Am coborat din masina, am descuiat lacatul si am deschis larg portile ruginite. Scartaind sinistru, acestea descrisera doua semicercuri pe pietrisul de pe aleea invadata de buruieni din curte. Am parcat masina si am am mai zabovit cateva clipe privind vechea casa a familiei. Jaluzelele erau trase. Varul de pe pereti, care candva era de un galben-auriu stralucitor , era acum innegrit si scorojit.
Off.. cat timp a trecut!
Sus, de-a lungul stresinilor se mai vad inca urmele unei vechi decoratiuni de inspiratie greceasca. Usa de la intrare, la care se ajunge dupa ce urci 6 trepte, prezenta crapaturi profunde. Probabil urme ale iernilor umede care umflasera lemnul.
In aer se simtea puternic mirosul placut al marii.
Doamne, ador mirosul marii!
Am incercat de multe ori sa-mi dau seama a ce anume miroase marea. Din ce arome e compusa. Am un simt olfactiv bine dezvoltat, dar uite ca nu am ajuns niciodata la un raspuns clar si concret. Unii cercetatori au spus ca mirosul specific al marii e dat de anumite bacterii.. Hm. Nu m-au convins cu aceasta explicatie, dar as putea gasi o justificare la adresa ei. Bacteriile de obicei produc infectii. De ce? Pentru ca sunt bacterii, evident. Bine, deci.. bacteriile sunt, prin urmare, murdare..? Infectiile nu se produc in locuri curate. Asadar.. locul e murdar sau bacteria? Marea miroase frumos. Nu a curat.. dar a frumos. A ceva special. Daca bacteriile ar fi murdare, marea ar mirosi urat. In fine, justificarea consta in faptul ca bacteriile marii traiesc, unde altundeva decat in mare. Apa. Deci, sunt curate. Ba’ mai mult. Apa marii e sarata. Prin urmare, bacteriile nu sunt numai curate, ci chiar dezinfectate!
Mirosul special al marii este produs de bacteriile ei speciale.
Ar fi trebuit sa ma fac cercetatoare. Sa cercetez tot, chiar si ceea ce spun cercetatorii.

Am urcat incet treptele acoperite de un strat gros de frunze putrede. Nu mai fusesera curatate de foarte multa vreme. Am deschis usa si am intrat in obscuritatea rece si jilava a batranei case abandonate. Cateva raze de soare se infiltreaza prin fisurile de pe acoperis si se rasfrang pe podelele acoperite de un strat fin de nisip.
Caut intrerupatorul si apas pe el. Becul nu se aprinse. Incerc in zadar de cateva ori, pana imi dau seama imbufnata ce s-a intamplat. In mod sigur vecinul nostru, domnul Bottari uitase sa plateasca facturile.. La urma urmei nu e de condamnat, nu mai trecuse nimeni pe aici de ani de zile. Il iert pt neglijenta dar faptul ca trebuie sa stau pana maine pe intuneric ma inspaimanta. Oficiul postal este inchis deja si nu pot plati decat maine facturile restante. Cunosc orarul si modul de lucru al oamenilor de la tara. Si apoi mai stiu ca va trebui sa ma rog de cineva sa vina sa ma rebranseze la retea..
-Asta e! Cu rabdarea treci marea, asa se zice. Spre seara voi aprinde niste lumanari si azi ma voi spala cu apa rece. Nu o sa mor din atata lucru!
Am tras storurile din salon si pe cele de la bucatarie, lasand sa patrunda lumina amiezii. Simteam ca lesin de foame.
Ok, planul era simplu. Voi pune pe foc o oala cu apa sa fierb niste spaghete si pana se intampla asta, imi scot bagajele din masina. Am luat o oala si deschid robinetul. Acesta scoase un huruit puternic urmat de un galgait suspect. Apoi.. nimic. Dintr-odata ma cuprinse deznadejdea. Mi se parea ca toata lumea comploteaza impotriva mea.
-Nu o fi cumva un semn ca am gresit venind aici? Si acum, ce ma fac, ma rog?
O foame disperata ma lovise instantaneu, era reactia mea dintotdeauna atunci cand ma simteam disperata.
-Trebuie sa mananc neaparat! Ce o fi, o fi, mi-am spus eu.
Am inceput sa scotocesc prin camara, eram sigura ca acolo voi gasi ceva cutii de conserve. Am ales una care mi se parea destul de mare pt foamea pe care o simteam si i-am citit eticheta. Ton in ulei de masline, aproape o jumatate de kg. Perfect! Am deschis cutia, am luat in graba o furculita si am mancat direct din cutie, pe neresuflate. Apoi m-am spalat pe maini cu apa minerala, gasisem o sticla langa frigider..

M-am asezat la fereastra si am privit melancolica gradina din spatele casei. Aveam un nod in gat si chiar daca incercam sa ma conving ca totul va fi bine, simteam cum ma cuprinde din nou disperarea. Oare ar fi fost mai bine daca as fi mancat mai mult? Se poate sa nu ma fi saturat? De obicei dupa ce mancam ma calmam instantaneu. Acum nu.
As putea scrie. Metoda e la fel de eficienta ca si mancatul. Dar nu pot. Nu am despre ce. Pot scrie despre sentimente bine definite.
Acum insa, totul e confuz in interiorul meu.

………

Anunțuri