii sunt zei muritori, iar zeii sunt oameni nemuritori.”
Firul de legătură intre aceste două, ultime, ipoteze este la fel de fin ca firul de legătura între părțile acestui text.

Anunțuri