Paste Fericit!

Inseamna asta.

Conversații cu Dumnezeu

“Nimic, NIMIC nu este mai blând decât Natura și nimic, NIMIC nu a fost mai crud cu Natura decât omul.
Cu toate astea, vă dați la o parte din orice înseamnă implicarea voastră, negați orice responsabilitate. Spuneți că nu este vina voastră. Și aici aveți dreptate.
Nu se pune problema de vină, e o problemă de alegere.

Pretindeți că există motive întemeiate pentru care 40.000 de oameni pe zi trebuie să moară de foame.
Nu există motive pentru așa ceva.
Și totusi, în timp ce spuneți că nu puteți face nimic pentru a-i opri pe cei 40.000 să moară de foame, aduceți pe lume alți 50.000 pe zi care să înceapă o viață nouă.
Și asta numiți voi dragoste.. Asta numiți voi planul lui Dumnezeu..
Este un plan complet lipsit de logică sau de rațiune, și cu atât mai mult, lipsit de compasiune.

Lumea există așa cum există deoarece VOI ați ales să fie așa.

În mod sistematic vă distrugeți mediul înconjurător și apoi definiți așa numitele dezastre naturale ca fiind o dovadă a unei farse crude din partea lui Dumnezeu, a modurilor dure de manifestare ale Naturii. Dar nu, nu e așa. Voi v-ați facut o farsă vouă înșivă și modurile voastre de manifestare sunt crude.

Puteți alege mâine sa puneți capăt distrugerii pădurilor tropicale. Puteți alege să opriți distrugerea stratului protector care înconjoară planeta.
Puteți alege să încetați nesfarșitul masacru asupra ingeniosului ecosistem al Pamântului.
Puteți termina mâine orice război.
Puteți înceta mâine să-i înfometați pe alții.
Pur și simplu.Cu mare ușurința.
Dar, o veți face oare..?

Nu e nevoie- nu a fost niciodată nevoie de nimic altceva- decât ca voi toți să fiți de acord. Insă dacă nu vă puteți opri din ceva atât de elementar, cum ar fi să nu vă mai omoriți unii pe alții, cum puteți ridica pumnul amenințător spre ceruri și să cereți să vi se pună ordine în viață..??

Lumea este în starea în care este din cauza voastră și ale alegerilor pe care le-ați făcut- sau nu ați reușit să le faceți.
Pamântul este în starea în care este din cauza voastră și ale alegerilor pe care le-ați făcut- sau nu ați reușit să le faceți.
Propria voastră viață este în starea în care este din cauza VOASTRĂ și ale alegerilor pe care le-ați facut- sau nu ați reușit să le faceți.
Pentru că a nu decide, înseamnă a decide. “

(Conversatii cu Dumnezeu- Neale Donald Walsch)

Inainte de 2012, e Crăciunul.

(Nu pot să nu îmi exprim mirarea față de rapiditatea cu care s-a derulat acest an. E uimitor câte s-au întamplat, schimbat, modificat, și cu ce viteză).

Nu intenționez să țin o morală acidă înainte de Crăciun. Vreau doar să punctez câteva lucruri care mie îmi fură din magia cu care, altădată, ma invăluia această perioadă.
Da, îmi plac pregătirile, ador să împodobesc (orice!), iubesc luminițele din oraș și felul în care se potrivesc cu zăpada, imi place să împachetez și să personalizez cadouașe, îmi place și mai mult să le dăruiesc.. dar, e clar, detest magazinele inainte de sărbători.
Atâta disperare si lăcomie in oameni, mai rar.
Lumea se înghesuie și se împinge în fața rafturilor, de parcă alimentele s-ar primi gratuit, sau de parcă nu au mâncat nimic în ultimele cinci zile.
Urmează două zile de gătit (aceleași mâncăruri din fiecare an) în cantități industriale. Apoi, urmează două zile in care lumea bea și mănâncă în neștire, fapt care se lasă, de foarte multe ori, cu internări la Urgențe.
In timp ce unii se lăfăie în mijlocul ciolanelor afumate și ai cârnaților de casă, alții își mai fierb niște cartofi. Nu am să uit niciodată momentul de acum doi ani, când am intrebat o bătrânică ce pune pe masă, de Crăciun, și a arătat către o oală de cartofi fierți.
- Și carne aveți, doamnă?
- Domnișoară dragă.. vă bateți joc de mine..? Nu am eu bănuți pentru așa ceva..
Ei bine, acest tip de contraste sunt dramatice, și ar fi frumos dacă ați analiza măcar două minute acest lucru. Ca să vă dați seama că risipiți și consumați într-un mod total necontrolat, în timp ce ați putea gestiona mult mai bine, și mai sănătos, lucrurile. Iar dacă tot pregătiți atât de multă mâncare, ați putea face un coș pe care să îl dăruiți unui bătrân fără adăpost, sau unui vecin despre care știți că are lipsuri. Invățați să nu mai dați doar resturi și lucruri pe care voi nu le-ați mai folosi..

Mă enervează deja și campaniile de genul: “Să fim mai buni de Crăciun”. Mă irită pentru că nu sunt bine organizate, sunt făcute la nimereală și de multe ori sunt pline de ipocrizie. Pe de altă parte, nu prea reușesc să înțeleg cum se trezesc în unii, brusc și dintr-odată (doar de Crăciun) sentimente de compasiune si milă.. Dar, trecem peste acest aspect.
Majoritatea grupurilor care organizează astfel de evenimente (mai nou) cumpără ciocolată, bomboane, mașinuțe și păpusi la greu.
Dragii mei.. v-aș ruga ca, inainte de a face o astfel de acțiune, să dați o fugă până la copiii pe care vreți să îi ajutați, și să vedeți de ce anume au nevoie. Vă garantez că nu jucăriile si ciocolata sunt prioritare. S-ar putea să vi se ceară hăinuțe, cizmulițe călduroase, rechizite, un pat.. un încalzitor, un aragaz, o lampă, medicamente sau podoabe de brad.
Vă garantez, de asemenea, că nu centrele sociale sunt locurile in care trebuie să acționați. Există o mulțime de copii care, deși au părinți, suferă de lipsuri mult mai acute, prin urmare faceți un mic studiu social. Pe cei din Maramureș mă ofer să ii ajut eu cu informații. Bineînțeles că gestul vostru este lăudabil, dar pe lângă acest lucru, ar fi bine să fie și folositor, deoarece altfel riscă să fie degeaba.

Eu, în schimb, imi promit mie că nu voi mai organiza niciodata evenimente caritabile, generale, în această perioadă.
Incepând de anul viitor, voi organiza acest gen de campanii periodic, la inceputul fiecărui anotimp. Și îi rog pe cei care m-au ajutat până acum in preajma Crăciunului, să o facă și în celelalte ocazii. Efortul va fi practic același, dar împărțit mult mai bine și mult mai eficient.

In rest, nu pot decât să vă urez să aveți parte de niște zile frumoase și pline de ințelepciune.
Și nu, nu fiți mai buni de Crăciun, ci, odată cu acest Crăciun, începeți să fiți mai buni. Din ce în ce mai buni.
Sărbatori fericite!

Frumusețea stă in ochii privitorului

Armonia sunetelor, în urechea lui. De fapt, văzul și auzul țin de atitudine și de modul în care te-ai hotărât să percepi lumea, sau să-ți trăiești viața.
Datorită unei coincidențe (să zicem..) am văzut parada militară din București (de pe 1 decembrie) pe 27 noiembrie. Și nu inghesuită de 7.000 de oameni, ci alături de alte câteva persoane care, și ele, au ajuns in zona respectivă fără să-și fi propus acest lucru.
Văzută de la mai puțin de 10 m distanță, parada a fost splendidă!
Datorită unei alte coincidențe (… să zicem), am vazut minunatul pom de Crăciun din Baia Mare (căruia i-au fost aprinse, oficial, luminile pe 1 decembrie) in toată splendoarea lui, pe 29 noiembrie, noaptea. Nu în prezența altor 4.000 de persoane, ci împreună cu cei 4-5 responsabili, care verificau instalația, exact in momentul in care treceam eu pe-acolo. Bineînțeles că am oprit imediat, am coborât din mașină, și am savurat, încântată, acest privilegiu.
Am avut parte de astfel de momente, de foarte multe ori. Nu le rețin acum pe toate, insă au fost numeroase, și de fiecare dată m-au pus pe gânduri.
Unii, mai pragmatici, mi-ar spune că nu e vorba de nimic special în aceste întâmplări banale, și că ne lovim de coincidențe la tot pasul.
Dar.. eu nu cred in coincidențe. Cred in privilegii. De care mulți avem parte, dar pe care foarte puțini le observăm și le valorificăm. Poate optimismul meu este de vină pentru acest lucru. Caut partea buna, specială, în absolut orice, și culmea, o găsesc de fiecare dată. Sau poate o inventez! (?) Nu prea contează, atâta timp cât reușesc să o fac să existe.
Sunt sigură ca toate intâmplările transmit un mesaj, și au un scop. Scop pe care îl sesizăm, sau nu. Mesaj pe care îl percepem, sau nu.
Sunt sigură ca, de cele mai multe ori, aparențele nu înșală și lucrurile sunt exact ceea ce par a fi. Sunt la fel de sigură că, atunci când ele totuși înșală, nu este vorba, neapărat, de ceea ce au transmis, ci de ceea ce altul a perceput, lăsându-se condus de aparențe. De foarte puține ori aparențele, intr-adevăr, înșală. Și se întâmplă astfel numai când, și pentru că, ne grăbim să catalogăm și să tragem concluzii, în necunoștință de cauză.

Cei mai mulți oameni au impresia (la un moment dat) că sunt speciali, că au o menire deosebită, că sunt ‘aleșii’, sau că sunt excepțiile.. Insă, întotdeauna vine și momentul in care, tot cei mai mulți, iși dau seama că nu e așa. In timp, excepțiile se separă în mod evident și trebuie recunoscute. O excepție, dacă e într-adevăr excepție, ramâne (numai în timp) vizibil o excepție- orice ar spune oricine.
Majoritatea afirmă că toți oamenii suntem la fel, tocmai din cauză că suntem toți oameni.
Eu, în schimb, cred că deși avem toți aceeași bază, singura asemanare exactă intre noi este faptul că toți suntem diferiți. Deoarece ne uităm la același lucru, dar vedem cu totul altceva. Viața ta este, și va fi, intocmai ca viziunea ta despre viață. Viața este efectul, și viziunea este cauza. Nu invers.
“Oamenii sunt zei muritori, iar zeii sunt oameni nemuritori.”
Firul de legătură intre aceste două, ultime, ipoteze este la fel de fin ca firul de legătura între părțile acestui text.

Love Puzzle

Sunt amara pentru ca sunt ceea am fost creata sa fiu.
Sunt trista pentru ca a fi intr-un fel, e uneori o pedeapsa.
Sunt acra deoarece consider ca viata pe care o traim nu e ceea ce ar trebui sa fie viata. Daca asta e tot.. atunci parca totul e nimic.
Sunt fericita pentru ca iubirea este. Si este un lucru obligatoriu pentru cresterea mea. Nicaieri nu te vezi mai limpede decat in ochii cuiva care te iubeste. In astfel de ochi te uiti ca intr-o oglinda.
Numai in clipe de iubire profunda apar bucati din identitatea ta originala. Iubirea te face sa-ti dai tot mai mult seama de faptul ca totul este posibil, dar de cele mai multe ori nu iti si da acest lucru. E acolo, il simti, dar nu il primesti.
De acolo vine frustrarea.
Si numai frustrarea profunda te poate ajuta sa ajungi in interiorul tau cel mai adanc. Cei care nu au fost cu adevarat dezamagiti in iubire, nu vor avea niciodata sansa de a se cunoaste pe sine. Nu vor avea sansa de a creste dpdv spiritual.
Iubirea doare.
Dar.. daca esti indragostit, nu mai conteaza. Asa ca intra in ea, chiar daca risti sa iesi cu cicatrici vizibile. Intra, lupta si ramai acolo pana ce simti ca ai invatat ce ai avut de invatat.
Uneori durerea e cumplita, dar ranile alea sunt necesare pentru a te intari si a-ti da putere sa iesi.

Apoi, vei uita luptele si lacrimile. Vei avea doar cicatrici si amintirea calma a victoriei, pentru ca esti afara. Victoria inseamna adevarul tau, daca a trebuit sa iesi.
Zambeste-ti, zambeste lumii, saruta o floare, alearga dupa un fluture .. si ia-o de la capat. Cauta alti ochi in care sa te oglindesti, ca sa mai cunosti o parte din tine. Pana cand te cunosti in totalitate. Iubirea are intotdeauna un raspuns si o imagine.
Opreste-te numai in oglinda in care te vezi indragostita si libera, cat timp te vezi asa.
Si nu renunta niciodata sa o cauti.
Ar inseamna sa renunti la a te cunoaste, la a stii cine si de ce esti. Ar insemna sa renunti la avea terenul in care iti poti insamanta pacea.

Atunci cand ma vor ajunge ultimele zile de viata si voi sta la taclale cu mine, atunci cand ma voi intreba: – ” Ce-ai facut in toti anii astia? ” ,
vreau sa-mi raspund :
- ” M-am cautat, mi-am cautat piesele, ca sa ma ansamblez singura. Au existat persoane care m-au ajutat; i-am ajutat si eu pe unii. A fost greu, a fost dureros si dificil, dar.. Cred ca mi-am facut o imagine.. “.
Nu vreau sa fie ceva de genul:
- ” Eu..? M-am cam plictisit. M-am uitat la un film, asa am impresia. Cu imagini in care nu ma potriveam si personaje despre care nu stiu mai nimic”.

Iubeste-ma daca vrei sa ma oglindesc in ochii tai. Iar daca simti ca nu poti sa o faci cu adevarat, inchide-ti ochii, intoarce-te si pleaca. Nu-mi oferi imagini mincinoase. Nu ma lasa sa ma vad altfel decat sunt. Voi fi confuza pentru un moment, dar imi voi da seama ca ma minti, deoarece m-am vazut si in alte oglinzi.
Nu imi denatura imaginea doar pentru ca tu ai nevoie de iubirea mea. Toti avem obligatia sau macar dreptul de a ne cunoaste adevarul.
Adevar pe care il gasim numai in iubiri adevarate.

Agora.. si putina religie

Am revazut azi un film. Si vi-l recomand. AGORA. Cred ca ati observat ca recomand numai ‘ lucruri’ care au un mesaj clar.
Nu stiu cati din apropiatii mei stiu ca am vrut sa devin calugarita ( candva) sau in cel mai rau caz profesoara de religie. Acum ma amuza acest lucru
Nu stiu cati stiu ca am citit Biblia, Coranul ( si nu o data) si alte carti ‘ de specialitate’.. mai multe la numar probabil decat numarul rugaciunilor pe care le-au spus ei de-a lungul vietii.
Nu stiu cati stiu ca in familia mea exista nici mai mult nici mai putin de 4 preoti. Plus alti doi in devenire.
Nu stiu cati stiu ca, de cand am ‘ renuntat’ la religie, nu am mai intrat in biserici decat ca turist.
Nu stiu cati stiti ca.. daca intram intr-o discutie contradictorie aici, nu aveti nicio sansa sa ma lasati fara argumente. Nici macar una.

Pana acum am sustinut asa, in trecere, ca nu-mi voi boteza niciodata copilul (daca il voi avea).
Acum sustin ” sus si tare” ca nu o voi face. Niciodata.
Uitati-va la film sa vedeti cum s-au pus bazele ‘ iubitului’ crestinism. Cea mai mare nenorocire a omenirii.
Si daca voi va indentificati cu tot ceea ce s-a intamplat si se intampla din cauza religiei, fiti crestini.
Eu nu pot decat sa citez cu tarie ca.. ” Daca Dumnezeul crestinilor a existat vreodata, a murit demul de atata rusine”.
Am si eu Dumnezeu. Dar Dumnezeul meu nu are nimic de-a face cu cel ‘oficial’..

Cat despre film.. ce sa mai zic. Oamenii nu au fost niciodata mai mult decat simpli oameni. O adunatura de nebuni dezorientati. Cu exceptiile de rigoare care inca ne mai tin in viata.
As vrea sa cred ca ne-am schimbat, ca nu mai suntem aceeasi.
Dar cand ma gandesc la asta, imi amintesc ca fiecare generatie a crezut acelasi lucru. Degeaba.
Daca azi MAI putem iesi/vorbi liberi, e numai pentru ca ceilalti nu ne linseaza din frica. Din frica de a nu fi pedepsiti de legile de care vorbeam in articolul anterior.
Altfel.. dupa ce am scris acum ( si sustin in fata oricui) sunt convinsa ca nu putini crestini impatimiti m-ar omori cu pietre, impacati cu gandul ca i-au facut pe plac acelui dumnezeu pe care eu ‘ indraznesc’ sa il reneg public.

O poveste frumoasa despre iubire..

“Am citit o poveste frumoasă scrisă de Shel Silverstein şi intitulată ‘Arborele care dăruieşte’.
Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat. Egoul încearcă întotdeauna să iubească ceea ce este mai mare decât el. Pentru adevărata iubire, nimic nu este însă mare sau mic. Ea îi îmbrăţişează pe toţi cei de care se apropie.

Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. Iubirea este întotdeauna gata să se încline; egoul, niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi atinge. Ceea ce poate fi atins este considerat a fi mic. Ceea ce nu poate fi atins, cel care stă pe tronul puterii, este considerat a fi mare.

Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva.

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei. Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.

Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit. Iubirea este întotdeauna fericită atunci când altcineva se poate sprijini de ea; egoul nu este fericit decât atunci când altcineva îl reconfortează..

Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”. Iubirea îşi aşteaptă întotdeauna obiectul afecţiunii sale. Ea nu este altceva decât o continuă aşteptare.
Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist. Singura tristeţe pe care o simte iubirea este aceea de a nu se putea împărtăşi cu altcineva, de a nu se putea dărui. Atunci când se poate dărui în totalitate, iubirea este fericită.
Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”

Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.

Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”. Egoul este întotdeauna motivat: „Ce poţi să-mi oferi pentru ca să vin la tine? Aş putea veni, dar numai dacă ai ceva de oferit. Altminteri, nu văd de ce aş face-o”. Egoul are întotdeauna un scop. Iubirea nu are nici un scop. Ea reprezintă propria sa răsplată.

Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”. Iubirea nu ţine niciodată nimic pentru ea. Egoul o face, dar iubirea se dăruieşte necondiţionat.

„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.

Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”. Egoul cere întotdeauna bani, căci banii înseamnă putere, iar aceasta este cea mai mare nevoie a sa.

Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.

Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit. Iubirea se bucură chiar şi atunci când este lovită. Egoul nu este cu adevărat fericit nici măcar atunci când obţine ceva. El nu poate simţi decât nefericire.

Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.

Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.

Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.

După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.

Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.

Egoul consideră iubirea un lucru prostesc, o fantezie copilărească.

Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.

Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”

Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.

Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.

„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.

Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit. Iubirea este fericită chiar şi atunci când îi sunt tăiate membrele de către cel iubit. Iubirea nu ştie decât să dăruiască. Ea este întotdeauna pregătită să se ofere în întregime.

Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.

Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate niciun sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu suflet”.

Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.

Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.

Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.

Omul a adus un fierăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.

Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit. A aşteptat mereu şi mereu, conştient însă că nu mai avea nimic de oferit. Poate că bărbatul nu se va mai întoarce niciodată. Egoul nu se duce decât acolo unde are ceva de câştigat.

Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj”.

Egoul nu înţelege decât limbajul acceptării. Iubirea vorbeşte limbajul dăruirii. “

( OSHO)

Pretuieste copilul din tine

” Ce te surprinde cel mai mult la omenire, Doamne ?”
” Ca ei traiesc ca si cand nu vor muri niciodata si mor ca si cand n-ar fi trait vreodata ; Ca se plictisesc cu copilaria-se grabesc sa creasca mari si apoi iarasi tanjesc sa fie copii ; Ca isi pierd sanatatea ca sa faca bani si apoi isi cheltuiesc banii ca sa-si refaca sanatatea”

Nu cred in diferentele dintre copii si ‘oameni mari’. Nu cred ca suntem doua categorii de oameni. Cred doar ca suntem acelasi tip de suflete, in corpuri mai inalte sau mai scunde.
Nu am intalnit copil care sa se bucure mai mult decat mine pentru un cadouas pe care poate chiar eu i l-am facut.
Nu am intalnit copil care sa fie mai fericit decat mine atunci cand impreuna gasim o pisicuta pufoasa sau zarim un fluture colorat. Care sa fie mai ‘cucerit’ de o prajitura buna sau o inghetata delicioasa.
Nu conteaza ca poate fericirea mea e cauzata de fericirea lui. De faptul ca am fost capabila sa ii ofer cateva clipe minunate. E vorba de fericire.

Nu am intalnit copii care sa fie mai incantati de un camp plin cu flori decat am fost eu si Lili intinse pe un camp de branduse, cu gura pana la urechi si pline de ‘invidie’ fata de bondarii care se plimbau din floare in floare..
Zambesc cand imi amintesc cum amandoua suntem privite (de cei care ne cunosc DOAR din vedere) ca fiind ceva soi de ‘femme fatale’, in timp ce noi la un moment dat ne-am cumparat carti de colorat.
Imi amintesc cum de ziua mea mi-a facut cadou o carte superb ilustrata de povesti cu zane, de genul ” +5″.
A fost cadoul pt care m-am bucurat cel mai mult atunci, si pe care il pastrez cu mare drag. A fost printre foarte putinele persoane care au reusit sa imi ofere un cadou pentru suflet.
Imi amintesc cand mama mi-a spus ca sunt sora lui Peter Pan.. cand, acum 2 luni a izbucnit in hohote de ras vazandu-ma proaspat intoarsa de la ‘cumparaturi’ cu o punga plina de ciocolata, napolitane, doua carti cu basme si dvd-uri cu desene animate.
Imi amintesc cum un bol plin cu cirese si mure primit in toiul iernii m-a facut de 10 ori mai fericita decat ceasul scump care venea alaturi.

Nu inteleg de ce in general oamenii separa copiii si tinerii de adulti. Cred ca asta e una din marile greseli pe care le face omenirea.
Femei în toată firea încă mai suspină când îşi amintesc de povestea de dragoste dintre Sandy Bell şi pictorul Mark, de care şi ele s-au îndrăgostit. Bărbaţii îşi aduc aminte despre mişcările de karate ale Ţestoaselor Ninja
Si majoritatea pretind ca gandirea copiilor e una irationala.
Dar.. pana la urma, cine poate spune ca anumite tipuri de gandire irationala nu sunt exact ceea ce ii trebuie lumii? Poate ca ati avut planuri marete dar v-ati oprit singuri, gandind: “Asta e imposibil sau asta costa prea mult.. sau nu voi beneficia eu din asta.”
De bine de rau, copiii nu se impiedica la fel de mult cand vine vorba de a gasi motive pentru a nu face ceva. Copiii pot fi plini de nazuinte care inspira si de gandire plina de speranta, ca dorinta mea ca nimeni sa nu fie infometat, sau utopia de a avea totul gratuit.
Cati dintre dumneavoastra inca visati in acest fel si credeti ca e posibil?

Oferiti copiilor o imagine idealizata a lor ca fiind mai buni decat adultii, in primul rand datorita modului curat de a gandi si a inocentei. Insa.. ii condamnati tot din aceste motive.
In sistemele actuale, si de altfel vechi de mii de ani, copiii cresc si devin adulti ca dumneavoastra. Sau chiar dumneavoastra.
Scopul nu este sa transformati copiii in tipul vostru de adult, ci in adulti mai buni, ceea ce poate fi mai greu tinand seama de calificarile voastre. Voi nu le permiteti tinerilor sa traga propriile lor concluzii. Astfel, ii condamnati sa repete greselile la care v-au dus concluziile voastre.

Lumea a luat-o razna, de fapt parca o ia din ce in ce mai accentuat. Dar nu s-a intamplat asta pentru ceea ce le-ati permis copiilor si tinerilor sa invete, ci din cauza a ceea ce NU le-ati permis. Nu ati dat voie scolilor sa predea dragostea neconditionata, egalitatea raselor si iubirea fata de animale si fata de mediu. Tineretul fiecarei generatii urla cu disperare pe strazi: ” trebuie sa existe o cale mai buna!”. Insa nimeni nu vrea sa-i auda.
‘Oamenii mari’ spun ca tinerii sunt din ce in ce mai depravati, mai neascultatori, mai nebuni si libertini.
Ar trebui sa se bucure pentru asta. Ar trebui sa ii incurajeze.
Nu copiii si tinerii sunt cei care distrug padurile. Ei cer sa inceteze toate astea.
Nu ei ii exploateaza pe saraci in toata lumea.
Nu ei sunt cei care ignora problemele celor slabi si asupriti, lasand sute de oameni sa moara de inanitie in fiecare zi, pe o planeta care are suficienta hrana pentru toti.
Ei cer sa inceteze toate astea.
Nu ei sunt angajati in politici de inselare si manipulare. Ei cer sa inceteze aceasta politica.
Ei implora acest lucru.
E adevarat.. cand tipetele si rugamintile lor pentru a schimba lumea nu sunt bagate in seama, cand isi vad cauza pierduta.. cand vad ca ‘oamenii mari’ fac cum vor ei, orice s-ar intampla, tinerii incep sa faca ceea ce fac adultii. Ei nu vad alta sansa decat sa imite. Aici gresesc, da.. insa nu au fost niciodata invatati sa procedeze altfel.
Daca ei sunt violenti, e din cauza ca voi sunteti asa. Daca ei sunt materialisti, e din cauza ca voi sunteti asa.
De ce va obligati copiii sa invete in scoli care se bazeaza numai pe competitie, unde ‘performanta’ primeste note si nu se accepta evolutia in ritm propriu? De ce nu-i invatati miscare si muzica, bucuria artei, misterul basmelor si minunatia vietii? De ce ii obligati sa memoreze concluzii ale unor societati vechi care s-au dovedit absolut incapabile de a evolua spiritual de atatea secole?
Copiii trebuie invatati ce inseamna a fi cinstit. Ce inseamna a fi responsabil si ce inseamna a fi constient de sentimentele altuia. Cat de important e sa respecti alegerile altora. Cum sa rezolve un conflict fara violenta. Cum sa traiasca fara frica. Cum sa pretuiasca fiecare picatura de apa si fiecare raza de soare. Cum sa respecte fiecare fiinta vie.

Copii am fost toti si doar cativa au stiut sa pastreze aceasta amintire vie.. Eu ma numar printre putinii norocosi. Oricat de mare ar fi presiunea celor din jur, a societatii si a standardelor, nu voi renunta niciodata la asta. Pe copilul din mine se bazeaza toata frumusetea acestei lumi. Pe speranta si pe utopii se cladesc cele mai nobile proiecte. Nu vreau sa cresc mare, nu am sa o fac. Vreau sa cresc mica, asa cum spunea Mile Carpenisan.
Orice ‘om mare’ ai fi, nu trebuie decat sa cauti un copil, si te va ajuta sa-ti amintesti…

De ce inselam des dar parasim rar?

A fi infidel, a insela, a trada, a comite adulter- spune-i cum vrei tu- este un subiect foarte interesant si in plus, inepuizabil.
In autobiografia sa, Bill Clinton a scris, printre multe altele, ca niciodata nu a cautat in mod special sa se culce cu femeile pe care le intalnea. Conversatia ducea acolo.. era primul lucru ce il atragea la o femeie.
Sa stai de vorba cu o persoana interesanta este unul din cele mai frumoase si sanatoase lucruri pe care le poti face.. Si se stie foarte clar ca femeile vorbesc mult mai bine decat barbatii. Astfel, multi barbati au fost cuceriti de unele femei printr-o simpla conversatie.
Acelasi Bill Clinton insista asupra importantei pe care o are conversatia intr-un cuplu. Fara indoiala, partea psihica a relatiei este intotdeauna mai buna atunci cand partea spirituala este buna.. iar cand partea spirituala este la nivel inalt, si relatia sexuala dintre parteneri devine din ce in ce mai buna.

De zeci de ani statisticile au aratat ca mai mult de 80% din barbati au inselat sau au de gand sa insele intr-un anumit punct al relatiei lor. De ceva ani incoace, s-a ajuns la concluzia ca da, barbatii inseala SI din cauza sexului.. dar pentru foarte multi barbati, sexul nu mai este scopul principal, ci doar unul din mijloace. Unul din mijloace pentru a-si atinge scopul : intimitate si comunicarea veritabila.
Sunt sigura ca acest lucru va soca multe femei, mai ales pe cele casatorite. Din ce in ce mai multi barbati dintre cei care inseala, spun ca o fac pentru o conexiune emotionala de care nu mai au parte in casnicia lor..
Abia apoi apare in scena sexul.
Barbatii inseala ‘din toata inima’ , pentru ca nevoile lor emotionale nu mai sunt satisfacute acasa.

Intotdeauna s-a afirmat ca barbatii pot face mult mai usor diferenta intre sex si sentimente decat femeile, dar in ziua de azi din ce in ce mai putini barbati fac asta.
Ironia sortii.. traim intr-o era in care femeile nu doar ca au devenit la fel de independente dpdv economic, dar deja femeile gandesc ca barbatii.. inseala, exact cum fac barbatii, vor sa aiba aventuri si din ce in ce mai multe femei casatorite decid sa divorteze. Seamana cu un schimb de experiente! Barbatii iau din sentimentalismul femeilor in timp ce femeile iau din pragmatismul barbatilor.
In timp ce majoritatea sondajelor au fost efectuate pe tema ” de ce inseala femeile” si de ce din ce in ce mai multe femei o fac, aproape nimeni nu s-a gandit ca barbatii au ajuns sa insele din exact aceleasi motive : rutina sexuala, lipsa dorintei, stres si mai ales lipsa unei conexiuni sentimentale.
Ultimii 30 de ani de revolutii feministe au ridicat in mod evident numarul femeilor puternice si independente.
Femeia de azi nu mai accepta sa fie hranita acasa cu relatii sarace si lipsite de profunditate.
Ea isi da seama ca primeste mult mai multa atentie de la colegi de munca si astfel, flirturile la serviciu se transforma deseori in aventuri pasionale. Expresia “suntem doar prieteni” a devenit un teritoriu periculos.
Si femeile si barbatii tanjesc dupa legaturi sentimentale.. si intr-o perioada in care majoritatea cuplurilor divorteaza in primii 4 ani de casnicie, suntem din ce in ce mai tentati sa acceptam ruptura decat sa incercam sa salvam relatia. Un lucru mult mai bun, spun eu, decat sa traiesti intr-un compromis continuu, distructiv si absolut inutil.

Insa trebuie sa mentionez o diferenta de perceptie cat se poate de evidenta : femeile care inseala sunt mult mai aspru judecate decat barbatii. In timp ce pt femei exista o adevarata cultura a iertarii in cazul infidelitatilor, barbatii habar nu au sa faca asta. E destul sa deschizi o revista Cosmo si vei gasi in mod sigur acolo un articol despre cum sa ierti infidelitatea partenerului tau si cum sa ‘mergi mai departe’.. Insa femeile care inseala nu au parte de asa ceva.
Ele sunt aproape demonizate. Fapta lor este ‘ireparabila’.. gestul lor este ‘incalificabil’.. tradarea lor este suprema. Hmm.. si totusi, sunt convinsa ca multi barbati ar vrea sa ierte, dar nu stiu cum sa procedeze.
De fiecare data femeia este de vina. Daca barbatul e acela care inseala, atunci de vina este amanta.. daca inseala sotia, de vina este ea, sotia. Niciodata nu este de vina barbatul.
1 din 2 divorturi au drept catalizator infidelitatea.. Partea ciudata este ca cei mai multi se recasatoresc numai ca sa mai divorteze o data, si culmea.. din nou, motivul este infidelitatea

De ce inselam? Din cauza rutinei sexuale? Din cauza emotiei placute de a descoperi ceva nou ? Pentru ca nu suntem prinsi? Din cauza ca nu suntem fericiti?
Toate astea si inca multe altele.
Azi, Superman si Superwoman isi fac timp pt orice in afara relatiei lor. Odata ce trecem de inceputul relatiei, cand flacara arde cu putere, trebuie sa pastram toate sentimentele la aceeasi intensitate. Daca nu ne ocupam de noi, ca si cuplu, flacara se stinge incet, ajungem sa traim intr-un morman de cenusa calduta.. si atunci incepem sa cautam scanteile dorintei in alta parte.
Acest subiect este aproape intotdeauna pictat in alb si negru si se greseste mult procedand asa. Nuantele de gri sunt cele mai importante.
Daca:
- Ne dam seama ca in relatia noastra au avut loc mai multe dezamagiri, dar le trecem cu vederea..
- Suntem coplesiti de o atractie mentala fata de alta persoana..
- Avem o relatie de durata dar suntem in mod constant atrasi de alte persoane..
- Cautam conexiune sentimentala, dar gasim doar intrigi..
- Incercam sa ne convingem pe noi insine ca “suntem doar prieteni” cu unul din colegi chiar daca in adancul nostru ne agatam de o iluzie..
Daca..:
- Credem ca o aventura sentimentala nu e reala doar pentru ca nu s-a intamplat nimic sexual intre noi..
- Cand dragostea si pasiunea dispar din relatia noastra, ne spunem ca ” nu conteaza.. important e respectul si atasamentul”..

Daca ai simtit macar 2 lucruri din cele scrise mai sus.. inseamna ca iti cauti dragostea in locul gresit. Inseamna ca te complaci. O relatie de iubire nu poate fi bazata decat pe iubire. Nu pe respect.. nu pe atasament. Pe iubire. Si din iubire vine respectul, nu invers.
Inseamna ca esti prizioner in propria capcana si nici macar nu incerci sa deschizi usa, chiar daca cheia este in mana ta..
Inseamna ca iti petreci viata alaturi de o persoana care nu te completeaza. Inseamna ca te condamni singur si ca iti meriti soarta.
Inseamna ca nu ai curaj sa-ti cauti propria fericire.
Si mai important.. inseamna ca treci pe langa toate persoanele care ar putea sa iti ofere starea psihica, fizica si spirituala de care ai cu adevarat nevoie.
Nu vi se pare ca intre prima si a doua fotografie exista o mare diferenta, chiar daca scenariul e acelasi?
Stiti in ce consta aceasta diferenta?
IN FERICIRE.
Iar fericirea nu poate veni decat din iubire. Exact cum nefericirea vine din lipsa ei.
Atunci.. de ce majoritatea oamenilor pretind ca vor sa fie fericiti, dar nu fac aproape nimic pentru asta?
De ce aleg sa ramana intr-o relatie care nu le ofera ceea ce isi doresc.. acele sentimente si lucruri dupa care tanjesc?
..De ce continua sa astepte fericirea acolo unde iubirea a disparut..?
Si.. partea cea mai proasta e ca toata lumea iti spune ca e perfect normal ce se intampla cu voi, si te priveste ca pe o idealista naiva daca mai speri la fluturi in stomac, romantism natural si nu fortat, la emotii sau mai stiu eu ce alte ‘prostii’ de genul acestora.
E pacat ca se intampla asa.
Nu asa ar trebui sa fie.
Spuneti-mi voi.. De ce se intampla?
Sa fiu eu oare singura care crede in SE POATE pt toata viata?

Miroase a iubire in bucatarie.. ce mancam?

E ziua ei libera, dar nu si a lui. A plecat la munca inainte sa se trezeasca ea, nici macar nu a intrat in dormitor sa-i spuna buna dimineata. Se aseaza la masa din bucatarie si isi aprinde o tigara. E o cana cu cafea in microunde, apasa butonul si o incalzeste. E inca ursuza si nu vede biletul de pe masa. Aprinde televizorul din bucatarie si trecand de pe un canal pe altul se opreste pe un post muzical. Era melodia lor. Ii da o stare de bine si incepe sa o fredoneze usor, desi nu are ureche muzicala.
Isi arunca privirea pe masa si vede biletul. Ridica o spranceana si deschide biletul impaturit in doua, isi pune ochelarii si incepe sa citeasca.
“Buna dimineata, iubito. Nu aveam somn, m-am trezit pe la 3 dimineata si m-am gandit sa-ti scriu. Nu ti-am mai scris demult, stiu ca iti placea asta. Ti-am lasat cafeaua in microunde si ti-am facut niste clatite, sunt in dulap.
M-am gandit sa-ti tin companie azi, desi nu sunt langa tine. Am program scurt ca e sambata, dar nu voiam sa te las singura. Vezi ca langa clatite mai e un bilet, vorbim acolo. Te pup.”

Se ridica de pe scaun, umbla prin dulap si gaseste o farfurie cu clatite rulate. Sunt cu gemul ei preferat, cel de caise. Sub farfurie se afla un alt bilet.

“Imi cer scuze ca am ars prima clatita, dar stiu ca tie iti plac si astea arse. Cum sunt? Mi-au iesit bine? Mi-ar fi placut sa ma vezi cum le intorc in aer, un adevarat maestru. Stiu ca ai venit direct in bucatarie sa fumezi, mi-ar fi placut sa bem cafeaua impreuna. Acum probabil stai picior peste picior ca faci pe tine si vrei sa termini de citit biletul. Pe asta l-am facut mai scurt, cat sa apuci sa mananci o singura clatita. Urmatorul bilet e in baie, sub tubul de pasta de dinti. Vorbim acolo.”

Usurata ca s-a terminat biletul, se sterge cu un servetel pe degete si fuge spre baie. Ia biletul si il citeste.

“Pun pariu ca esti relaxata acum. Aseara te-ai agitat mult, mi-ai dat coate si m-ai dezvelit. Cred ca iar ai visat ca te urmareste cineva, te incruntai foarte tare. Te-am trezit sa te linistesc si mi-ai spus ca nu ai furat florile, ca le-ai gasit acolo pe masa. Am zambit si te-am lasat sa dormi, eram sigur ca nu o sa iti amintesti. Dupa vreo ora am simtit nevoia sa te pup pe frunte, si te-am pupat. Ai zis “mhm”, de parca m-ai aprobat. Imi place sa dorm cu tine, e o adevarata aventura in fiecare seara.
Ai terminat? Mergem pe balcon? Hai.”

Se spala pe maini, apoi se spala pe fata si pe dinti.
Pe balcon gaseste un bilet si o foaie mototolita aruncata pe jos. Ia foaia mototolita de pe jos si o citeste.

“Vezi cat de bine te cunosc? Eram sigur ca o sa ridici intai foaia asta mototolita. Nu scrie nimic in ea, dar poti sa citesti biletul.”
Ea zambeste si deschide biletul.
“Stateam pe balcon azi dimineata, fumam o tigara si ma uitam spre fantana. Era asa liniste incat auzeam numai apa. Am stat si m-am gandit la cat de fericit ma faci tu pe mine si ma gandeam sa iti fac o surpriza. Iti mai plac surprizele? Ce intrebare, nu? Ti-am luat ieri un cupon de la un salon de masaj, cu tot cu impachetari in algele alea scarboase. Vezi ca stai pe cupon, e sub paturica de pe bancuta, ia-l de acolo si hai inapoi in bucatarie sa mai vorbim ca ti se raceste cafeaua. Ne vedem in congelator.”
Zambeste timid si impacheteaza inapoi biletul. Se ridica si scoate de sub paturica un plic roz care continea cuponul. Cu gura pana la urechi face pasi lenti catre bucatarie, citind.
Ajunge in dreptul frigiderului si deschide congelatorul. Gaseste un bilet si o inghetata Panda.

“Surprizaaa, ti-am luat ieri o inghetata Panda. Am vrut sa ti-o dau aseara, dar daca tot te-a durut burta, am hotarat sa ti-o dau azi. Tocmai bine ca s-a integrat perfect in scenariul de azi. Sper ca esti la fel de entuziasmata ca mine pentru ideea asta cu biletele, sper ca nu te plictisesc.
Azi implinim doi ani de cand suntem impreuna si voiam sa iti spun la multi ani intr-un mod mai putin firesc. Du-te pana la sifonier si uita-te acolo unde imi tin eu camasile. Vezi ca in pantofi mai e un bilet. Cum care pantofi? Du-te odata!”

Se duce intr-un suflet catre sifonier si gaseste o punga de cadouri in care erau pantofii pe care ii probase cu 2 zile inainte in mall dar nu i-a cumparat pentru ca erau prea scumpi. In pantofi se afla un bilet.

“Ia vezi, iti vin? La multi ani, iubita mea. Sa-i porti sanatoasa. Cand termini de admirat piciorul perfect, vino inapoi in bucatarie. Ma gasesti in ibricul rosu.”

Ea se duce in bucatarie, cauta peste tot si nu gaseste niciun ibric rosu. Se enerveaza si incepe sa rascoleasca peste tot si il gaseste ascuns intr-o oala cu capac. Ia biletul din ibric si il deschide.

“De-asta te iubesc eu. Nu mi-ar fi dat prin cap sa caut in oala aia cu capac. Tu nu renunti niciodata, de-aia nu ai renuntat la mine. Stii ca pot mai mult, asa cum stiai ca exista un bilet intr-un ibric rosu.”
Azi am incercat sa-ti arat ca, desi m-am schimbat, nu am uitat de noi. Inca tin minte ce iti place, ce iti doresti si ce nu mai fac. Pacat ca nu mi-a venit ideea asta acum doi ani, cand ne-am despartit.
Poate nu mai stateam singur intr-o bucatarie goala visand cu ochii deschisi ca inca umbli prin casa..