Nu am facut mare lucru ieri. M-am trezit dimineata, chiar daca nu dormisem prea mult si/sau prea bine. Mi-am facut o cafea (beau cafea doar de 1 an incoace, dar habar nu am de ce deoarece nu imi place aroma) si am povestit 20 de minute cu sora mea pe mess, timp in care parul meu se desfata intr-un amestec de uleiuri naturale si miere.
Se pare ca am coincis, a avut si el parte de o zi magica. El are parte saptamanal macar de una, indiferent de anotimp.
Mi-am spalat parul si am inceput sa il aranjez. Cu o mana. Cu cealalta eram ocupata sa deschid un nou borcan de Nutella, slabiciunea mea.
Dupa o ora savuram un milk-shake de zmeura in birou si ma chinuiam (degeaba) sa termin niste acte pe care le incepusem acum vreo 2 saptamani. Contabila ma suna disperata. I-am spus ca le voi termina pana luni, dar nu am specificat care. Pentru mine timpul e relativ. Deci ar putea fi oricare “ luni” din an. Din fericire doamna e tare simpatica si tine mult la mine, deci ma iarta de fiecare data.
La a 3-a factura am renuntat sa ma mai pedespesc singura si mi-am dedicat toata energia unei carti albe. Alba la propriu: “ Cartea Alba”- Ramtha.
Sunt o fire mult prea boema pt a fi in stare sa tin o gestiune. Si nu pt ca nu as putea, sa ne intelegem. Daca e vb de “ a putea” , tin 30 de gestiuni. Dar e vb de “ a vrea”. Si atunci totul e inutil.
Cere-mi sa iti enumar cei mai influenti pictori ai secolului trecut si sa iti explic de ce sunt influenti, cele mai renumite miscari artistice si urmarile lor, sa iti recit pasajele aproape identice din Vechiul Testament si Coran, sa iti explic cum si de ce o vioara scoate sunete perfecte, sa iti argumentez de ce nu cred in D-zeul tau, sa iti decorez 10 case in 10 saptamani si 10 stiluri diferite, sa iti arat de ce rumba este cel mai senzual dans din lume, sa te invat de ce este atat de importanta lectura, sa iti spun de ce am facut 20 de aranjamente florale in canite de cafea sau sa iti demonstrez de ce Mozart si Beethoven au fost genii.
Dar nu imi cere sa ma intereseze cat costa un bax de Peroni fara tva si unul cu tva. Nu ma intereseaza, chiar daca localul imi apartine. Astfel de detalii ma plictisesc.
Prin urmare, am consumat toata chestia aia roz si delicioasa si am iesit din birou si din cafenea. Nu am facut decat vreo 15 pasi, pana in parcare. Mi-am luat rolele din portbagajul masinii, mi le-am pus in picioare.. si dusa am fost. De obicei ascult muzica pe role, dar acum nu eram echipata corespunzator asa ca, pana am reusit sa ajung in parc m-au asurzit claxoanele masinilor conduse de barbati, evident. Mint, m-a claxonat intens si o femeie, cand tocmai traversam cat se poate de regulamentar pe o trecere de pietoni. Probabil i s-a parut ca nu e logic sa cedeze trecerea si pietonilor pe roti.
In fine, era blonda. Acea nuanta de blond care te duce imediat cu gandul la idiotenie.
Am ajuns in parc. Sublim.. Aerul atat de poluat al orasului meu natal a devenit parfumat pe aleile parcului. Mirosea a pamant proaspat, a primavara si a copaci cruzi. M-am lasat invaluita. Totul emana fericire.. pana si cateii vagabonzi care trecusera (nu toti) peste inca o iarna extrem de friguroasa – acum alergau entuziasmati in jurul unor copacei. Am stat vreo 40 de minute acolo, timp in care am patinat zambind permanent. Cred ca eram evidenta deoarece am observat multa lume privindu-ma. Automat, zambeau si ei.
Nu stiu ce trecea prin capul lor, dar nici nu ma intereseaza, atata vreme cat zambeau.
Mi-am luat o inghetata de vanilie, pe care doar am gustat-o deoarece un caine f batran (cel putin asa mi s-a parut mie) se uita cu jind la ea. I-am daruit-o cu drag, gandindu-ma ca probabil e ultima lui primavara prin parc. Cati caini ai strazii au norocul sa manance o inghetata, macar o data in viata lor? Si.. cati au ocazia sa o faca intr-un parc, intr-o zi superba si parfumata? Nu stiu cati or fi, dar stiu sigur ca “ moshulica” a fost incantat de darul meu. S-a intins langa inghetata si dadea cu limbuta peste ea, lent, sa-l tina cat mai mult. Uneori se oprea si se uita satisfacut in jur.
Am pornit incetisor catre parcarea unde imi lasasem masina. M-am oprit la toate vitrinele si am admirat tot ce era expus in ele. Pana si cele mai noi modele de parchet. Stiati ca se fabrica parchet din piele..? Naturala..?
Dupa ce am ajuns la masina si am facut schimbul de incaltaminte, am pornit catre casa.
Am oprit la piata ( iubesc pietele!!) sa cumpar flori si cateva plase de “ chestii sanatoase”, printre care si cativa butasi de afine si zmeura. Nu mananc butasii, relax, astept fructele. Anul viitor, banuiesc.
Ajunsa acasa, le-am povestit pisicilor despre “ moshulica” din parc, le-am explicat cat sunt ele de norocoase si ne-am pus toate trei sa ne uitam la partea a 2-a din Tinker Bell. I love Tinker Bell.
Cand s-au terminat desenele s-a terminat si borcanul de juma’ de kil de Nutella.
Si a venit seara..
It’s a kind of magic.

Anunțuri