Sunt o persoana care gandeste mult. Bineinteles, asta nu inseamna neaparat ca si bine sau productiv. Fiecare are o scara proprie pentru masurarea valorilor.
De multe ori gandesc aiurea. Sau ma rog, asa spun unii oameni: ” esti aeriana”. Bingo!
Altii spun ca sunt extrem de profunda. Altii ca sunt prea artista. Stiu asta. Toti stiu, e usor. O simpla privire pe cv-ul meu te lumineaza in legatura cu arta din mine.
Pentru unii sunt prea sensibila si idealista. Cativa imi soptesc timid ca sunt o revolutionara neadaptata. Amandoua deodata.
Puteau fi separat..?
Altii cred ca am descoperit secrete la care nu toti oamenii au acces.
Tata credea ca sunt nebuna, dar nu conta.. imi ierta orice pt faptul ca ii semanam fizic. Cand ma ducea la circ imi spunea, mereu razand, ca mergem acolo deoarece trebuie sa mai socializez si eu. Sa ma simt in largul si mediul meu. Amandoi stiam la ce se refera, fara sa fie nevoie sa o spuna careva.
Un tip cu astrograme a citit in stele ca sunt un spirit foarte batran (a se citi intelept 🙂 ), a vazut el ceva incrucisari de constelatii si a concluzionat ca sunt ” foarte speciala”
si ca am o ” misiune”. Una foarte importanta, a punctat fanul meu nr 1: mama, ca doar nu sunt fiica ei degeaba. Ea este convinsa ca m-am nascut cu secole inainte de vremea mea.
Eu as spune ca am gresit locul, nu timpul.
Surorile mele ma privesc ca pe o specie rara ( detalii nu am cerut).
Lili mi-a spus acum 2 zile ca ar trebui sa fac copii deoarece gena mea e necesara lumii. Am vrut sa ii spun ca stiu la ce se refera, si ca acel lucru, din pacate.. nu e genetic. Spiritul nu se transmite genetic. Dar nu i-am spus. I-am spus doar ca, deocamdata, as prefera sa adopt.
Cineva e convins ca intr-o zi am sa ma fac verde si imi vor creste antenute. Cand au anuntat la tv ca au descoperit o planeta ” cu viata”.. acest cineva m-a sunat sa imi spuna ca mi-au gasit stramosii. Imi mai spune ca ” ceea ce imi doresc eu exista numai in basme”.
Stiu asta. De aceea sunt Elfa. Elfii traiesc in basme.. basmele exista ( imi poate cineva spune ca nu? ). Deci, concluzia e simpla.
Altcineva e convins ca voi reusi absolut tot ce imi propun sa realizez, pe orice plan, in aceasta viata.
Angajatii mei imi spun ” regina” ( nu ma intrebati de ce) si au impresia ca sunt
cea mai ” strong” ( i-am citat) fata pe care o cunosc ei.
In acelasi timp mi-au spus ca sunt prea ” de treaba”. Hm..
Clo a inceput sa rada cand i-am spus ca eu vorbesc cu copacii. Si cu zmeura. Printre hohote mi-a zis..
” da.. mai sunt si din astia ca tine. Putini, prea putini. Eu nu sunt, dar jur ca te inteleg”.
Carmensita crede ca sunt Brigite Bardot follower.
In fine.. Parerile sunt impartite. Si tocmai de aceea nu ma intereseaza nici macar una dintre ele.
Sunt tot ceea ce spun oamenii, si aproape nimic din ceea ce cred ei.
Gandesc asa cum simt si cum sunt. Asta e singura mea misiune. Sa fiu asa cum sunt.
O singura parere mi-a marcat viata. Cineva.. un om drag si necunoscut care m-a salvat, la propriu, s-a uitat cu pricepere in sufletul meu, mi-a sarutat mana si mi-a spus ca sunt tot ceea ce ar fi vrut el sa fie.
.. ” sa nu te uiti.. sa nu te pierzi.. sa fii tot ceea ce trebuie sa fii ” ..

In mai multe momente cruciale ale vietii mele, m-am gandit la sinucidere. Nu neaparat la sinucidere ca la o optiune personala, dar ma gandeam la consecintele ei. Tentatia a existat , banuiesc ca orice om s-a gandit macar o data in viata ca nu mai are nici un rost sa piarda vremea pe aceasta lume. Orice om cult, cum a spus un mare filozof contemporan.
Citisem in niste carti, mai multe la numar, ca persoanele care se sinucid au o karma mult mai grea dupa moarte. Sufletul lor rataceste ani de zile in jurul pamantului pana isi obtine iertarea divina si astfel, sansa (??) de a se reincarna din nou. Hmm.. Halal sansa. Adica de ce as vrea sa ma reincarnez din moment ce m-am sinucis? Chiar de aceea m-am sinucis. Ca sa scap de viata. Nu am reusit sa inteleg care era procesul de fapt. Si am ajuns la concluzia ca sinuciderea nu e o afacere buna. Ma sinucid, nici nu mor de fapt daca sufletul meu rataceste prin zona, si pe langa asta ma mai si obliga ( pardon, imi da sansa) de a lua viata de la capat. Ca si cum nu de asta am fugit de fapt. Ca sa nu mai pun la socoteala faptul ca toti ma vor considera nebuna ( medical, din pacate) dupa moarte si ca nici macar nu ma vor inmormanta in acelasi loc cu toata lumea.
Bine, ultima parte nu ma deranjeaza prea tare, dimpotriva. Cred ca nu mi-e asa ‘ frica’ de moarte precum mi-e de inmormantare. Tocmai de aceea am lasat clar scris, intr-un jurnal, ca eu vreau sa fiu incinerata.
Sper doar ca cineva sa citeasca acel jurnal.. Nu as suporta sa imi stiu pielea si parul dezintegrate.. si nu oricum, ci de catre mii de insecte. Am 2 fobii, dar cea de insecte o depaseste mult prea tare pe cealalta in acest context.
Sa fie toti imbracati in alb si sa fie muzica.. asa cum ascult eu in casa, masina, gradina, baie, birou. O ora intreaga sa fie muzica, iar oamenii prezenti sa ma pastreze in amintirea lor prin acele melodii. Si prin florile pe care ii rog sa le planteze in acea ora, daca tot stau si asculta muzica. Albe, roz si violet.
Sa plec asa cum am am trait.. in alb, in parfum, in culori, in aer, si in muzica. In armonie.
Am sa las un playlist.
As putea sa ii rog si sa manance toti inghetata de vanilie, ca sa fie peisajul aproape complet, dar.. la asta am sa ma mai gandesc.
Inmormantarile clasice sunt neplacute.
Asa ca am abordat o alta optiune: sa traiesc pentru totdeauna.

……

Anunțuri