…. In timp ce incercam sa imi amintesc unde am pus acel jurnal si care era culoarea lui (aveam multe si toate aveau altfel de coperti), m-am asezat pe fotoliul din living si am privit in jur.
Nu am cercetat niciodata in amanunt aceasta camera. Pe peretele de deasupra canapelei trona un tablou mare, o fotografie in sepia inramata a strabunicului meu si a sotiei lui. Imi placea rama in mod special.
Era ovala si aurie, din lemn masiv vopsit si bogat decorata cu elemente vegetale in stil baroc. Nu se prea potrivea cu fotografia, dar.. imi placea mult rama.
Sotia, adica strabunica, murise la nasterea bunicii Sabina. Tanara din fotografie era palida, cu un aer bolnavicios, si purta o rochie plina de dantelute si zorzoane, care o acoperea pana la gat. Statea intr-un fotoliu crem, lucios parca, sprijinindu-si usor mainile pe pantece. Avea ochii mici, parca tematori, si parul inchis la culoare impletit in 2 cozi, stranse intr-un coc la ceafa.
Strabunicul, in pozitie de drepti langa ea, purta o uniforma alba de ofiter iar pe cap avea o boneta marinareasca. Daca nu ar fi avut mustatile dese si negre ar fi fost leit bunica Sabina. Sau poate bunica Sabina ar fi ajuns sa fie leit tatal ei daca nu ar fi fost cosmeticiana care sa ii smulga din cand in cand mustetile, cu ceara fierbinte.
Pe masuta din marmura roz de langa canapea se afla o rama cu perle false care incadra fotografia parintilor mei in ziua nuntii lor. In jurul lor recunosteam cativa verisori si alte rude.
Tin minte ca ani la rand am fost suparata ca pe mine nu m-au inclus in poza. Mama incerca in zadar sa imi explice ca in acel moment eu eram departe, pe Luna. Iar cand am inteles in sfarsit ce s-a intamplat, la scoala le spuneam tuturor ca eu vin de pe Luna si profesorii ma priveau ciudat.

Am inceput sa analizez zugraveala umflata.. si mi-am dat seama ca ar trebui sa restaurez casa. Pentru prima data imi dadusem seama de gradul ei avansat de degradare. Eram convinsa ca nimic nu e la voia intamplarii si acum ma intrebam daca nu cumva asta era rostul venirii mele : sa constat ca vila strabunicului meu devenea o ruina si ca trebuie sa o renovez.
Imi placea ideea, dar totusi.. parca mi-ar fi placut sa am un scop ‘ mai maret’.
Simteam ca acum si in acest loc se va defini foarte bine viata mea, si scopul pentru care m-am nascut.
O renovare nu poate fi un motiv demn de o reincarnare.
In mod sigur este vorba de altceva.
Am urcat la etaj si am deschis larg toate usile, apoi toate ferestrele, una cate una. Vroiam sa aerisesc toate camerele, profitand de dupa-amiaza proaspata.
Dupa, am iesit sa admir multitudinea de flori parfumate si colorate care impanzeau curtea si gardurile. Aveam parte de o priveliste divina.
Am inchis ochii de placere si.. in mod ciudat si neasteptat, pentru cateva minute m-am simtit Acasa.
……

Anunțuri