” Ce te surprinde cel mai mult la omenire, Doamne ?”
” Ca ei traiesc ca si cand nu vor muri niciodata si mor ca si cand n-ar fi trait vreodata ; Ca se plictisesc cu copilaria-se grabesc sa creasca mari si apoi iarasi tanjesc sa fie copii ; Ca isi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi isi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea”

Nu cred in diferentele dintre copii si ‘oameni mari’. Nu cred ca suntem doua categorii de oameni. Cred doar ca suntem acelasi tip de suflete, in corpuri mai inalte sau mai scunde.
Nu am intalnit copil care sa se bucure mai mult decat mine pentru un cadouas pe care poate chiar eu i l-am facut.
Nu am intalnit copil care sa fie mai fericit decat mine atunci cand impreuna gasim o pisicuta pufoasa sau zarim un fluture colorat. Care sa fie mai ‘cucerit’ de o prajitura buna sau o inghetata delicioasa.
Nu conteaza ca poate fericirea mea e cauzata de fericirea lui. De faptul ca am fost capabila sa ii ofer cateva clipe minunate. E vorba de fericire.

Nu am intalnit copii care sa fie mai incantati de un camp plin cu flori decat am fost eu si Lili intinse pe un camp de branduse, cu gura pana la urechi si pline de ‘invidie’ fata de bondarii care se plimbau din floare in floare..
Zambesc cand imi amintesc cum amandoua suntem privite (de cei care ne cunosc DOAR din vedere) ca fiind ceva soi de ‘femme fatale’, in timp ce noi la un moment dat ne-am cumparat carti de colorat.
Imi amintesc cum de ziua mea mi-a facut cadou o carte superb ilustrata de povesti cu zane, de genul ” +5″.
A fost cadoul pt care m-am bucurat cel mai mult atunci, si pe care il pastrez cu mare drag. A fost printre foarte putinele persoane care au reusit sa imi ofere un cadou pentru suflet.
Imi amintesc cand mama mi-a spus ca sunt sora lui Peter Pan.. cand, acum 2 luni a izbucnit in hohote de ras vazandu-ma proaspat intoarsa de la ‘cumparaturi’ cu o punga plina de ciocolata, napolitane, doua carti cu basme si dvd-uri cu desene animate.
Imi amintesc cum un bol plin cu cirese si mure primit in toiul iernii m-a facut de 10 ori mai fericita decat ceasul scump care venea alaturi.

Nu inteleg de ce in general oamenii separa copiii si tinerii de adulti. Cred ca asta e una din marile greseli pe care le face omenirea.
Femei în toată firea încă mai suspină când îşi amintesc de povestea de dragoste dintre Sandy Bell şi pictorul Mark, de care şi ele s-au îndrăgostit. Bărbaţii îşi aduc aminte despre mişcările de karate ale Ţestoaselor Ninja
Si majoritatea pretind ca gandirea copiilor e una irationala.
Dar.. pana la urma, cine poate spune ca anumite tipuri de gandire irationala nu sunt exact ceea ce ii trebuie lumii? Poate ca ati avut planuri marete dar v-ati oprit singuri, gandind: „Asta e imposibil sau asta costa prea mult.. sau nu voi beneficia eu din asta.”
De bine de rau, copiii nu se impiedica la fel de mult cand vine vorba de a gasi motive pentru a nu face ceva. Copiii pot fi plini de nazuinte care inspira si de gandire plina de speranta, ca dorinta mea ca nimeni sa nu fie infometat, sau utopia de a avea totul gratuit.
Cati dintre dumneavoastra inca visati in acest fel si credeti ca e posibil?

Oferiti copiilor o imagine idealizata a lor ca fiind mai buni decat adultii, in primul rand datorita modului curat de a gandi si a inocentei. Insa.. ii condamnati tot din aceste motive.
In sistemele actuale, si de altfel vechi de mii de ani, copiii cresc si devin adulti ca dumneavoastra. Sau chiar dumneavoastra.
Scopul nu este sa transformati copiii in tipul vostru de adult, ci in adulti mai buni, ceea ce poate fi mai greu tinand seama de calificarile voastre. Voi nu le permiteti tinerilor sa traga propriile lor concluzii. Astfel, ii condamnati sa repete greselile la care v-au dus concluziile voastre.

Lumea a luat-o razna, de fapt parca o ia din ce in ce mai accentuat. Dar nu s-a intamplat asta pentru ceea ce le-ati permis copiilor si tinerilor sa invete, ci din cauza a ceea ce NU le-ati permis. Nu ati dat voie scolilor sa predea dragostea neconditionata, egalitatea raselor si iubirea fata de animale si fata de mediu. Tineretul fiecarei generatii urla cu disperare pe strazi: ” trebuie sa existe o cale mai buna!”. Insa nimeni nu vrea sa-i auda.
‘Oamenii mari’ spun ca tinerii sunt din ce in ce mai depravati, mai neascultatori, mai nebuni si libertini.
Ar trebui sa se bucure pentru asta. Ar trebui sa ii incurajeze.
Nu copiii si tinerii sunt cei care distrug padurile. Ei cer sa inceteze toate astea.
Nu ei ii exploateaza pe saraci in toata lumea.
Nu ei sunt cei care ignora problemele celor slabi si asupriti, lasand sute de oameni sa moara de inanitie in fiecare zi, pe o planeta care are suficienta hrana pentru toti.
Ei cer sa inceteze toate astea.
Nu ei sunt angajati in politici de inselare si manipulare. Ei cer sa inceteze aceasta politica.
Ei implora acest lucru.
E adevarat.. cand tipetele si rugamintile lor pentru a schimba lumea nu sunt bagate in seama, cand isi vad cauza pierduta.. cand vad ca ‘oamenii mari’ fac cum vor ei, orice s-ar intampla, tinerii incep sa faca ceea ce fac adultii. Ei nu vad alta sansa decat sa imite. Aici gresesc, da.. insa nu au fost niciodata invatati sa procedeze altfel.
Daca ei sunt violenti, e din cauza ca voi sunteti asa. Daca ei sunt materialisti, e din cauza ca voi sunteti asa.
De ce va obligati copiii sa invete in scoli care se bazeaza numai pe competitie, unde ‘performanta’ primeste note si nu se accepta evolutia in ritm propriu? De ce nu-i invatati miscare si muzica, bucuria artei, misterul basmelor si minunatia vietii? De ce ii obligati sa memoreze concluzii ale unor societati vechi care s-au dovedit absolut incapabile de a evolua spiritual de atatea secole?
Copiii trebuie invatati ce inseamna a fi cinstit. Ce inseamna a fi responsabil si ce inseamna a fi constient de sentimentele altuia. Cat de important e sa respecti alegerile altora. Cum sa rezolve un conflict fara violenta. Cum sa traiasca fara frica. Cum sa pretuiasca fiecare picatura de apa si fiecare raza de soare. Cum sa respecte fiecare fiinta vie.

Copii am fost toti si doar cativa au stiut sa pastreze aceasta amintire vie.. Eu ma numar printre putinii norocosi. Oricat de mare ar fi presiunea celor din jur, a societatii si a standardelor, nu voi renunta niciodata la asta. Pe copilul din mine se bazeaza toata frumusetea acestei lumi. Pe speranta si pe utopii se cladesc cele mai nobile proiecte. Nu vreau sa cresc mare, nu am sa o fac. Vreau sa cresc mica, asa cum spunea Mile Carpenisan.
Orice ‘om mare’ ai fi, nu trebuie decat sa cauti un copil, si te va ajuta sa-ti amintesti…

Anunțuri