Și poză care nu are nicio legătură.
În sfârșit..! Am mult doritul blog LILA! Și nu e doar lila, ci mai are și zâne mici, și o lună zâmbitoare, și floricele.. i-am pus și fundiță, și iepuraș.. adică exact așa cum mi-aș fi dorit să arate un blog, dacă l-aș fi avut, acum 14-15 ani. La acea vârstă, însă, aveam jurnale, și numai eu știu în câte magazine căutam carnețele cu lacăt, sau cât le mai coloram ca să arate ca cel de aici. Scriu de când am învațat să scriu. Hahaha! Literalmente. Orice, numai să scriu. Am completat cel puțin opt jurnale, plus încă doua-trei ‘neoficiale’. Am compus zeci de poezii. Am trimis sute de scrisori. Am scris o carte, de mână. După care am mai scris-o o dată, la mașina de scris. Să nu mai pomenesc de schițe, idei, bilețele. Hm.. am scris foarte mult, pentru cineva care nu activează în domeniu. M-am exprimat, întotdeauna, cu mai multă ușurință, în scris.
Bun, acestea fiind spuse, repet: sunt bucuroasă că am reușit să îmi fac blogul lila. Și chiar dacă pare a fi jurnalul meu de acum 15 ani, chiar dacă e copilăros și îmi veți spune că am crescut și că trebuie să mă maturizez, vă voi răspunde că nu au de-a face una cu alta, și oricum nu am să-l schimb, în acest an. Cred.
E oaza mea de basm, așa cum sunt și carțile de povești pe care le ador, desenele animate pe care le iubesc, sau zânele pe care le colecționez. Deja mi s-a spus că ar trebui să îi dau o imagine oficială, având în vedere că, citez, “ai un anume statut” și (presupun unii că) vreau să ajung mare politician etc etc; nu se poate să scriu pe un blog cu zâne. Ei na.. se poate. Și încă cum! O să vedeți.
Și nu, nu vreau să ajung mare nimic. Vreau doar să schimb lumea în care trăiesc. Să o fac mai colorată, mai veselă, mai pozitivă, mai bună și mai curată. Având in vedere acest lucru.. nu pot lăsa lumea să mă schimbe pe mine, nu-i așa?
Mai gândiți-vă la un lucru.. e bine că am un loc în care să mă desfășor. Mult mai bine decât să îmi redecorez casa, cafeneaua, sau garderoba! Deoarece sunt în perioada lila.. și până nu trece, nu trece.
Pe de altă parte, bucurați-vă că nu e roz și nu e cu Barbie.
Am blog lila, și un articol inutil.
09 luni Ian 2012
Posted in Aboriginal -Ella-
Pai daca e Barbie, trebe si Ken…:-p
dar mai ales urmatoarele articole!
mie imi place, nu are culori stridente, obositoare… important e ce scrii, mult mai important decit suportul…
Astept urmatoarele schimbari
Astept si eu sa scriu, Marian. Am fost cam lenesa in ultima vreme, dar recuperez
Si eu sint de aceeasi parere: renuntarea la propria expresie DIN CAUZA faptului ca nu “se potriveste” cu sablonul considerat “comme il faut” de catre ceilalti nu poate fi decit daunatoare… In ciuda faptului ca se tot bate apa-n piua pe diverse teme – in cazul de fata ar fi creativitatea/ expresia de sine/ – societatea se incapatineaza sa accepte DOAR ce e “politically correct”. Cum nu se potriveste ceva (tiparului predefinit), cum e stigmatizat, marginalizat sau chiar exclus.
Dar iti trebuie curaj pt a face ALTFEL: curajul de a te asuma, curajul de a iesi din sabloane… De fapt, curajul de a fi tu insuti/insati. Sau de a fi lila.
Exact. E una sa iesi din tipare in mod oarecum nociv, si alta sa iesi, dar sa nu afecteze pe nimeni.
Mai, mie imi place la nebunie. Arata foarte elegant si vintage
Nu esti singura in lume care are aceste sintome.Eu,sotia si multi alti, am ramas in minte tineri si este normal sa fie asa.
Noul aspect al blog-ului este chiar atragator si cred ca cel mai mult conteaza sa te reprezinte pe tine,cea din afara activitatilor politice,profesionale,de zi cu zi.Sufletul tau si eul interior ar trebui sa fie singurele “personaje” care sa aiba dreptul de a comenta si a aprecia sau nu felul in care sunt expuse gandurile virtuale,nu fel si fel de persoane.Uneori e suficient sa fim impacati cu noi insine,nu si cu restul lumii…if you know what I mean
Poza n-o fi avand nici o legatura, dar este tare “haioasa”.
Cu titlu strict personal, preferinta mea se indreapta spre vechea varianta a blogului – nu pe criterii estetice, ci practice: o parte din textul din bara dreapta nu prea pot sa-l citesc din cauza suprapunerii cu imaginile. Da-a’… felicitari pt ca ai reusit sa obtii ceva ce iti place si te multumeste.
Alea sunt zane? Mie mi se pare ca vad amorasi…
Cartea aia, scrisa ba “de mana”, ba “la masina” – ai si publicat-o?
Alternativa de a redecora blogul sau casa pastreaza cam aceeasi importanta a “fenomenului”. In rest – depinde cat de publica vrei sa fie optiunea dumitale.
P.S.: Dupa ce m-am gandit mai bine, cred totusi ca decorarea casei ar avea (pt dumneata) importanta mai mare: petreci mai mult timp in ea (si privind-o) decat petreci pe blog.
Si CE impediment ar reprezenta (pt noi) daca blogul ar fi “roz si cu Barbie” (daca ASTA ar fi placerea dumitale)?